Roman mitic, simbolic si initiatic.
Personaj principal, dinamic, multidimensional, arhetipal.
Modalitati de caracterizare:
- caracterizare directa: portretul facut de narator si de alte personaje; autocaracterizare;
- caracterizare indirecta: prin propriile actiuni, simtiri si ganduri; prin mediul in care traieste; prin comentariul naratorial; prin nume.
Vitoria inmagazineaza experienta milenara a unei lumi de pastori, descifreaza psihologia oamenilor, in conceptia sa despre lume traditiile au un rol hotarator, citeste semnele timpului. Are o seric de virtuti: frumusete, demnitate, inalt caracter, statornicie morala, inteligenta, perseverenta, este apriga, indarjita; poseda si atributele eroului homeric.
Portretul Vitoriei Lipan la inceput este static, obrazul ei ,parca era un portret neclintit', construit din linii care sunt directionate din exterior spre interior: "Ochii ei caprui in care parca se rasfrangea lumina castanie a parului, erau dusi departe". Personajul trece printr-un proces de interiorizare, incearca sa devina fiinta launtrica: "Acei ochi aprigi si inca tineri cautau zari necunoscute". Meditatia reclama izolarea: ,Jn singuratatea ei, femeia cerca sa patrunda pana la el. Nu putea sa-i vada chipul". Se pune, deci, accentul pe adancimea vietii afective: "Se desfacuse incet-incet de lucruri si intrase oarecum in sine", dar aceasta interiorizare este ceruta si de un anumit ritual.
Vitoria Lipan incepe sa fie tot mai sigura ca s-a intamplat o nenorocire. Are un vis anxios, care vine sa confirme ideea mortii sotului si care anunta calatoria in cautarea celui disparut: "Se facea ca vede pe Nechifor Lipan calare, cu spatele intors catre ea, trecand spre asfintit o revarsare de ape". Moartea lui Nechifor devine certitudine si timpul isi opreste curgerea: "Timpul statu". intre caracter si imprejurari exista subtile corespondente, caracterul modificandu-se sub influenta situatiei create. Mortificarea este necesara in calatoria prin intunericul cu cercuri intortocheate, pentru a invinge moartea si a renaste: "Ea insa se socotea moarta, ea si omul ei, care nu era langa dansa". Motivul principal al romanului este calatoria dincolo de mormant, facuta din dorinta unei reinnoiri a vietii, prin comuniunea cu cei defuncti: "Dac-a intrat el pe celalalt tarm, oi intra si eu dupa dansul".
Vitoria Lipan se constituie ca personaj si prin actiunea asupra imprejurarilor. Portretul devine dinamic, realizandu-se prin acumularea faptelor narate, inainte de a pleca in "tara de jos", simte nevoia unei purificari suletesti: "Se curatise de orice ganduri, dorinti si dureri, in afara de scopu-i neclintit'.
Vitoria Lipan poate fi considerata o eroina tragica, ea fiind "un caracter cristalizat" care are dominante ca statornicia, consecventa. Perpessicius o asemana cu Antigona ce infrunta pe Creon. Este apriga, voluntara si iluminata. Ea face un act justitiar si aplica, cu mare tenacitate, "un mandat etic".
Pentru G. Calinescu, ea este "un Hamlet feminin". Pe de alta parte, nu ar fi "o individualitate, ci un exponent al spetei".
Constantin Ciopraga aminteste ca aceasta munteanca inmagazineaza experienta milenara a unei lumi de pastori, ea descifreaza psihologia oamenilor, in conceptia sa despre lume traditiile au un rol hotarator, citeste semnele timpului. Are o serie de virtuti: frumusete, demnitate, inalt caracter, statornicie morala, inteligenta, perseverenta, este apriga, indarjita.
Vitoria Lipan poseda si atributele eroului homeric. La acest tip, miscarea sufleteasca urmareste ritmul naturii, se conformeaza unor forte ce o trans-cend. Universul sadovenian este supus ritmicitatii, exista aici o civilizatie astrala, unde faptele umane sunt reglate dupa mersul stelelor, soarelui, lunii. Vitoria Lipan se calauzeste dupa semne existente in natura si pe chipurile oamenilor - mentalitatea sa este arhaica. in calatoria sa hermeneutica, cautarea si descifrarea sunt subordonate unui scop justitiar, pentru ca a fost calcata o lege nescrisa a colectivitatii.
Inainte de a porni la drum, domnul David, carciumarul de la Calugareni, ii spune Vitoriei: "Vra sa zica, dumneata ai pornit cu gand sa intarzii, sa cauti, sa umbli cotind-'. Urmarim itinerarul mamei si fiului ei: "Pe urma a suit un drum serpuit sapat in stanca, ocolit in singuratati pe sub vulturi"; "muntele, cu cale serpuita si cu punti de piatra peste prapastii, se chema Stanisoara". Recunoastem, aici, simbolul labirintului. Labirintul, cu drumurile sale serpu-ite, reprezinta regatul mortii, linia serpuitoare aminteste curgerea continua a vietii spre moarte si a mortii spre viata.
Vitoria porneste, in cautarea sotului, din interior, din intuneric, pentru a putea ajunge in exterior, unde se afla lumina: "Fiinta ei incepe sa se concentreze asupra acestei umbre, de unde trebuia sa iasa lumina".
In mod interesant, numele labirintului vine de la grecescul labrys, secure cu doua taisuri, deci baltag. Labirintul este casa securii duble. Armele cu doua taisuri sugereaza dualitatea, fiind un simbol al vietii si mortii.
Drumul eroilor acestui epos pastoresc, Vitoria si Gheorghita, se desfasoara de la rasaritul la apusul soarelui. Privirea lor este mereu atintita asupra imaginii solare. Traseul lor reprezinta simbolic drumul soarelui si are o functie sacrala, este un itinerar cosmic, desenul labirintic se afla intr-o evidenta relatie solara.
Centrul acestui labirint este rapa dintre Suha si Sabasa, unde zac oasele lui Nechifor Lipan. Drumul labirintic al mortii este intotdeauna un drum de viata, de renastere si de insotire.
In tesatura romanului sunt doua structuri. Una este simbolica, mitica, cealalta este epica, realista. intre cele doua structuri exista interferente. Nechifor Lipan circula dintr-o structura in alta, lucru care il face vulnerabil. Aceasta ambiguitate insa nu dauneaza Vitoriei. in scena descoperirii ramasitelor pamantesti ale lui Nechifor Lipan, Vitoria este suparata, deoarece isi da seama ca intre aceste doua lumi nu exista o comunicare: slujbasii nu au participat la durerea ei. Vitoria Lipan este animata de sentimentul datoriei si al justitiei. Mobilul ei este descoperirea adevarului. Ceremonialul inmormantarii reprezinta repunerea pilonului principal, Nechifor Lipan, in locul care i se cuvenea, intr-un sistem existential, de unde lipsea nemotivat.
In actiunea sa, Vitoria Lipan dovedeste spirit justitiar, inteligenta, luciditate, forta de stapanire si devotament in implinirea traditiei. Caracterizarea pe care i-o face naratorul este sugestiva. Se manifesta aici un caz particular al caracterizarii indirecte: procedeul "mastilor".
