Roman de analiza psihologica; roman de dragoste cu elemente de fresca sociala.
Personaj secundar, static, unidimensional.
Modalitati de caracterizare:
- caracterizare directa: portretul facut de narator si de alte personaje; autocaracterizarea;
- caracterizare indirecta: prin propriile actiuni, simtiri si ganduri; prin comentariul naratorial; prin mediul in care traieste.
Emilia se construieste in paginile romanului din viziunile subiective ale lui Ladima si Fred Vasilescu. E evidenta lipsa virtutilor ei rationale sau afective.
Actrita fara talent. Starneste - s-ar putea afirma - o pasiune mistuitoare in sufletul lui G.D. Ladima, care o divinizeaza, o fetisizeaza, punandu-i la picioare intreaga lui existenta. Dar viata de sfanta aureolata a Emiliei, asa cum este vazuta si inchipuita la inceput de Ladima, se combina foarte ades cu cealalta viata, de cocota de lux. Talentul ei actoricesc este discutabil; lui Gedem ii starneste accente imnice si este gata sa-i atribuie calitatile ce ar incununa un geniu teatral. Naivitate sau automistificare? Pentru Fred talentul Emiliei ramane o fantasmagorie, caci pe scena este "dezastruoasa ca o bucatareasa patetica".
De altfel, Emilia se construieste in paginile romanului din viziunile subiective ale lui Ladima si Fred Vasilescu. Si viziunile lor nu vor folosi nicicand acelasi spot de lumina, desi, in finalul romanului, ei vor realiza racordarea - necesara - la misoginismul autorului. Gedem o idolatrizeaza; Fred o judeca la rece (poseda si alte argumente), si o vede grava si impozanta, o blonda spalacita, grasuta si vulgara, cu veleitati si sigura pe ea, dar altfel saraca cu duhul. Nu stie sa glumeasca sau glumeste vulgar, nu surade, fiind mereu de o gravitate prosteasca, nu pricepe rolurile care i se dau pentru ca, in liniaritatea-i naiva, se pricepe, mai mult sau mai putin, la un singur rol. Nu are, cum spune Fred (si uzam, deci, de viziunea unui narator implicat, nu de neacceptat), "nici una din acele arme ale feminitatii menite sa mascheze intentii materiale si sa coloreze situatii delicate", ^rumusetea-i caligrafica e uneori jignitoare. Are capul rotund de tot, cu parul pieptanat lipit, cu o frunte ca un fragment de sfera'', "asa de limpede, de parca nici unul dintre milioanele ei de stramosi n-a increfit-o vreodata din cauza vreunui gand'. E mereu incruntata, nu poate surade, atribut transferat in "calitatile" ei actoricesti: ,Avea un fel de suferinta, fara frunte, aproape fizica, pe care Emilia o credea totul pe lume" Si dragostea Emiliei este, pentru Fred, straina, programatica, inutil dramatica, aproximativa si jignitoare, cat timp "o imbratisare adevarata a corpurilor e frumoasa ca o convorbire intre doua inteligente". Pune in act ceva de chiverniseala, de agoniseala calculata si rece, avand constiinta ca reprezinta un ospat de carne: "Are constiinta valorii animalitatii ei () exploateaza totul rece, cu randuiala si socoteala; gandeste vulgar si grijuliu despre sexul ei, ca un taran despre marfa si hambar".
E evidenta lipsa virtutilor rationale sau afective ale Emiliei. De aici se naste poate intrebarea prin ce proces ilogic, absurd, o fiinta cu un asemenea statut - evident nu numai din viziunile subiective ale lui Fred, ci si din "comentariile" ei - a putut deveni madonna angelicata, doamna din vise a lui Ladima. Poate ca, hranit cu combustie stelara, Ladima a invesmantat in aura de idealitate nu o anume femeie, ci numele femeii, entitate abstracta care sa corespunda foamei lui de ideal. Or, aceasta nu poate corespunde "programului ei de sexualitate curenta" (Perpessicius). Incapabila de a intelege ceva, statorniceste, impreuna cu Valeria, lui Ladima un statut ambiguu; nici amant de cultivat, nici iubit, in cazul ca ar fi fost capabila de un asemenea sentiment, nici prea indepartat, caci putea reprezenta oricand un "rol", o notita elogioasa la ziar sau un bilet de favoare la vreo premiera deosebita. Emilia manevreaza cu o posibila abilitate, dar in limitele vulgaritatii si platitudinii ei domestice, o constiinta, condamnand-o sau participand la condamnarea ei.
Dar nu poate intelege, nu poate realiza tot raul ce i l-a provocat lui Ladima, caci "rautatea Emiliei nu e agresiva, ci, probabil, crancen defensiva. Daca nu-i sunt interesele in joc, e desigur miloasa". Pentru ea Ladima ramane, in limitele unei intelegeri de tip primar, unul "cam haloimas", caruia i s-a dat "asa o data treaca-mearga" dar care pe urma o plictisea, caci "nu era om de inteles" si nu putea "sa si-l ia pe cap" si care, in final, "m-a iubit mult, saracul" Asta e Emilia. Misoginismul (de atatea ori constatat) al autorului face din ea o "bestie inculta" (G. Calinescu).
