Complexitatea tematica a romanului
|
Scris, se pare, in rastimp de trei ani, timp record pentru Marin Preda, romanul Cel mai iubit dintre pamanteni (aparut in 1980) incheie in forta o activitate literara curmata prematur. Romanul surprinde prin forta neobisnuita de sondare a realitatii, prin cunoasterea unei game vaste a manifestarilor psihicului uman. Cel mai iubit dintre pamanteni fructifica, intr-o forma inconfundabila, liniile sugerate de romanul "obsedantului deceniu", aducand o anume dimensiune, care adesea lipsea acestuia. Venit intr-o vreme cand resursele pareau epuizate, romanul lui Marin Preda produce o ridicare in metafora, in semnificatie, a unor fapte, intamplari, ale caror resorturi brutale erau indeobste cunoscute.
Nu intamplator personajul principal s un filosof, Victor Petrini, care cauta explicatia esecului sau, dar si reperarea unor cauzalitati care fac din individ o victima a mecanismelor sociale si politice. E foarte greu de fixat o anumita tema tipica acestui roman, pentru ca din tematica principala se ramifica o serie de teme secundare, uneori acaparatoare.
Conditia exemplara a protagonistului
|
O imprejurare venita cu totul pe neasteptate I-a adus pe Victor Petrini in fata instantei de judecata, tocmai cand se parea ca destinul i-a suras, a intrat intr-o albie mai calma, in sfarsit si-a deschis resursele bunavointei. O acuzatie foarte grava planeaza asupra lui: savarsirea unei crime. Dupa despartirea de Matilda, prima sotie, Victor Petrini o cunoaste pe Suzy Culala, casatorita cu un inginer dipsoman, Pencea. intr-o excursie, in urma unei altercatii cu acesta, Petrini il impinge, involuntar, in prapastie. E a doua crima, dupa ce, in penitenciar, unde fusese aruncat pentru trei ani pe nedrept, din motive bizare, il eliminase pe un supraveghetor care isi pusese in gand sa nu-l lase sa iasa viu de acolo.
Prietenul sau, avocatul Stefan Pop, Ciceo, il sfatuieste sa povesteasca in scris ceea ce i s-a intamplat, sa-si prezinte astfel depozitia. Romanul e, asadar, confesiunea unui personaj aflat intr-o situatie-limita. Confesiunea il elibereaza pe Victor Petrini, il apara parca de "barbaria concretului", il purifica. Chiar spune, in final: "Mi-am recitit acest lung manuscris si dincolo de ceea ce contine, m-a uimit barbaria concretului, pe larg etalat, cu placere vizibila, si pe care nu l-am putut ocoli fiind incredintat ca altfel m-as fi chinuit indelung, fara sa obtin, spiritualmente, eliberarea totala a constiintei mele de ceea ce am trait. Cel mai iubit dintre pamanteni devine, asadar, confesiunea celui plecat in cautarea fericirii, la care nu ajunge decat dupa eliberarea constiintei de balastul conjunctural, dupa de subiectul gaseste firul rosu al existentei, intelege legile care i-au determinat avatarurile. Povestirea lui Petrini e o "povestire exemplara" (in sensul pe care il acorda Mircea Eliade acestei sintagme pentru a defini mitul), de aceea, dupa ce o incheie, nu o distruge. Ultimele randuri ar putea defini substanta cea mai pura a cartii in care "mitul fericirii prin iubire" e vazut ca dimensiune definitorie a existentei umane. Celebrele cuvinte "daca dragoste nu e, nimic nu e" se umplu de o rezonanta cu totul aparte dupa ce afli istoria acestui personaj care scria eseul Era ticalosilor. "Concluzia" lui Victor Petrini e o parafrazare a cuvintelor Sfantului Apostol Petru (Epistola I catre Corinteni, cap. 13), in care dragostea e pusa chiar deasupra credintei: "Si de-as avea darul proorociei si tainele toate de-as cunoaste si orice stiinta, si de-as avea atata credinta incat sa mut muntii din loc, iar daca dragoste nu am, nimic nu sunt". Sunt dovezi ca autorul s-a gandit la acele cuvinte ale Apostolului.
Eugen Simion (Prefata la ed. a H-a, 1984) afirma ca acest roman al lui Marin Preda e un "roman total, nu roman fluviu". Disocierea pe care o face reputatul critic conduce la o anumita interpretare, la gasirea numitorului comun al atator episoade care se desprind din fluxul narativ principal. Cel mai iubit dintre pamanteni, in viziunea aceluiasi critic, e "romanul unui destin care asuma o istorie, romanul unei istorii care traieste printr-un destin". Doua ar fi marile evenimente care marcheaza destinul lui Victor Petrini: dragostea pentru Matilda si pentru Suzy Culala. Intre acestea si inainte de acestea, o serie de istorii, cu gradul lor de ironie, culoare sau chiar dramatism, dar fara sa angajeze total psihicul lui Petrini (Nineta, Caprioara etc). Victor Petrini polemizeaza cu eroii camilpetrescieni pe tema luciditatii si a suferintei: "Cata luciditate, atata suferinta! Da, asa e! Dar cine dracu te pune? De ce nu ne mai iubeste? Ce stupid, cand totul ar fi atat de simplu daca am pastra in noi revelatia acelor clipe sublime, acea seninatate izbavitoare".
Sunt posibile si alte consideratii despre diferitele dimensiuni ale romanului, dintre care cele mai importante ar fi cea erotica, sociala si politica. Fiecareia ii corespunde o multitudine de intamplari, episoade existentiale mai mult sau mai putin revelatoare (unul se retine, cu deosebita pregnanta, al deratizarii, unde este trimis personajul, alaturi de Vintila, dupa iesirea din inchisoare). Medii sociale diverse (de la lumea scriitorilor si medicilor pana la lumea lui Acojocaritei), mentalitati, intrigi subterane, prieteni si dusmani, contureaza "totalitatea unei existente" din care Victor Petrini, prin scris, se elibereaza. Sunt nenumarate pasaje aforistice in confesiunea lui. Efortul dramatic de a se smulge ,fatalita(ii relatiei", de a descoperi o lege secreta a existentei sale, spune lucruri esentiale despre conditia omului dintotdeauna. Sa ne amintim, in acest sens, una din afirmatiile lui Marin Preda: "Omul e o divinitate inlantuita de puterea conditiilor. Sa le infrangem si vom domni ca niste zei". Victor Petrini "domneste" asupra destinului sau, in ciuda tuturor aparentelor.
