Drama de idei.
Personaj principal, dinamic, multidimensional.
Modalitati de caracterizare:
- caracterizare directa: portretul facut de dramaturg (in didascalii) si de alte personaje; autocaracterizarea;
- caracterizare indirecta: prin propriile actiuni, simtiri si ganduri; prin comentariile celorlalte personaje; prin mediul in care traieste.
Alta e un produs al fortei de modelare emanata de personalitatea lui Pietro Gralla.
I. Negoitescu ii reprosa dramaturgului ca "in unele lucrari dramatice ale sale (Act venetian, Jocul ielelor), postura femeii tratate cu nedisimulat dispret e penibila si degradanta". Si Aurel Petrescu afirma ca "in Act venetian, dramaturgul a simplificat la maximum peisajul sufletesc al femeii (). De unde si atmosfera piesei impregnata de cinism". Criticul Ion Vartic, intr-o analiza percutanta a dramei, sublinia ca "Alta, femeia aleasa de Pietro, nu e o monada, adica un concept abstract, ci o realitate vie, puternica si contradictorie; in final ea se dovedeste a fi, la fel ca Pietro, un suflet tare, o adevarata Gralla. Ceea ce nu intelege fostul corsar () e, in primul rand, loialitatea «masculina» a frumoasei venetiene". Asadar, personajul marcat de cinismul auctorial merita urmarit indeaproape.
Obisnuita didascalie ne-o prezinta pe Alta in ipostaza maxima a devenirii sale fizice si morale: .femeie de o frumusete nelinistitoare, voinica dar mladioasa, cu miscarile senzuale. Are ochii mari, in cearcane vinete, care-i dau un aer de profunda melancolie cand priveste staruitor, fara sa vorbeasca. Fiecare fraza o precede cu privirea, asa ca pare ca vorba nu repeta decat ce au spus intai ochii"
Textul ne ofera o retrospectiva asupra existentei eroinei: fiica a primului magistrat al Zarei, fata nestiutoare, sedusa de Cellino, amagita de amant si urmarindu-l pe acesta peste tot, cersindu-i dragostea, silita sa se vanda, a maturat un an de zile scena teatrului din Milano sau a ajutat actritele sa se imbrace. A urcat apoi pe scena ca actrita, dorindu-si sa invinga numai pentru ca intr-o zi renumele si stralucirea ei sa-l miste pe seducator. Iar trecerea pe scena teatrului din Venetia a facut-o tot de dragul amorezului, catre care isi cauta calea.
Intalnirea cu Pietro Gralla, "barbatul cel mai inteligent din aceasta republica"', i-a schimbat Altei complet destinul. "Acum patru ani, nu eram decat o actrita frivola, zapacita de glorie", se confeseaza eroina, dar "de cand am renuntat la teatru nu caut decat sa ma instruiesc". Devotiunea Altei pentru barbatul ales este totala.
(Re)vederea lui Cellino in palatul lor o bulverseaza. La plecarea lui, eroina "a ramas singura, palida, cu o privire halucinata". De aici inainte textul dramatic va folosi des epitetul "halucinata", ca o pecete ineluctabila a comportamentului eroinei. Iar reintalnirea cu el ii provoaca Altei o reintoarcere in trecut, precedata de un gest cu conotatii simbolice: eroina scoate un inel de pe deget, il saruta si in arunca in mare, pentru ca "/ s-a implinit sorocul". (Dupa Ivan Evseev, inelul este si "un semn al supunerii si sclaviei", al legaturilor de tot felul). Reinvierea trecutului ei de fecioara sedusa este dureroasa. II respinge Ia inceput pe seducatorul necredincios, il numeste animal, dar, cand amorezul vrea sa plece, reactioneaza imprevizibil. Arunca cheia de la chiosc prin lucarna, ii arunca apoi si pumnalul. Ii cere sa moara pentru o clipa de iubire, il batjocoreste, il palmuieste, dar cand Cellino face un gest hotarat de abandonare, Alta are reactii imprevizibile, aproape ii cade in genunchi", il copleseste cu dragostea ei: "Nu stii cum te asteptam! Niciodata nu m-am vindecat de tine. () Tu esti, Cellino, intaia si ultima mea dragoste".
Momentul-cheie, justificator al atitudinii si reactiilor de mai tarziu ale Altei, este iminenta sosire a lui Pietro. Atunci, Cellino, paralizat de groaza, o acuza de minciuna, iar Alta "(tresare injunghiata, ii ia calma si aiurita mainile): N-am mintit. (Cu privirea naucita): Te voi scapa!" Promisiunea facuta sigisbeului pregateste si justifica actul eroinei de mai tarziu. Loialitatea, deprinsa din comportamentul ireprosabil al sotului sau, loveste ca un bumerang. Dragostea Altei pentru Pietro trece dincolo de moarte (sufletul meu e al tau pentru totdeauna, pentru toate vietile care vor mai veni"), dar gestul se cere facut. Dupa ce loveste pe barbatul care-i arata pieptul dezgolit "cu un dezgust nemarginit', Alta, "cu fata descompusa ca o masca", ii arata cicisbeului "ce sacrificiu [s.n.j a facut".
Actul al III-lea aduce, pe langa desconsiderarea cinica de catre barbati a personajului feminin, dovada caracterului puternic al Altei. Facuse un gest (nesocotit) de loialitate, ce trebuie pedepsit. Ii cere, "halucinata", lui Pietro s-o ucida cu mana lui, "Pentru ca vina mea nu poate fi spalata decat prin sange" ii explica inflexibilului cavaler ca nu l-a mintit niciodata, ca l-a iubit mereu numai pe el: "Esti cel mai puternic suflet pe care l-am intalnit si e in tine o perfectiune care ma umileste si admiratia mea pentru acest suflet e ceea ce ma taraste dupa tine" Constiinta actului sau o face, cum afirma Ion Vartic, o adevarata Gralla, de la care invatase onoarea si loialitatea pana la sacrificiu: "Eu am gresit si nu vreau decat sa platesc, dar vreau ca tu sa nu mai suferi atat. Nu traiesc decat fiindca am banuiala ca ti-as mai putea fi de vreun folos oarecare. Fara gandul acesta, m-as fi aruncat in mare ori m-as fi strapuns cu pumnalul din cea dintai clipa Am si incercat Am stiut ca va trebui sa mor si eu, chiar din clipa in care am ridicat pumnalul sa te lovesc Nici nu puteam gandi alt sfarsit, si hotararea mea era luata atunci cand erai cu fata in jos; dar ai intors capul" [s.n.] Gestul asasin este o urmare a investitiei de incredere cu care o inconjurase primul barbat al Venetiei: "Trebuie sa platesc M-am simtit prea bine astfel idealizata"
Intrarea (nou)lui Cellino in scena inaspreste calvarul Altei. Desconsiderata total de barbati, mult timp Alta nu are drept la replica. In timpul duelului - simbol, leitmotiv, supratema in creatia camilpetresciana -, ea are o fata "neomenesc impietrita", de "durerea de a fi straina, tinuta departe". Nici unul dintre barbati nu vrea sa inteleaga adevarata drama a eroinei, care "a mers pana Ia capatul deznadejdii si este acum "ca o statua a durerii". Explicatia gestului sau, in fapt de inalta loialitate, cade pe pamant sterp: "Alta: () lata acest om a crezut atunci ca l-am atras intr-o cursa
Aveam o raspundere I-aruncasem si pumnalul in apa imi ardea mintea in clipele acelea, caci nimic nu ma innebunea mai mult decat banuiala unui asemenea sentiment josnic de prefacatorie si minciuna. I PlETRO: Fata de el? I Alta: Fata de oricine [s.n.] pe lume". in esenta insa, ea este o adevarata Gralla: "Dar tu trebuie sa recunosti ca am lovit cu un pumnal Un fapt de curaj Voi sunteti lasi ati putea sa ma ucideti dintr-o lovitura, si nu aveti curajul Ma ucideti fibra cu fibra E de preferat calaul, care reteaza dintr-o data capul, celui care, de mila, taie un ceas gatul condamnatului! (Iese dreapta, indurerata, ca si cand si-ar purta inima in mana)".
in final, Alta, dupa ce il priveste plecand pe alesul si tiranul inimii ei, "se prabuseste moale pe podeaua de marmora".
