Roman de analiza psihologica; roman de dragoste cu elemente de fresca sociala.
Personaj principal, dinamic, multidimensional.
Modalitati de caracterizare:
- caracterizare directa: portretul facut de narator si de alte personaje; autocaracterizarea;
- caracterizare indirecta: prin propriile actiuni, simtiri si ganduri; prin comentariul naratorial; prin mediul in care traieste.
Frumusetea doamnei T. emana din interior, din profunda alcatuire a fiintei sale. Fluxul de feminitate al eroinei este unul de permanenta tensiune intelectuala, care ii strabate intreaga existenta.
Numele de catalog Maria T. Manescu, unul din cele mai frumoase, mai profunde si mai personale portrete feminine din toata proza romaneasca, este cunoscut in roman sub apelativul enigmatic de "doamna T".
|
Totul la doamna T. este personal si nelinear, sfidand regula. Ea nu se margineste doar sa traiasca, ea realizeaza viata. Parfumul ei enigmatic si discret schimba unghiurile de vedere, inalta perspectivele.
Este "nu inalta si inselator slaba", cu un par bogat de culoarea castanei, cu irizari si luminiscente. Autorul, in notele sale de subsol, o surprinde ,poate prea personala ca sa fie frumoasa in sensul obicinuit al cuvantului". Un oarecare, prieten al lui Fred, o vede prea urata. Privirea lui este, evident, exterioara. Frumusetea doamnei T. emana din interior, din profunda alcatuire a fiintei sale: "De o tulburatoare feminitate uneori, avea ades o voce scazuta, seaca, dar alteori cu mangaieri de violoncel, care veneau nu - sonor - din cutia de rezonanta a maxilarelor, ca la primadone, ci din piept si mai de jos inca, din tot corpul, din adancurile fiziologice, o voce cu inflexiuni sexuale, care dau unui barbat ameteli calde si rect. Fluxul de feminitate al doamnei T. este unul de permanenta tensiune intelectuala, care ii strabate intreaga existenta. Extrem de emotiva, "alternand o sprinteneala nervoasa, cu lungi taceri melancolice", autorul o vede, avand in vedere si contactul ei permanent cu arta, cea mai indicata sa intrupeze pe scena chipurile de ,/emeie adevarata", si chiar ii propune sa dea viata rolului Altei din Act venetian. De fapt, doamna T. graieste mereu. Cand vorbeste si cand tace, cand sta si cand merge, cand scrie si cand face comert cu arta, ea face acestea toate cu intreaga fiinta, vibrand mereu si total. Banuim ca nu stie sa urasca, nici n-ar avea pe cine si de ce. Nu rade, iar surasul ei, cu "un reziduu de tristete", are fulgurari metafizice. Ea pare, asa cum ne-o plasmuieste si Fred, strabatuta necontenit de un fluid", crezand ca "acest curent continuu era de fapt gandire".
Confesiunile ei, care deschid romanul, ne-o sugereaza excesiv feminina si intr-un proces permanent de autocenzurare. Desi marea ei dragoste se consuma pentru barbatul identificat mai tarziu in
Fred Vasilescu, scrisorile nu ne descopera rana ei adanca, o ocrotesc, dezvaluind doar marginile ei, convertin-du-se in pagini aparent laturalnice despre dragostea pentru ea a insignifiantului poet D.; marea ei dragoste traieste undeva, in tumultul interior, razbatand la suprafata in intamplari, reactii, atitudine, si acestea permanent supravegheate. Simtim insa, din toate acestea, arderea, pasiunea. De altfel, excesiva supraveghere o guverneaza mereu. Confesiunea lui Fred ne-o dezvaluie ca atare. Doar din cand in cand firea o tradeaza: spre exemplu, epilogul autorului ne da imaginea femeii care a pus in dragostea pentru Fred ratiunea ei de a fi.
Trairea intensa, vie, totala, necenzurata a doamnei T. se consuma in iubire. Un sentiment superior, de suflet superior, o apropiere spirituala, care inseamna deopotriva afectiune si devotament, abandonare totala si gratie, nu act, ci ardere pana la cenusa. Pentru amant ea poate fi deopotriva amanta sau sora de caritate, companion fidel sau discipol tacut. Este o inconstienta abilitate de invaluiri in ea care, simtita de Fred, incanta dar si alarmeaza, indragostit de plasmuirea sa, autorul o invesmanta cu toate atributele, facand-o o femeie "iubita de toti barbatii".
Despre ea, criticul literar Pompiliu Constantinescu spunea: "in primul rand luam cunostinta de drama iubirii acelei misterioase doamna T., silueta tulburatoare, aparitie distinsa, spirit practic si autoare ce se ignora (). Ca si poezia enigmatica a doamnei T., distinctia ei si parfumul de subtil senzualism, ratate intr-o dragoste nefericita, sunt de o amploare, de o febricitate de analism lucid".
Enigma dragostei zbuciumate si neimplinite dintre doamna T. si Fred, despre care s-au facut atatea supozitii, urmeaza si ea legea marilor enigme, integrandu-se in taina universala. Ladima, ca si Fred, un alt adept al gestului total, isi face cunoscuta, in ultima scrisoare, adresata doamnei T., cu luciditatea data de acele ultime clipe, dragostea: ,Doamna, versurile mele nu v-au spus nimic, pentru ca ele nu vorbesc niciodata de dragoste, dar substanta lor era, toata, iubirea aceasta eterata si otravitoare, care astazi, neinduplecat, imi apasa teava ucigase pe piept'. Aici se consuma drama doamnei T., cu nimic mai prejos decat dramele celorlalti: sa fie iubita de toti barbatii, numai barbatul iubit de ea sa o respinga. Este aici legea nescrisa a oamenilor tari, a spiritelor independente, insubordonabile. Nicicand nu vor incapea doua sabii in aceeasi teaca.
