Mara
Roman social si psihologic.
Personaj principal, multidimensional, static, eponim.
Modalitati de caracterizare:
- caracterizare directa: portretul facut de narator si de alte personaje, autocaracterizarea;
- caracterizare indirecta: prin propriile ganduri, simtiri si actiuni, prin comentariul naratorial; portret caracterologic; prin mediul in care traieste; prin monolog interior.
In realizarea Marei ca personaj se intalnesc doua perspective: cea realista, care se materializeaza in surprinderea cu exactitate a actiunilor si psihologiei personajului, si cea clasica, evidenta in echilibrul compozitional care caracterizeaza in permanenta viziunea lui Slavici.
Scriind despre Mara, G. Calinescu afirma: "Pentru epoca in care a aparut, Mara trebuia sa insemne un eveniment, si astazi, privind inapoi, romanul acesta apare ca un pas mare in istoria genului". Fara indoiala, constatarea criticului are in vedere si modul in care Slavici realizeaza constructia personajelor. Privind putin inapoi, in istoria personajului feminin romanesc, putem sesiza ca realizarile sunt putine si partiale: Niceta, personajul lui Kogalniceanu, Elena, eroina romantica a lui Bolintineanu. in afara acestor realizari proza noastra e dominata de personaje schematice, construite din clisee literare si vorbind intr-un dialect previzibil.
|
Intr-un astfel de context literar, aparitia unui roman ca Mara echivaleaza cu trecerea de la elementar la complex. Personajul care da titlul cartii lui Slavici motiveaza exact si un parcurs al literaturii noastre, dinspre "zbuciumata adolescenta" spre maturitate.
Prezentarea Marei e situata direct, in chiar debutul romanului:
"A ramas Mara, saraca, vaduva cu doi copii, saracutii de ei, dar tanara si voinica si harnica si Dumnezeu a mai lasat sa aiba si noroc".
Sa analizam atent acest fragment exemplar pentru echilibrul si precizia expresiei artistice a lui Slavici. Mai intai este prezentata ceea ce am putea numi "starea sociala" a personajului:
"vaduva cu doi copii". Se adauga apoi elemente care tin de portretul fizic si de aspectele morale ale personajului. Finalul frazei il aduce pe "scena" romanesca pe Dumnezeu, cel ce imparte norocul.
Acestei compozitii, atat de complexe pentru un "spatiu" narativ atat de restrans, i se adauga vocea naratorului a carui omniscienta avertizeaza parca asupra celui care va dirija intreaga actiune romanesca. Mara este saraca", iar cei doi copii sunt saracutii de ei". Putem citi aceasta repetare a adjectivului fie ca semn al simpatiei naratorului fata de personaj, fie, asa cum o face Nicolae Manolescu, ca pe o ironie: "vocea naratorului trece pe nesimtite de la identificarea cu limbajul vaicaret si prefacut al «saracei» femei la dezvaluirea, ca din intamplare, a adevaratei ei situatii materiale. «Dumnezeu a mai lasat sa aiba.si noroc»".
Ce semnificatie ar putea avea definirea personajului in chiar debutul romanului? E evident ca primul scop este acela de a situa personajul Mara in prim-plan. in fond, ne aflam in fata dublarii sugestiei care apare inca din titlul romanului. Pe de alta parte, portretul complex, realizat inca dintru inceput, va fi amplificat prin actiunile personajului.
Pe parcursul romanului
harnicia care o caracterizeaza pe Mara isi afla si dimensiunea practica: banul. Dupa Nicolae Manolescu, "precupeata Mara e prima femeie capitalist din literatura noastra". Pentru Mara banul nu are componenta vicioasa care insoteste dorinta de imbogatire a lui Ghita din Moara cu noroc. Pentru acesta din urma imbogatirea pare a deveni un scop in sine. Pentru Mara banii au o destinatie precisa. "Mara strange bani in trei ciorapi, pentru ea si pentru cei doi copii" (G. Calinescu).
Harnicia e dublata de capacitatea personajului de a disimula. Este aici un fel de intelepciune taraneasca primitiva, intelepciunea unui personaj care, mai intai de toate, trebuie sa tina in buna ordine randuielile din propria casa. Ca o consecinta a acestei vointe a Marei trebuie citit si pragmatismul cu care ea gandeste viitorul copiilor ei, Persida si Trica. Tensiunea pe care o declanseaza naratiunea tine de asteptarile si proiectiile Marei si de ceea ce se intampla in realitate. Cand Persida se indragosteste de Natl, Mara nu primeste cu bucurie vestea. intelege insa ca nu are cum sa se opuna iubirii. "Sentimentul se strecoara la inceput ca un simplu capriciu, se indreptateste cu mila si devine la sfarsit jaratic mistuitqr. Mara stie puterea lui de neinvins. Respingand ideea insotirii cu Natl, nu invinovateste pe nimeni si nici n-o sfatuieste sa se invinga" (G. Calinescu).
Interesant este ca iubirea este asociata in acest caz cu destinul. Revine astfel si in ce o priveste pe Mara ca personaj una din ideile fundamentale din proza lui Slavici, aceea ca destinul actioneaza implacabil asupra umanului:
"- Nu fata mea, - zise Mara linistita. Asa vin lucrurile in lumea aceasta: pleci in nestiute si te miri unde ajungi; te-apuca asa din senin cateodata ceva, si te miri la ce te duce. Omul are data lui, si nici in bine nici In rau nu poate sa scape de ea; ce (i-e scris are neaparat sa ti se intample; vointa lui Dumnezeu nimeni nu poate s-o schimbe".
Aceasta constiinta a puterii destinului e dublata la Mara de o incredere nestramutata in fortele proprii. Cand e vorba de afaceri, spiritul Marei iese triumfator. Vointa ei de a duce lucrurile gandite la bun sfarsit e remarcabila, incapatanarea Marei nu se indreapta spre sfidarea destinului ci are o latura clar practica, dorinta de a strange bani. Uneori tentatia banilor e mai puternica decat dragostea pentru copii. Astfel, Mara amana cu staruinta plata pensiunii Persidei la maici.
In ce-l priveste pe Trica, Mara nu da bani pentru a-l scapa pe acesta de recrutare. Mai mult, printr-o abila manevra ea primeste bani imprumut de la Bocioaca, stapanul baiatului. Stiind ca nevasta lui Bocioaca il place pe Trica si-si doreste, mai mult ca acoperire, o casatorie a tanarului cu fiica ei, Mara ii da baiatului sfaturi inteligente si cinice: "Pst! - zise ea - tine-ti gura. Esti ba-iat tanar si nu trebuie sa aduci rusinea asupra casei stapanului tau. Nu este ea singura mama care-si marita fata dupa baiatul ce-i place ei. Tine-o cu vorba pana ce nu-fi da fata, apoi scuip-o in fata si o sa ai soacra care se teme de tine si nu ti se urca-n cap". Maiestria de prozator a lui Slavici se poate sesiza si atunci cand autorul exploateaza starile ambigue ale Marei, psihicul ei "alunecand" intre dragostea pentru copii si greutatea cu care se desparte de bani. Un moment semnificativ in acest sens este cel ce se petrece la botezul copilului Persidei, cand Hubar si Hubaroaia, parintii lui Natl, ii fac nou-nascutului daruri scumpe. Mara nu vrea sa ramana mai prejos dar, pe de alta parte, ii e foarte greu sa dea banii pe care-i adunase cu atata truda. Finetea cu care Slavici isi joaca rolul de analist al psihologiei Marei se observa cu usurinta. Iat-o pe bunica noului nascut rationand ca un om de afaceri: "Pare insa ca erau prea multi bani, asa, deodata Era destul sa-i dea treizeci, douazeci si cinci ori douazeci de mii. Ceilalti tot ai ei raman dar sunt mai bine pastrati''.
Probabil ca aceste calcule precise l-au determinat pe Nicolae Manolescu sa afirme ca "dragostea ei [a Marei, n.n.] are, pe de o parte, o latura demagogica menita a-i atrage compatimirea lumii". Mara e unul dintre personajele feminine "tari" ale literaturii noastre. Tenacitatea si inteligenta ei, chiar viclenia de care da uneori dovada, nu o apropie nici de perfidia Cherei Duduca, personajul lui Filimon, nici de parvenitismul feroce al Vidrei lui Hasdeu si nici, peste timp, de parvenitismul rece al Elenei Draganescu, personajul Hor. tensiei Papadat-Bengescu.
Exista o reala complementaritate intre trasaturile psihice ale Marei si portretul fizic pe care Slavici il face personajului:
"Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de ploi si de vant, Mara sta ziua sub satra, in dosul mesei pline de poame si de turta dulce".
In fond si in realizarea Marei ca personaj se intalnesc doua perspective: cea realista care se materializeaza in surprinderea cu exactitate a actiunilor si psihologiei personajului si cea clasica regasibila in echilibrul compozitional care caracterizeaza in permanenta viziunea lui Slavici.
