Roman de analiza psihologica; roman de dragoste cu elemente de fresca sociala.
Personaj principal, static, multidimensional; alter ego al autorului.
Modalitati de caracterizare:
- caracterizare directa: portretul facut de narator si de alte personaje; autocaracterizarea;
- caracterizare indirecta: prin propriile actiuni, simtiri si ganduri; prin comentariul naratorial; prin mediul in care traieste.
Personalitatea poetului, mozaicata, ne este conturata prin tehnica oglindirilor exterioare, subiective. Ladima, alter ego al autorului, este intelectualul de rasa, categoric si intransigent pana la halucinatie, nevoit sa-si duca existenta intr-o lume insalubra de afaceristi verosi si ordinari.
Erou principal al romanului, Ladima e poetul menit sa fie ,fatal si greu cenzurat de moarte". Este construit, mai mult decat alte personaje, din iluminarile retrospective provocate de ceilalti naratori, in genere necreditabili, ai romanului, recompunandu-se mereu intr-o lupta dramatica, acerba, cu un destin implacabil care este soarta dintotdeauna a geniilor. Ladima e albatrosul lui Baudelaire obligat la o existenta mocirloasa.
|
Personalitatea poetului, mozaicata, ne este conturata prin tehnica oglindirilor exterioare, subiective. Personajul "inalt, slab, cu ochii rotunzi si orbitele mari, adancite,cu o mustata de sergent-major si carare de frizer cu haina neagra de alpaca, iar camasa alba, si cu gulerul dintotdeauna prea larg", aparea, in recursul interior al lui
Fred Vasilescu, "un om atat de serios, un profesor ca infatisare, care facea oricui, chiar asa demodat, o impresie de reala distinctie" Fiul Lumanararului, de care se diferentiaza social, il va simti mai tarziu ca pe un frate, ,frate adevarat, din acelasi altoi de suferinta, care era grav ca un profesor universitar, de o politeta de ambasador pensionar, surazand putin indepartat, cu ochii calzi in orbitele prea mari" in schimb, pentru aproximativ actrita Emilia Rachitaru, care vedea in el un posibil rol pe scena, era ,putin cam haloimas, dar era simpatic". Pentru politicienii Nae Gheorghidiu si Tanase Vasilescu, Ladima insemna omul de manevra, devenit primejdios cand "Veacul", gazeta condusa un timp de poet, incearca sa nu mai raspunda manevrelor lor politice. Cibanoiu il considera un om de o rara inteligenta, pe cand Penciulescu il considera un dobitoc. Procurorul insarcinat sa elucideze cazul mortii lui Ladima il socoteste drept unul "din cei mai de seama poeti ai nostri, de la Eminescu incoace, desi era aproape necunoscut marelui public. Asta a fost insa totdeauna soarta geniilor1'. Poezia-i astrala provoaca uneia dintre revistele vremii un necrolog zguduitor prin simplitate si tragism: "Unul dintre cei mai mari poeti ai timpului () hranit cu otet, fiere si dezgust de contemporani, a dus tacut teava rece pe inima calda si stupida si a domolit-o. sfaramand-o. Noapte buna, poet smintit si cumsecade?'.
Cazul lui Ladima traduce in primul rand, in mod exemplar, o drama de ordin social. Este, ca si in cazul altor eroi masculini camilpetrescieni, drama spadei care, sub puternica si continua apasare a oprelistilor societatii, nu se indoaie, nu se pleaca, ci se rupe. Ladima este intelectualul de rasa, categoric si intransigent pana la halucinatie, nevoit sa-si duca existenta intr-o lume insalubra de afaceristi verosi si ordinari. Eroul nu se poate realiza social, iar gazetaria lui, activa, justitiara, necrutatoare, devine stanjenitoare in contextul politic amintit. intre Ladima si societate este un continuu impact, pornit in primul rand dintr-o deosebire de conceptie si de atitudine. Eroul "a vazut idei", si din incompatibilitatea acestora cu existenta sociala, cu legile generale corupte care guverneaza societatea, se naste acest impact. Orgolios si lucid, devine un inadaptabil: "Eu sunt un om care scrie Si daca nu scriu ceea ce gandesc, de ce sa mai scriu? Nu pot altfel". Prins in malaxoarele unei societati bazate pe coruptie si compromis, Ladima nu va rezista.
Apoi, drama lui Ladima este de ordin personal si afectiv, generata de dragostea-i nefireasca pentru actrita fara talent Emilia Rachitaru. Poetul o inconjoara pe aceasta cu o dragoste oarba si stelara, vazand in terestra Emilia pe inalta doamna a visurilor lui, re varsand asupra ei tot preaplinul de sentimente ce nu poate fi canalizat intr-o alta directie. Nerealizat in viata sociala, Gedem cauta aici adapostul mult dorit, tandretea si intelegerea care sa-i oblojeasca ranile si sa-i aline durerile permanentei sale lupte cu morile de vant.
Ladima sufera insa un proces permanent de automistificare. El invesmanteaza, constient, in aur si purpura o curtezana de duzina, pentru ca apoi sa o proslaveasca, sa o idolatrizeze, sa o imortalizeze in cadentele sfinte ale rarefiatei lui iubiri. Fred Vasilescu observa ca el se amagea cu oarecare luciditate, ca, patimas, "imprumuta insusi Emiliei tot ceea ce-i trebuie ca s-o poata iubi si o iubeste anume, pentru ceea ce i-a imprumutat chiar el. Cat este luciditate si cat este nebunie in aceasta proclamare de idol? Si care este adevarata dragoste a lui Ladima? Ce rost are, in demersul narativ al romanului, abulicul D., si care ar fi raportul intre el si Gedem? intrebarile s-au mai pus, fara o solutionare definitiva. Nu rareori afabulatia romanului ne ofera intalniri, intamplatoare sau nu, ale lui Gedem cu doamna T. Sa nu uitam si scrisoarea de adio, dedicata de Ladima (tot)
doamnei T.
Sa te prosternezi in fata unui idol si idolul sa te indeparteze; sa invesmantezi o fiinta vulgara in hainele idolului, sa te amagesti ca aceasta este adevaratul idol, si aceasta sa te respinga; s-o canti mereu, sa te amagesti mereu, s-o proslavesti si iar sa te amagesti, pe cand ea isi completeaza harnic colectia de amanti. Abia de aici incepe marea tragedie a lui Ladima. Si, poate, o alta intelegere a lui.
