Nuvela psihologica.
Personaj principal, multidimensional, dinamic.
Modalitati de caracterizare:
- caracterizare directa: portretul facut de narator si de alte personaje, autocaracterizarea;
- caracterizare indirecta: prin propriile ganduri, simtiri si actiuni; prin comentariul naratorial; prin mediul in care traieste.
Personajul principal al nuvelei intrupeaza destinul intelectualului ardelean antrenat in spectacolul tragic al Primului Razboi Mondial.
Personajul principal al nuvelei intrupeaza destinul intelectualului ardelean antrenat in spectacolul tragic al Primului Razboi Mondial. in debutul nuvelei, un narator omniscient ni-l infatiseaza pe David Pop ca fiind un tip echilibrat, linistit, complacandu-se in apatie si mediocritate. Desi nu i-a placut scoala, David a ajuns sublocotenent in rezerva. De ziua imparatului se imbraca in uniforma de ofiter si se ducea la biserica. Pentru a nu deranja nici o grupare politica, se abonase la un ziar romanesc si la unul unguresc si, din aceleasi motive, nu participa la alegerile de deputat; din pricina aceasta, romanii il considerau renegat, iar ungurii, agitator. Dar lui David Pop nimic nu-i putea zdruncina pacea sufleteasca. isi facea datoria de intelectual, participa la baluri si la opere de caritate.
|
Vestea ca ar putea incepe razboiul ii rapeste tihna si ii strecoara in inima teama: "Omul nu se mai putea potoli cu una, cu doua. ii intrase in suflet vorba ca o lance". Aventura constiintei lui abia acum incepe. Acest fapt coincide cu o anumita interiorizare a perspectivei asupra evenimentelor. Vocea auctoriala nu mai acopera intreaga scena a fictiunii, lasand loc constiintei personajului sa se exprime.
David Pop va pleca la razboi. Cand ii soseste ordinul de incorporare in armata austro-ungara, desi faptul il tulbura, sentimentul care pune tot mai mult stapanire pe el este de a urma calea destinului implacabil: ,£imfea o povara grea pe inima si o dorinta mare sa plece repede, sa sfarseasca. Pe urma orice s-ar intampla, sa se intample". Ajuns pe front, David Pop isi pastreaza stapanirea de sine si, ca mijloc de autoaparare, constiinta lui isi oaseste o justificare: "Trebuie sa-si faca datoria, incolo ce-o vrea bunul Dumnezeu". Fara a sti exact ce inseamna ea, David va trai toata viata cu datoria mantuitoare in suflet: "Nici prin gand nu i-a trecut sa se intrebe ce-i datoria. S-a agatat de cuvantid acesta si era multumit ca intr-insul a gasit un sprijin destul de puternic". Avand in sine constiinta acestei datorii, eroul poate sfida chiar si moartea: "Gandul mortii, indata ce s-a ivit, nu l-a mai infricosat. Moartea-i pentru oameni. O astepta deci cu seninatate, nepasator, ca ceva trebuincios sau intamplator". Si avansarea in grad sau decorarea cu medalii e, pentru David, tot o consecinta fireasca a implinirii datoriei, care devine singurul ideal al vietii lui: ,jntai datoria, isi zicea, si pe urma tihna, pacea, dragostea".
Dar increderea aceasta in datoria fata de stat ii va fi curand zdruncinata. O intalnire cu Alexe Candale, un prieten vechi, ii descopera absurdul razboiului, la care romanii ardeleni, inrolati sub drapel strain, participau fara sens: "Dar ce-avem noi cu sarbii? Ce-avem noi cu rusii ori cu italienii? () Ce ne-au facut si ce le-am facut? Si cu toate acestea ne macelarim de atatea luni de zile. Tu habar n-ai ce s-au prapadit din flacaii nostri, cat sange romanesc s-a varsat!". Vorbele acestea provoaca o ruptura adanca in constiinta personajului, la care se adauga si suspiciunile din partea tovarasilor de arme si injuriile adresate conationalilor sai:
"Ticalosii Tradatorii Valahi Transilvania"
Sentimentul nationalitatii se dezmorteste in sufletul eroului: "Niciodata cuvantul acesta, «romanii», nu i-a sunat in urechi mai ademenitor ca acuma. II repeta mereu in gand, il rosteau in nestire si buzele lui, fara glas, cand duios, cand aspru, cand dulce, si simtea ca o mangaiere de mama rostind: «Romanii Romanii Romanii»".
De acum inainte, eroul va trai din plin drama sfasierii launtrice sub tensiunea a doua impulsuri contrare: datoria fata de stat si sentimentul nationalitatii. Lupta dintre aceste chemari divergente ii curma linistea si ii insinueaza in minte indoiala: "Care datorie?".
Intalnirea cu un alt prieten. Emil Oprisor, ii aminteste inca o data primatul datoriei. De altfel, Alexe Candale si Emil Oprisor nu reprezinta decat personalizarea celor doua impulsuri care se zbat in sufletul lui David Pop, sunt doar niste "voci" ale aceleiasi constiinte. Drama morala a personajului decurge tocmai din imposibilitatea lui de a asculta pana la capat una din aceste "voci": "Gandindu-se la vorbele reci ale lui Oprisor, isi aminti cuvintele lui Candale si mai ales privirea lui fierbinte, hotarata. 11 usturau creierii sovaind intre amandoi".
Sosit pe frontul romanesc, lui David ii vine tot mai greu sa-si reprime sentimentul national:
"David nu se mai satura privind acuma locurile acestea. () Toate-i pareau ca-n povesti si-i erau atat de dragi, incat ii venea sa le imbratiseze".
Totodata, e contrariat de sensul absurd al evenimentelor: Emil Oprisor, teoreticianul datoriei, dezerteaza trecand la "dusman", iar Alexe Candale, patriotul roman, e ucis de un glonte fratesc. David Pop are acum revelatia nedreptatii sortii, sufera de o grava lipsa de vointa, devine din nou apatic si lipsit de capacitatea de a reactiona in situatii-limita:
"David statea mereu nemiscat, cu ochii mereu inainte, cu creierul absolut gol. Nici un gand, nici o dorinta nu mai avea".
Sensul dramatic al evenimentelor nu i se descopera decat atunci cand e prea tarziu, cand totul urmeaza sa se curme definitiv. Gandul mortii i se strecoara tot mai adanc in inima, ca o ultima izbavire. Si moartea venita din mana alor sai il gaseste intr-o stare de seninatate: ,JFrate roman" Povara datoriei a fost inlaturata. Dar trupul lui fara viata ramane sa exprime in continuare neputinta, iar chipul .sa arate ironia, nedumerirea, bucuria si suferinta, totul ca o sfidare la adresa unui destin absurd, in bratele caruia a fost aruncat fara voia sa:
"Cadavrul se rostogolise si ramasese cu fata in sus, cu mainile raschirate, ca un rastignit. Figura zdrobita parca mai avea un zambet amar, iar ochii holbati priveau spre cer mirati, intrebatori si totusi multumiti".
Drama lui David Pop e reala, insa el nu o resimte ca pe o drama, caci nu are aceasta capacitate. El e tipul omului lipsit de actiune, care devine prizonierul unei existente absurde, impotriva careia nu se poate revolta. Eroul lui Rebreanu se aseamana cu Meursault din romanul Strainul de Albert Camus. Contradictia dintre datorie si sentiment ce salasluieste in constiinta sa ii spulbera echilibrul interior si ii inabusa dorinta de a supravietui. Prin aceasta, drama lui David Pop anticipeaza drama unui alt personaj rebrenian, Apostol Bologa, din romanul Padurea spanzuratilor.
