Drama de idei.
Personaj principal, dinamic, multidimensional; alterego al autorului.
Modalitati de caracterizare:
- caracterizare directa: portretul facut de dramaturg (in didascalii) si de alte personaje; autocaracterizarea;
- caracterizare indirecta: prin propriile actiuni, simtiri si ganduri; prin comentariile celorlalte personaje; prin mediul in care traieste.
Ca si alti eroi camilpetrescieni, variante ale unui prototip canonic, Pietro sufera drama investitiei de incredere. Aceasta este in fapt drama eroului (vezi si cazul lui Stefan Gheorghidiu), care a sustinut dintotdeauna ca trebuie sa creada in ceva.
Galeria eroilor camilpetrescieni sclavi ai absolutului, ai tiparului de idealitate, se completeaza cu Pietro Gralla, personajul principal al piesei Act venetian. Decorul dramei de schimba, suntem in Venetia patriciana a secolului al XVIII-lea, sleita de o prea lunga epoca de grandoare si maretie, ajunsa acum in pragul iminentei ei prabusiri, putreda si urat mirositoare, dupa cum afirma unul dintre personaje. in aceasta republica libertina, in care "domneste numai teroarea inchizitorilor si legea placerii", proveditorul Pietro Gralla este, cum observa Ion Vartic, "un «strain» si in sens propriu, si intr-unui figurat: erou cu o descendenta obscura de corsar si mercenar, el este chemat si angajat de republica patriciana ca proveditor al flotei venetiene; dar Gralla este un «strain» si fata in fata cu acest secol «feminin», strajuit de «barbatul cuceritor» (adica de cicisbeu) si de «divinitatile sale frivole» (adica actritele si curtezanele)". Strainul este, in fond, un apartinator altei lumi, iar aceasta apartenenta este o realitate in care se circumscriu mai toti eroii camilpetrescieni setosi de absolut.
Avand o descendenta de esenta picaresca si de viziune romantica, fost corsar, rob la galera, sclav la un batran carturar din Damasc, bun pilot de corabie, cunoscator de carte si de mai multe limbi, conte roman, cavaler de Malta dar si cavaler al demnitatii si loialitatii, Pietro Gralla a parasit Malta, chemat fiind la comanda flotei venetiene, slabita si tot mai des atacata de piratii marii. Obisnuita didascalie camilpetresciana de la inceputul dramei ni-l prezinta ca pe "un barbat ca de patruzeci, patruzeci si cinci de ani, inalt, nas puternic, gura mare, nervozitate barbateasca, impulsiv. Da o impresie de loialitate, de profunda si aspra bunatate, poruncitoare. Nici el, ca si Alta, nu poarta peruca epocii. Trecutul lui de fost sclav si pirat ii e acum intiparit pe fata, care pare sa fi fost angelica in adolescenta. Are un fel de sinceritate moale in voce, rapida, gandita, care incurajeaza uneori pe partener. O teribila detenta nervoasa, spontana ca o hotarare irevocabila, face din el un om in lupta, coplesitor. Atunci privirea lui devine de otel. Fata lui paralizeaza prin paloarea ei insasi pe adversar. Pare mult mai mare la trup decat e, fiind proportional si cu autoritate. Aparent foarte calm si echilibrat, dar numaidecat se ghiceste in el o fierbere interioara fara egal. Gandeste, lucid pana si in clipele de febra". Epitetele caracterizante il apropie cert pe Pietro Gralla de imaginea-etalon a eroului camilpetrescian - cavaler al tiparului de idealitate, care se numeste Gelu Ruscanu, G.D. Ladima, Stefan Gheorghidiu, Andrei Pietraru sau altfel.
Spiritul procustian al eroului se manifesta in dragoste. Pentru el, "iubirea are nevoie de dorinte tari si de substanta multa, din care sa se hraneasca Are nevoie de timp si de deplinatatea unei vieti intregi, ca sa prinda radacini puternice () Trebuie sa arunci inflacara iubirii totul; tot ceea ce ai fost, tot ceea ce esti, tot ceea ce vei fi1' Iubirea sa pentru Alta este totala. Alta este monada: ,Jar deasupra lor, a tuturor celorlalte femei, esti tu, monada mea, care mi-ai descoperit iubirea" La ea se intoarce pentru a-si vindeca ranile pricinuite de contactul cu putregaiul republicii venetiene, pe ea o vede si a vazut-o "capabila de discernamant, curajoasa, responsabila in cel mai inalt grad, loiala fata de ea insasi si fata de tot ce exista pe lume", pe ea a ales-o "uimit de darurile fapturii tale fara seaman, arbitrul valorilor din viata med", cum va marturisi eroul in actul al treilea al piesei. Din aceasta arzatoare dorinta de a trai in absolut se naste si dispretul lui (de inceput) fata de Cellino, sigisbeul venetian, numit comandant al fregatei "Vellocita" numai fiindca era descendent al unei ilustre familii venetiene, trecute in Cartea de aur a cetatii. Descendentul este insa, in viziunea etico-civica a lui Pietro, un ,fatoi gatit", "cel mai josnic poltron", care va parafa, el si cei de teapa lui, sfarsitul Venetiei: "Cu un tineret de starpituri gatite ca niste catei asa cum e tineretul patrician de azi, mergem spre sfarsitul sfarsitului" Desigur, cei doi au pareri opuse despre placerile vietii, caci, daca pentru Cellino datoria de sigisbeu este o , gingasa functiune", pentru Pietro Gralla "a fi tanar inseamna a fi de otel a privi totul in fata", iar "dragostea e preferinta exclusiva, sau nu mai e nimic".
Critica literara a remarcat, cu o unda mai accentuata sau mai mascata de repros, misoginismul autorului, care in Act venetian ar atinge unul din momentele sale de varf. Afirmatiile criticii literare ar putea fi justificate mai ales de actul al treilea al piesei, pe care Ion Vartic il considera o "excrescenta dramatica" adapostind "o rau mascata «ideologie» masculina". intr-adevar, Gralla, ranit grav de pumnalul ucigas manuit de Alta (vezi finalul actului II), are fata de aceasta o atitudine dispretuitoare, pana la completa negare a ei ca existenta: ,J)aca e vorba despre femeia care mi-a fost nevasta, pe care am iubit-o, e de prisos Aceea e moarta de mult. E mai moarta decat daca nu s-ar fi nascut vreodata" Lui Cellino, care ii cere sa stea de vorba numai ei doi, ii replica: "Nu e decat un cadavru". Alta devine, cum exprima criticul literar amintit mai sus, un sparing partner necesar pentru a reliefa conceptiile personajului masculin. Pietro ramane slujitorul credincios al ideii de femeie-monada, cu care sa se izoleze "la inaltime": Pentru Pietro, femeia-monada in care a crezut era fara repros: ,Nu, femeia aceea era gandita fara slabiciuni Cel putin aceea pe care am iubit-o eu era fara slabiciuni"
Strain, cum afirma Ion Vartic, "si de acest secol «feminin»", in infle-xibilitatea-i intangibila, eroul nu admite decat o dragoste desavarsita. De aceea, in finalul piesei, va parasi Venetia pentru "aerul tare al marii11, pentru "arsura soarelui de Malta". Poarta in el drama albatrosului baudelairian, intalnita si la alti eroi camilpetrescieni: dimpotriva pe marea cea mai infuriata eu ma simt linistit si sigur de mine Privesc totul in fata A trebuit sa viu aci, intre oameni ca sa-mi cunosc marginirea si sa ma recunosc atat de slab ca sa recurg la mijloacele dezgustatoare ale lasitatii" Si, ca si alti eroi camilpetrescieni, variante ale unui prototip canonic, Pietro sufera drama investitiei de incredere: "Am crezut in tine Nu m-ai inselat, ci m-am inselat [s.n.] si asta rupe totul in mine azi" Ideea este reaccentuata de protagonist: ,Pricepe: daca totul se prabuseste in mine azi, nu e pentru ca am fost mintit sau inselat, cum spuneai tu ci fiindca
m-am inselat m-am inselat singur, [s.n.] intelegi?". Aceasta este in fapt drama eroului (vezi si cazul lui Stefan Gheorghidiu) care a sustinut dintotdeauna ca trebuie sa creada in ceva. Faptul ca ii solicita acum lui Cellino lectii de cunoastere a sufletului feminin este mai mult o autoflagelare. Un artificiu al dramaturgului, care, ca si refuzul eroului de a conduce conspiratia menita sa rastoarne "aceasta aristocratie putreda", incearca sa implineasca imaginea unui erou capabil sa primeasca lovitura aducatoare de moarte cu "un zambet de dispret nemarginit1.
