Amintiri literare.
Personaj secundar, static, cu virtuti arhetipale, multidimensional,
referential.
Modalitati de caracterizare:
- mijloace directe: caracterizarea directa realizata de catre eul-nara-tor (portretul mamei e dictat de memoria afectiva a povestitorului, care o proiecteaza in text ca pe o divinitate absoluta, creatoarea si sustinatoarea a toate);
- mijloace indirecte: caracterizarea prin propriile actiuni, ganduri si sentimente; prin intermediul mediului de viata diurn, dar si al aspiratiilor personajului in legatura cu fiul ei; prin denomina-lizarea de tip generic: mama.
Smaranda este creatoarea si sustinatoarea a toate. Ea intermediaza raporturile dintre existenta fenomenala, concentrata in spatiul familial, si infinitul cosmic, ale carui energii ii stau la indemana. Insa, pe langa aceasta existenta sacralizata, Smaranda traieste si o viata profana, monotona si plina de greutati.
|
O figura aparte in panteonul Amintirilor o reprezinta Smaranda, mama lui Nica; ea este o mater genitrix a universului mitic al copilariei (Mircea Tomus). Portretul acesteia e dictat de memoria afectiva a povestitorului, care ii surprinde cu emotie functia esentiala, invaluindu-i chipul intr-o aura sacrala: "Asa era mama in vremea copilariei mele, plina de minunatii, pe cat mi-aduc aminte: si-mi aduc bine aminte, caci bratele ei m-au leganat cand ii sugeam (ita cea dulce si ma alintam la sanu-i, gangurind si uitandu-ma in ochii-i cu drag! Si sange din sangele ei si carne din carnea ei am imprumutat, si a vor-bi de la dansa am invatat. Smaranda este creatoarea si sustinatoarea a toate. Ea intermediaza raporturile dintre existenta fenomenala, concentrata in spatiul familial, si infinitul cosmic, ale carui energii ii stau la indemana: "eram feciorul mamei, care si ea cu adevarat ca stia a face multe si mari minunatii: alunga nourii cei negri de pe deasupra satului nostru si abatea grindina in alte parti, inftgand toporul in pamant, afara, dinaintea usei; inchega apa numai cu doua picioare de vaca, de se incrucea lumea de mirare; () cand vuia in soba taciunele aprins, care se zice ca face a vant si vreme rea, sau cand tiuia taciunele, despre care se zice ca te vorbeste cineva de rau, mama il mustra acolo, in vatra focului si-l buchisa cu clestele, sa se mai potoleasca dusmanur. Mai cu seama, Smaranda are iscusinta unui taumaturg, fiind pastratoarea unor credinte si ritualuri stravechi, de care se slujeste in vederea asigurarii integritatii familiei, a lui Nica in special: "o leaca ce nu-i venea mamei la socoteala cautatura mea, indata pregatea, cu degetul imbaiat, putina tina din colbul adunat pe opsasul incaltarii, ori, mai in graba, luafuningena de la gura sobei, zicand:
«Cum nu se dioache calcaiul sau gura sobei, asa sa nu mi se dioache copilasul!» si-mi facea apoi cate-un benchiu boghet infrunte, ca sa nu-si prapadeasca odorul! si altele multe inca facea"
Potrivit observatiei lui Valeriu Cristea, "Smaranda este Palas Atena a Amintirilor, razboinica intratabila, sigura de sine, datorita careia triumfa Ratiunea". Batalia acesteia vizeaza biruinta invataturii care, in realitate, e adevarata religie a eroinei: ,Si tot cihaia mama pe tata sa ma mai deie undeva Ia scoala, caci auzise ea spuind la biserica, in «Parimei», ca omul invatat intelept va fi si pe cel neinvatat sluga-l va avea". De aceea este femeia "asa de ahotnica" in a-si vedea baiatul Ia scoala, fiind chiar in stare ,sa toarca-n furca" pentru el si chiar sa-i ofere exemplul personal: ,Si cand invatam eu la scoala, mama invata cu mine acasa si citea acum la ceaslov, la psaltire si «Alexandria» mai bine decat mine, si se bucura grozav cand vedea ca ma trag la carte" Dragostea mamei pentru carte se intemeiaza si pe o traditie de familie, inceputa de Ciubuc Clopotarul, de mitropolitul Iacob Stamate si continuata de bunicul David Creanga, mare cititor din Vietile Sfintilor.
Pe langa aceasta existenta sacralizata, Smaranda traieste si o viata profana, monotona si plina de greutati. Fiind nevoita sa-si creasca mai mult singura pruncii, ea este surprinsa adesea in ipostazele treburilor casnice si rareori in centrul unor evenimente exceptionale, ca mersul la iarmaroc, in Targu Neamt sau Falticeni: "Intr-o zi, pe-aproape de Sant-llie, se ingramadise, ca mai totdeauna, o multime de trebi pe capul mamei: niste sumani sa-i scoata din stative; altii sa-i nivideasca si sa inceapa a-i tese din nou; un teanc de sumane croite, nalt pana-n grinda, astepta cusutul; peptanusii in laita n-ctvea cine-i tinea de coada; roata sedea in mijlocul casei, si canura toarsa nu era pentru batatura! S-apoi, vorba ceea: «Nu sedea, ca-ti sede norocul»; tevi de facut la sucala: copil de tita in albie, pe langa alti vro cinci-sase, care asteptau sa le faci demancare. Treaba era acolo, nu incurcata; si inca se cerea degraba, caci venea cu fuga iarmarocul de Falticeni, care acela este ce este". Sfada cu matusa Mariuca, din pricina pupezei martirizate de Nica, constituie si ea un accident pentru Smaranda. Cu acest prilej, mama isi arata spiritul justitiar ("- Ce spui, cumnata?! Da' ca l-as ucide in bataie, cand as afla ca el a prins pupaza, s-o chinuiasca. De-amu bine ca mi-aispus, las'pe mine, ca fi-l ieu eu la depanat!"), dar si conciliant, intrucat celebreaza impacarea cu un adevarat festin: "Si a doua zi, marti, taman in ziua de lasatul secului de postul San-Petrului, facand mama un cuptior zdravan de alivenci si placinte cu poalele-n brau, si parpalind niste pui tineri la frigare, si apoi tavalindu-i prin unt, pe la pranzul cel mic, cheama pe matusa Mariuca lui mos Andrei la noi"
Grijilor vietii cotidiene li se adauga altele, starnite de "dracariile" celor mici sau de excesele sotului. De aceea femeia are uneori accese de manie, proferand blesteme cumplite la adresa barbatului ("- Stiu eu, sa nu crezi ca doarme Smaranda, dormire-ai somnul cel de veci sa dormi!") si a copiilor ("- Tie, omule, zise mama, asa ti-i a zice, ca nu sezi cu dansii in casa toata ziulica, sa-ti scoata peri albi, manca-i-ar pamantul, sa-i manance, Doamne, iarta-ma!"). Portretul mamei in Amintiri nu se incheaga numai din actiunile acesteia, ci si din vorbele si reactiile ei, ce ne descopera o fire energica, impulsiva chiar. Asa se face ca discursul Smarandei e presarat la tot pasul cu formule tipice, incarcate de afectivitate: "- Ara! d-apoi aveti la stiinta ca va prea intreceti cu dediochiul!"; "- Na-va de cheltuiala, ghiavoli ce sunteti!"; "- Urat mi-a fost mie in viata mea omul viclean si lingau, drept sa-fi spun, dragul mamei!"
Avand aceste reflexe, oglinda mamei nu-si pierde nicidecum stralucirea peste ani, amintirea povestitorului cel mult slefuindu-i, cu nostalgie, contururile.
