Gelu Ruscanu
Drama de idei.
Personaj principal, dinamic, multidimensional; alteregtA autorului.
Modalitati de caracterizare:
- caracterizare directa: portretul facut de dramaturg (in didascalii) si de alte personaje; autocaracterizarea;
- caracterizare indirecta: prin propriile actiuni, simtiri si ganduri; prin comentariile celorlalte personaje; prin mediul in care traieste.
Gelu Ruscanu este din aceeasi familie a eroilor camilpetrescieni insetati de absolut, care traiesc drama spadei care nu se indoaie. Din familia lunaticilor, el "a vazut idei". Drama eroului se naste din impactul, cu neputinta de solutionat, dintre imperativul categoric al dreptatii absolute, pe care il proclama, il apara si doreste sa-l promoveze, si realitatea sociala. Conflictul insolvabil al eroului se petrece la nivelul constiintei.
Critica literara a sesizat cu promptitudine o realitate a textului dramatic camilpetrescian, si anume insuficienta (doar a) dialogului, pentru implinirea sensurilor operei literare. Textul capata consistenta necesara numai in prezenta atat de personalelor indicatii de regie, care au facut adeseori din opera dramatica a lui Camil Petrescu o pagina citita, dar putin prezentata pe scena. G. Calinescu afirma despre didascaliile camilpetresciene ca, "luate ca parte integranta din text, notele sunt excelente, fiind aci portrete si constructii de atmosfera, aci analize ale psihologiei de moment. () Analiza aceasta paran-tetica si subtila da mari satisfactiuni intelectuale, ramane probabil straina cautatorilor de emotii vii.
Aceasta modalitate de construire a personajului este evidenta in mai toata opera sa dramatica. Si portretul lui Gelu Ruscanu, eroul dramei Jocul ielelor, se contureaza intr-una din lungile didascalii ale autorului: "un barbat ca de douazeci si sapte-douazeci si opt de ani, de o frumusete mai curand feminina, cu un soi de melancolie in privire, chiar cand face acte de energie. Are nervozitatea instabila a animalelor de rasa. Priveste intotdeauna drept in ochi pe cel cu care vorbeste, si asta-i da o autoritate neobisnuita. Portretul aminteste de Saint-Just, campionul francez al dreptatii supraumane - asa il numeste Penciulescu, un raisonneur al piesei, pe protagonist, prin analogie cu teribilul justitiar al revolutiei franceze.
Director al ziarului "Dreptatea sociala", Gelu este din aceeasi familie a eroilor camilpetrescieni insetati de absolut, care traiesc drama spadei care nu se indoaie. Din familia lunaticilor, el "a vazut idei". Drama eroului se naste din impactul, cu neputinta de solutionat, dintre imperativul categoric al dreptatii absolute, pe care il proclama, il apara si doreste sa-l promoveze, si realitatea sociala. Conflictul insolvabil al eroului se petrece la nivelul constiintei.
Gelu este un erou suprauman ratacit intr-o lume subumana. El doreste sa-i aplice acesteia tiparul, utopic, al unei lumi perfecte. in aceasta privinta poate ca cel mai bine il judeca Praida, in finalul piesei: "A avut trufia sa judece total S-a departat de cei asemenea lui, care erau singurul lui sprijin Era prea inteligent ca sa accepte lumea asta asa cum este, dar nu destul de inteligent pentru ceea ce voia el. Pentru ceea ce nazuia el sa inteleaga, nici o minte omeneasca nu a fost suficienta pana azi L-a pierdut orgoliul lui nemasurat"
Cautand in continuare analogii cu ceilalti eroi camilpetrescieni, putem spune ca si in constiinta lui Gelu Ruscanu este o permanenta naruire de statui, de idoli. isi cauta punctele de sprijin in dragoste, pe care o descopera imunda. Vede apoi lucruri si jocuri jucate numai pentru sine si-si cauta fagasul in lupta pentru o cauza, care este dreptatea insasi, absoluta, fara privilegiati, o dreptate care "este deasupra noastra si este una pentru toata lumea si toate timpurile". Nici punctul de sprijin cautat in amintirea tatalui sau nu se dovedeste invulnerabil, iar amintirea acestuia il va calauzi mai mult in moarte. Sinuciderea lui Grigore Ruscanu este pentru fiul lui pasul "de la traire la constiinta Adica totul drama Cata luciditate atata existenta si deci atata drama". Sinuciderea tatalui ii da fiului puterea sa se ridice de la "masa vieti?'.
Spirit noocratic insetat de absolut, care "a vazut jocul ielelor", deci a vazut idei, Gelu Ruscanu si-a faurit un tipar de idealitate pe care il aplica, refuzand izolarea si detestand complicitatea. De aceea, demascarea crimei (presupusa, dar nedovedita juridiceste) a lui Sinesti este pentru erou un imperativ categoric: "Crima lui Sinesti e in constiinta mea ca un astru negru, ratacit pe cer in plina zi" Datoria lui este de a sanctiona: "Nu stiu daca am sa indrept lumea, dar daca n-as abate omenirea din calea raului, decat atat cat abale un bob de nisip albia unui fluviu, si totusi datoria mea e limpede precisa" Dar tiparul de idealitate pe care si l-a faurit "arhanghelul «Dreptatii sociale»" vizeaza "un ideal, gandit ca etem si pur, static in perfectiunea lui astrala" (Elena Zaharia Filipas). Este un tipar gandit suprauman, din linii drepte, ireconciliabile deci, care vizeaza Steaua Polara nu ca devenire, ci ca o utopica realitate. Conform liniilor de forta ale acestuia, justitia nu poate fi decat absoluta, caci "numai ideea de justitie absoluta poale sustine si inchega constiintele" Dreptatea este si ea absoluta, nu are privilegiati, este abstracta si inumana. Legile sunt si ele nu ale oamenilor, ci ale constiintei: ,JLegile juridice sunt facute de oameni, deci nu sunt legi adevarate. Noi le dispretuim. Legile adevarate sunt in constiinta" Tot constiinta ii dicteaza actiunea si ii faureste autoritatea: ,,Eu valorez cu condeiul atat cat valoreaza convingerile mele". Iubirea se supune aceluiasi tipar etern: "O iubire care nu este eterna, nu este nimic", caci "doi insi care se iubesc cu adevarat nu mai sunt oameni", ca si fericirea: "O fericire, pe care nu o pot gandi durabila, nu e fericire"
Moartea eroului este tot un act de constiinta. Este un refuz al integrarii, al coalitiei, al complicitatii, pe care spiritul sau insetat de absolut nu le accepta. De aici si actul de curaj final: "Se sinucid tocmai cei curajosi, care vad limpede si nu vor sa mearga pana la descompunere totala si inevitabila".
Inflexibilitatea absolutului il lasa descoperit in fata vietii, a realitatii. Pe taramul vietii practice este necunoscator, inabil. Vine in lumea epocii prea de sus si prea de departe, din lumea pura si geroasa a ideilor. Fiind suprauman pentru aceasta lume, aplica acesteia un tipar inuman.
