Stefan Tipatescu
Comedie de moravuri.
Personaj principal, static, multidimensional, realizat in maniera realista.
Modalitati de caracterizare:
- caracterizare directa: prin intermediul didascaliilor; prin portretul facut de alte personaje; autocaracterizare;
- caracterizare indirecta: prin gesturi, atitudini, mimica, ton; prin propriile actiuni, ganduri si simtiri, prin intermediul mediului social in care traieste; prin relatiile lui cu celelalte personaje; prin nume.
Posesor al unui statut privilegiat, personajul se detaseaza de universul comic-grotesc in care se invart celelalte personaje ale piesei, permitandu-si o judecata critica si aspra la adresa celorlalti; este deci si purtatorul perspectivei auctoriale (personaj-reflector).
incadrandu-se aceleiasi tipologii realiste din comediile lui Caragiale, in economia piesei O scrisoare pierduta Stefan Tipatescu este conceput ca un personaj de echilibru dramatic, fiind ferit de caricatura si avand acces la anumite calitati intelectuale si afective. |
La adapostul autoritatii politice de prefect al judetului, personajul isi foloseste aventajele in propriile sale manevre. sj interese, acceptand si micile "ciupeli"" ale lui Prisanda nu neaparat din comprehensiune pentru situatia materiala grea a familiei sale, cat mai ales pentru ca e "om de credinta?', "omul nostru". in disperare de cauza, Tipatescu concepe o adevarata strategie si tactica impotriva lui Catavencu, chiar trecand peste lege. De altfel, nu este singurul abuz de putere, caci tot el este cel care cenzureaza depesele de la telegraf, dispunand sa nu mai fie transmis nici un mesaj fara stirea lui. Panica si alerta personajului, unul din cele mai agitate ale piesei, vin din teama de a-si compromite, prin scandal, o situatie politica (aceea de prefect), si una afectiva (slabiciunea pentru Zoe), si nu relatia amicala cu Trahanache, care "stie tot, dar nu crede nimica". Pentru a se salva, face uz de puterea sa: ii da mana libera lui Pristanda, ii ofera lui Catavencu diverse posturi importante care insa nu-l multumesc pe acesta, pentru ca apoi, constient ca alegerile sunt o farsa electorala, o chestiune de optiune a unui grup restrans, si nu de practica democratica, sa cedeze: ,Domnule Catavencu, esti candidatul Zoii, esti candidatul lui nenea Zaharia prin urmare si al meu! Poimaine esti deputat!"
Pus in situatie de aparare, Tipatescu probeaza o subtila tehnica a artei disimularii, regizand si inscenandu-si rolul, masca, in functie de situatie: cand Trahanache ii aduce vestea existentei scrisorii, el se preface a nu sti nimic, afisandu-si revolta iar in fata lui Farfuridi si Branzovenescu ia poza de victima a propriei sale sensibilitati pentru partid si tinut ("mi-am sacrificat cariera si am ramas intre d-voastra, ca sa organizez partidul - caci fara mine trebuie sa marturisiti ca d-voastra n-ati fi putut niciodata sa fiti un partid"), desi intelegem ca mobilul real n-a fost acesta.
Posesor al unui statut privilegiat, personajul se detaseaza usor de acest univers de marionete, fiind singurul capabil de ironie, calitate a spiritului rar intalnita la eroii comediilor lui Caragiale. Tot Tipatescu este cel care are o anume perspectiva axiologica asupra valorilor umane pe care le amendeaza ironic. Cetateanului turmentat ii raspunde: "la alegatori ca d-ta, cuminte, cu judecata limpede, cu simt politic nu se poate mai bun reprezentant decat d. Catavencu (apasand^ onorabilul (s.a.) d. Catavencu!" Apoi sa nu uitam ca el isi permite o judecata critica asupra societatii, exclamand: "Ce lume! ce lume! ce lume!", atunci cand afla adevarul despre Dandanache, candidatul centrului. Se pare ca printre mastile acestui personaj se strecoara subtil si aceea a perspectivei auctoriale.
Observatia lui Tipatescu privind societatea, in sistemul careia si el era o veriga, vine din constiinta absurditatii, stupiditatii si ridicolului unui regim, care, declarandu-se democratic si constitutional, nu respecta de fapt nici o lege, este o "lume pe dos", haotica si degradata. Exclamatia contine, in acelasi timp, si un soi de amaraciune a Individului care este neputincios in fata unui spectacol in care nu este regizor, ci un simplu actor alaturi de ceilalti, puterea lui de a interveni in ordinea "lumii" fiind limitata. Tot Tipatescu numeste sistemul aleatoriu prin care se faceau alegerile si tesatura de intrigi si suspiciuni din preajma evenimentului "blestemata politica". Afirmatia nu trebuie inteleasa ca o revolta a personajului, caci el este antrenat si are chiar o oarecare voluptate a jocului, ci ca o descarcare ce tradeaza sentimentul nesigurantei, al neprevazutului; a face politica insemna a fi inzestrat cu destula abilitate pentru a putea ocoli capcanele si a pacali adversarul care pandeste si speculeaza fiecare greseala.
Tipatescu se numara printre putinii indivizi sensibili din comediile lui Caragiale. Pasiunea lui pentru_Zoe pare sincera, poate si de aceea cuplul este ferit de ridicol, cei doi intrand mai ales sub incidenta comicului de situatie. De altfel, el ii si propune sa fuga impreuna, dar ea, mai practica, refuza aceasta alternativa. Personajul nu traieste insa situatia in care se afla prin pierderea scrisorii cu un profund dramatism, ci devine mai degraba melodramatic patetic capabil de scene violente atunci cand vedeta nu sunt acceptate propunerile sale de catre Catavencu.
In discutia cu acesta isi probeaza talentul diplomatic cu destula ingeniozitafe, dar adversarul sau ramane inflexibil. Nu dintr-un sentiment de fidelitate fata de partid sau din ferme principii democratice refuza candidatura Iui Catavencu, ci din convingerea ca aria sa de influenta, prestigiul si puterea sa ar putea fi stirbite atata timp cat nu va fi deputat un om care sa-i fie fidel si pe care sa-l poata manevra. Acceptarea compromisului ar insemna de fapt o infrangere la nivel de orgoliu. Cauza careia i se va supune este recuperarea scrisorii, rezolvandu-si astfel propriile sale interese, dar si el este obligat sa renunte Ia optiunea sa in momentul cand numirea candidatului vine de sus. Traieste cu adevarat emotiile sedintei in care va avea loc anuntarea numelui candidatului, desi Pristanda este instruit asupra a ceea ce avea de facut, iar Trahanache detinea un document compromitator la adresa lui Catavencu.
Fire nervoasa, impulsiva, desi vrea sa para calm la adapostul functiei de prefect al judetului, Tipatescu reuseste sa se descurce pana la urma printre cararile intortocheate ale campaniei electorale. Prin acest personaj Caragiale incearca sa mai salveze ceea ce mai putea fi salvat dintr-un univers uman viciat in esenta sa.
Tipatescu are constiinta inechitatii si falsitatii sistemului electoral, amen-dandu-l, fara putinta de a i se opune sau de a-l modifica. Este un resemnat, care, afland masinatia prin care Agamemnon Dandanache a ajuns sa fie impus de sus ca si candidat, declara cu amaraciune: ,,Si-l aleg pe d. Agamita Dandanache! lata pentru cine sacrific de atata vreme linistea mea si a femeii pe care o iubesc Unde esti, Catavencule, sa te vezi razbunat! Unde esti sa-ti cer iertare ca ti-am preferat pe onestul d. Agamita, pe admirabilul, pe sublimul, pe neicusorul, pe puicusorul Dandanache" Tipatescu nu are alte ambitii politice, postul de prefect al judetului oferindu-i suficient confort, situandu-l printre capii tinutului.
Desi vorba lui Pristanda spune mult mai mult: "mosia mosie, fonctia foncfie, coana Joitica coana Joitica: trai ne-neaco, cu banii lui Trahanache". Aceasta stare de suficienta este tulburata de pierderea scrisorii, fapt ce pune in pericol legatura sa cu Zoe. Prefectul nu este contaminat de imbecilitatea si ticurile personajelor din jurul sau, el incearca sa-si cenzureze atitudinile si supune judecatii situatiile neasteptate cu care se confrunta pe masura derularii evenimentelor.
Nefiind un simplu bufon sau o marioneta care sa pozeze in postura de mare patriot si sa tina discursuri demagogice, asa cum se intampla cu alte personaje ale piesei, Tipatescu, oricat ar incerca sa se stapaneasca, isi exteriorizeaza spontan trairile, nervozitatea, devenind uneori chiar irascibil. Desi Caragiale ii construieste o conformatie aparte in raport cu ceilalti indivizi printre care se misca, personajul ramane un tip reprezentativ pentru o anumita categorie sociala a vremii. Liniile de forta care il contureaza il fac la fel de condamnabil ca si pe ceilalti, asupra carora are insa avantajul pozitiei sale si al unui plus de luciditate. Zoe il atrage cu farmecul ei si simte o reala pasiune si afectiune pentru ea, dar nu incearca nici un fel de remuscare si nu-si face scrupule la ideea ca aceasta este sotia celui mai bun amic al sau, chiar daca el, e drept, are o varsta destul de inaintata. Si Tipatescu face parte din lumea f"ara moral si fara printip" despre care vorbeste naivul Trahanache.
Personajul suporta un statut oarecum diferentiat de al celorlalti, dar, in fond, el nu face decat sa completeze galeria indivizilor care fac din aceasta capodopera a lui Caragiale o oglinda a modului in care se desfasurau alegerile intr-un sistem politic corupt si promiscuu, chiar daca declarat "constitutional".
