CARTEA OLTULUI - Reportaj romanesc de Geo Bogza, publicat la Bucuresti, in .
Scris in urma unei calatorii tacute - cum precizeaza autorul - "in vara anului 1939, pe bicicleta lui Bunty" (sotia sa).
Preocuparile pentru reportaj ale lui Geo Bogza trimit inapoi in timp spre inceputul deceniului patru. Poemul petrolifer apare in 1934, urmat, cinci ani mai tirziu, de puternicul volum Tari de piatra, de foc si de pamint, apreciat de critica pentru realismul extatic al viziunii si romantismul halucinant, cosmic al detaliului marunt, cotidian.
" Geo Bogza vede (intr-un inteles larg) realitatea, - scria Miron Constantinescu in nr. 3/1939 al "Cadranului" dar o mareste, limitele cresc lin/ind spre indefinit, o transfigurare neobisnuita se petrece si da lucrurilor sau oamenilor o unica grandoare." Capacitatea de a transfigura realul prin geologic, elementar si primitiv fac din aceste reportaje mari secvente tragice, in care oamenii - aspri, girbovi, incrincenati, si totusi sublimi - nu se mai confrunta cu asperitatile cotidiene ale existentei, ci cu viata in sensul ei total, gregar sau stihial.
Ceea ce pare sa-l preocupe pe autor e stihialul prin excelenta, altfel spus: marea indiferenta a naturii fata de om. "Si Dunarea curge la vale - scrie undeva Bogza. - Tulbure, imensa, inconstienta. Asa cum e si viata de cele mai multe ori." Un asemenea imbold il determina pe Bogza sa planuiasca monografia literara a unui riu, urmarind drumul sau de la cataclismaticul cosmic al nasterii la somptuozitatea linistita a mortii. Sugestia e pe gustul editorului Al. Ro-setti, care finanteaza partial documen-tarea, ceea ce-i permite lui Geo Bogza o fabuloasa calatorie pe firul Oltului, de la izvoare pina la varsare. "Hotarirea [] de a inchina, un volum de peste 400 de pagini unui singur riu, urmarindu-l de la izvoare pina la varsarea-n Dunare - va spune Pompiliu Constantinescu intr-o conferinta radiofonica rostita in data de 8 decembrie 1945 - s-ar parea temerara; nu atit prin subiect, cit prin intindere. Geo Bogza nu este un poet descriptiv, un colorist care sa ne legene intr-o variata panorama de peisagii; paleta sa e redusa la citeva tonuri numai, intre care rosul, albul si negrul predomina. Poetul vede ciclopic, fiind un viguros liric al fortelor cosmice, un contemplator aj energiilor naturii, cum nu mai intilnim altul in proza noastra turistica.
Sensibil, in mod deosebit, la aspectele geologice cele mai infricosatoare si la lupta neobosita dintre elemente, isi face o placere repetata sa le evoce, intr-o retorica ampla, sonora, care se incheaga intr-o puternica viziune: este ceva realist si halucinant in proza sa dura, si un animism de proportii uriase insufleteste natura primordiala, in care se complace. Viziunea sa prezenta ne plimba parca prin erele geologice, ne face sa asistam la cataclismele care s-au petrecut cindva, intr-o lume cu alte dimensiuni, si ne populeaza privelistile cu monstri apocaliptici, scosi dintr-o fantezie care luneca mereu spre momentul genetic." Cartea e - s-a spus dintru inceput o "epopee" a nasterii si a extinctiei, structurata pe sapte etape regresive. Logica volumului e cercul: o fiinta fabuloasa se desprinde de cosmic, de elementar, se individualizeaza dramatic, pentru a visa apoi, pe tot parcursul drumului sau, o "intoarcere" la origini. Cele 7 trepte de combustie (minerala, vegetala, supravegetala, spirituala, istorica, crepusculara si cosmica) par luate din registrul scenariilor alchimice, foarte bine cunoscute avangardistilor, in mijlocul carora Bogza a debutat. Astfel, teribila furtuna a primei "trepte" evoca, prin dansul "puzderiei de vipere fluide", haosul alchimic, massa, materia informis sau confusa. Nu intimplator, ploaia care loveste Hasmasui Mare are consistenta plumbului ("Presimtit, asteptat, un nou act se pregateste, in care prind .sa cada, grei ca de plumb, cei dintii stropi ai ploii"), materia prima care, prin putrefactio, va da, la alchimici, aurul. Mineralul transfigurat prin foc ("leaganul Oltului devine [] un munte incendiat, un ciclopic rug mineral") urmeaza indeaproape traseul alchimic al materiei prime opace, dezagregate (transfortnatio) prin flacara.
Locul in care se petrece reactia e recipientul alchimic (vas mirabile), perfect inchis pentru a permite un ciclu complet. De aceea, calatorul ajuns in cuva de granit a Hasmasului Marc se simte claustrat, cu atributele identitatii sale (fapta, vointa) "strivite", dezintegrate: "A ajunge acolo! A ajunge acolo, la originea legendei! Dar oricine incearca se pomeneste incarcerat, din prima clipa, intre pereti masivi de piatra, in circumvolujiunilc de granit ale muntelui.
In celulele acestora, linistea si nemiscarea se astern in straturi minerale, incit strivesc lotul - si fapta si vointa - sub sensurile si substanta lor." Prin urmare, in ordine simbolica, ascensiunea calatorului in munte inseamna, simultan, si inghitirea, ingurgitarea sa de catre viscerele "calme" ale acestuia; inaltul si adincul se intilnesc, formind o retorta cosmica, din care se va naste, in paginile care urmeaza, dansul imprevizibil al norilor. Rolul cosmic al norilor este in primul rind acela de a conferi forma informului dezagregat: "O lunga vreme, neobositii povestitori si-o petrec dind fapturilor terestre forma si culoarea pe care acestea si le-ar fi dorit, dar la care inca n-au ajuns."
Deloc surprinzator, intre aceste forme Bogza enumera, chiar la inceput, doua care tin de registrul alchimic: "un leu alb, sculptat parca in marmura" si "fiinta, de nimeni vazuta, a inorogului", plasmuita de catre nori "in clipe de neintrecuta inspiratie, ca pe un etalon de ciudatenie si frumusete". Tulburatoare prin similitudine e, apoi, asocierea norilor cu mitul - de asemenea esential pentru alchimie - osirian: norii "string" oasele rasfirate ale mortului descompus (asemenea lui Isis), transiigurind cenusa in diamant: "Scheletele unor regi, de mult facute pulbere, ca si coroanele cu care au fost inmormintati, furate si pierdute fara urma, ei le recompun, pina la ultimul os si pina la ultimul diamant." "Singurii martori ai felului in care Oltul ia fiinta, sub o fantastica broderie de fulgere - noteaza Bogza
In Noaptea marilor evocari sint patru oameni." Patru e numarul elementelor presocratice, configurind, in traditie gnostica, "patratul secret al inteleptilor", in practica alchimica, reunirea celor patru elemente e indispensabila pentru declansarea actului genezei si nasterea "copilului cosmic" (prima treapta a individuatiei). Logic, capitolul lui Bogza e si el dominat de insemnele cosmice ale zamislirii: "Dupa ce si-au potolit foamea si au azvirlit ciinilor cojile de mamaliga, iar pe jarul din vatra au pus un butuc care incepe sa fumege incet, pastorii se pregatesc sa se culce. Ei se ghemuiesc pe doua scurte lavite, neocupind, in toata vastitatea ce-i inconjoara, nici jumatate din spatiul de care ar fi avut nevoie. Cum dorm cu genunchii la gura, par prunci in pintecul mumelor, astfel ca sirul de icoane al acestei imens evocatoare nopti incepe - tulburator si dureros biologic - cu femeile care i-au zamislit si purtat in pintec, tarancile necunoscute din cimpie. Ele au murit poate de mult, si singuri in imensitatea universului, fiii lor dorm leganati de munti." "Leganatul" e un reflex al starii de plutire intrauterine, ce corespunde in exercitiul alchimic - "baii renasterii" din momentul incubatiei, lui aqua permanens, matrix si pintece al disolutiei si renasterii.
Astfel, vasul e viata si moarte simultan, unire mistica a contrariilor, "Chaos Naturae". De aceea, dimineata care intimpina firavul izvor al Oltului nu destrama - cum ne-am putea omeneste astepta - spaima, ci o amplifica: "La lumina limpede a zilei, cind pina si in obisnuitele salase ale spaimei - cetati in ruina, mori parasite, clopotnite pustii - aratarile nefiresti se topesc si pier fara urma, pe aceasta capatina de calcar imaginile menite sa inspaiminte abia incep sa se desluseasca.
In plina biruinta a diminetii, nalucile de pe Muntele Calului, departe de a se risipi ca fumul, capata, dimpotriva, un tot mai puternic contur.
Nici chiar priviti de la citiva pasi, arborii cazuti nu inceteaza sa para ramasitele unor groaznice dihanii, iar efortul inchipuirii este de a-i dezvesminta de fantastic, de a-i intoarce intre hotarele realitatii.
Dar orice straduinta se dovedeste zadarnica: fantasmele nu se destrama, ci, chiar sub razele soarelui, ramin stapine absolute pe tigva de cal cu care Hasmasul Mare isi incheie, aproape de cer, ultima si cea mai dramatica inaltime." "Acest straniu osuar (continua autorul) - imens rinjet al mortii - se infatiseaza ochilor, in haotica-i totalitate, sau in cele mai mici amanunte, ca imul dintre acele podisuri pe care, in negura erelor, spete intregi de vertebrate au pierit in cataclisme planetare, putrezind apoi laolalta." Putrefactio (calcinatio, mortificatio) urmeaza, in alchimie, reunirii cuaternare a contrariilor, "nuntii" initiale a focului cu piatra. Din acest moment, urmeaza distilarea, transformarea negrului impur (nigredo) in alb pur, cristalin (albedo).
Ca si cum ar dori sa stirneasca modelul, sa-l puna pe cititor intre rosturile singurei lecturi firesti, si anume cea simbolica, hermeneutica, Bogza precizeaza ca nasterea se produce prin trecerea din retorta in retorta: "Dupa ce a strabatut un intreg labirint, dupa ce a trecut din retorta in retorta, minutios, cu multe si parca intentionate intirzieri, apa tisneste la lumina zilei, ca un gind original, ca un verb bine rostit, limpede ca ratiunea insasi." Am insistat asupra acestei analize alternative din dorinta de a sugera viabilitatea unui text inclus in toate manualele scolare din Romania, in toate antologiile despre natura, in toate referintele despre realitatile mirifice ale acestei tari, in toate caietele inocente de compuneri pe teme date si in toate culegerile de reportaje de la noi.
Din punctul lor de vedere, Cartea Oltului e un volum simplu, de mult clasat
