Nuvela psihologica.
Personaj principal, protagonist, multidimensional, dinamic.
Modalitati de caracterizare:
- caracterizare directa: portretul facut de narator si de alte personaje, autocaracterizarea;
- caracterizare indirecta: prin propriile ganduri, simtiri si actiuni, prin comentariul naratorial; portret caracterologic; prin mediul in care traieste personajul; prin monolog interior.
In structura personajului se reunesc doua perspective esentiale: realismul psihologic si clasicismul. Evolutia lui Ghita e prezentata dintr-o perspectiva realist-psihologica. Viziunea de ansamblu, care priveste destinele tuturor personajelor importante, e clasica.
Disponibilitatea lui Ioan Slavici pentru analiza psihologica se observa si din modul in care sunt construite personajele nuvelei Moara cu noroc. Ghita face parte din "triunghiul" de personaje care domina nuvela, impreuna cu Ana, sotia sa, si cu Lica Samadaul. in structura personajului se reunesc doua perspective esentiale: realismul psihologic si clasicismul. Evolutia personajului e prezentata dintr-o perspectiva realist-psihologica. Viziunea de ansamblu, care priveste destinele tuturor personajelor importante, e clasica.
|
Fraza cu care. incepe nuvela e esentiala pentru intelegerea dramei pe care o va trai ulterior Ghita: "- Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit. Cuvintele rostite de soacra lui Ghita, mama Anei, suna ca o sentinta. Conflictul ce-l va macina pe Ghita va pomi de la punerea in opozitie a bogatiei cu "linistea colibei". Personajul cumpara hanul "Moara cu noroc". Locul in care e asezata "Moara" are semnificatia lui. E un loc izolat, unde dramele se vor petrece cu intensitate maxima. Conturarea personajelor va deveni pregnanta, cititorul avand sentimentul ca priveste o tragedie. "Carciumarul Ghita se asaza in drumul porcarilor, unde se castiga bani multi, si se pune la mijloc intre ordinea juridica a statului si legislatia mutuala a hotilor" (G. Calinescu).
Pentru scurt timp afacerea lui Ghita prospera, el devenind un om cunoscut si hanul un loc cautat:
"Abia trecusera dar cateva luni dupa St. Gheorghe, si drumetii mai umblati nu ziceau ca o sa faca popas la Moara cu noroc, ci ca se vor opri la Ghita, si toata lumea stia cine e Ghita si unde e Ghita, iar acolo, in vale, intre pripor si locurile rele, nu mai era Moara ev noroc ci carciuma lui Ghita".
Om destoinic, Ghita transforma hanul dintr-o ruina intr-un loc cunoscut. Dar fericirea e de scurta durata, pentru ca la "Moara cu noroc" isi face aparitia Lica Samadaul. intruchipare a spiritului malefic, Lica incearca sa-I convinga pe Ghita sa devina partas al faradelegilor sale. De la acceptarea propunerilor lui Lica incepe involutia lui Ghita. Analiza "caderii" lui Ghita este facuta cu maiestrie. Personajul cedeaza pas cu pas in fata cererilor lui Lica, scufundandu-se in compromis si imoralitate. Ghita traieste o puternica drama interioara. Puterea sa, acea putere a omului cinstit pe de-a intregul, se naruie progresiv. Minciuna il face pe Ghita complicele lui Lica si-i erodeaza increderea in sine. Solutia de a pleca de la han este evitata, Ghita fiind atras de puterea banului: "Dara Ghita nu voia sa plece; nu-l lasa inima sa paraseasca locul la care in scurt timp putea sa se faca om cu stare". Nevoit sa disimuleze, Ghita devine tot mai retras. El pierde treptat relatiile pe care de fapt doreste cel mai mult sa le pastreze intacte, cele din interiorul familiei sale.
Acceptand sa devina complicele lui Lica, Ghita se lasa, pentru scurt timp, condus de vointa acestuia. Personajul intelege insa ca singurul mod de a invinge raul este divulgarea faradelegilor lui Lica. Pentru a invinge raul care-l corupsese, Ghita e in stare sa sacrifice orice. O vina apasatoare ii face existenta insuportabila.
Sentimentul vinei, esential in intreaga proza a lui Slavici, apropie opera autorului ardelean de radacinile clasice ale literaturii, de tragedia greaca. in genere, toate actiunile pe care le savarseste Ghita pentru a scapa de sub imperiul raului trebuie privite din perspectiva tragicului. Zbaterea sa prelungita, tensiunea sa interioara, ating un punct de varf atunci cand alege sa revina de partea legii si sa-I deconspire pe Lica. intre rau, reprezentat de Lica, si lege, reprezentata de jandarmul Pintea, Ghita se situeaza pana la urma de partea legii.
Sacrificiul este suprem. Pentru a-l atrage pe Lica, Ghita isi lasa sotia prada acestuia. Plecand la Ineu, el mediteaza: "Daca e rau ce fac, nu puteam sa fac altfel". Gestul extrem al personajului starneste admiratia jandarmului Pintea:
"Tare om esti tu, Ghita, grai Pintea pe ganduri. Si eu il urasc pe Lica; dar n-as fi putut sa arunc o nevasta ca a ta drept momeala in cursa cu care vreau eu sa-l prind'. Nimic nu e mai important ca ispasirea pedepsei, ca rascumpararea vinei. De aceea, ura pentru Lica nu e decat element secundar. Primeaza cedarea lui Ghita, abdicarea in fata raului si a minciunii. Ea genereaza, in fond, si setea de razbunare. Personajul este menit sa implineasca un destin tragic.
Din nou destinul joaca un rol de prim-plan, asa cum se intampla in intreaga opera a lui Slavici. Existenta lui Ghita se naruie. Moartea devine unica alternativa. "Ura ajungand la paroxism, acum era momentul ca Ghita sa razbune totul. Este modul tragic in motivarea inevitabilei caderi prin actiunea exterioara, ceruta de constructia interioara" (E. Todoran). Iar "actiunea exterioara" inseamna uciderea sotiei sale, urmata de propria-i moarte: ,JSimt numai ca mi s-a pus ceva de-a curmezisul in cap si ca nu mai pot trai, iara pe tine nu pot sa te las vie in urma mea". Ghita o omoara pe Ana si este omorat imediat de Raut, omul lui Lica. Destinul este implinit. Spusele batranei, mama Anei, apar in finalul nuvelei ca o confirmare ca filosofia de viata a personajelor lui Slavici este cea a lui "ce ti-e scris infrunte ti-e pus". Simbolic, "Moara cu noroc", "scena" tragediei, arde. Privind hanul transformat in cenusa, batrana plange
"cu lacrimi alinatoare": "- Se vede c-au lasat ferestrele deschise! zise ea intr-un tarziu. Simteam eu ca nu are sa iasa bine: dar asa le-afost data!"
Purtator al vinei morale, Ghita moare. Moartea sa sugereaza ca nimic nu este mai presus de legea morala, conditie esentiala a existentei lumii.
