Prozator, dramaturg, poet, eseist, estetician si filosof, Camil Petrescu s-a nascut in 9 aprilie 1894 la Bucuresti, si a murit la 14 mai .
Ramas orfan, a fost crescut de familia subcomisarului de politie Tudor Popescu din mahalaua Obor.
Studiile liceale le face la colegiile "Sf. Sava" si "Gh. Lazar", dupa care, din 1913, urmeaza cursurile Facultatii de Filosofie si Litere din Bucuresti.
Debuteaza in revista "Facla" in . In timpul Primului Razboi Mondial isi intrerupe studiile si ia parte ca voluntar la cateva campanii importante (1916 - 1918). Este ranit grav si isi pierde partial auzul, fapt ce-i acutizeaza sentimentul insingurarii nascut de copilaria-i lipsita de prezenta parintilor.
Experienta razboiului ii va furniza o parte din materia romanului Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi (1930). Tot in aceasta perioada concepe si redacteaza dramele Jocul ielelor (1916 - 1919) si Act venetian (1919). Un timp (1919 - 1921) lucreaza ca gazetar si profesor la Timisoara, unde isi definitiveaza volumul Versuri (1923) si drama Suflete tari, a carei premiera are loc in .
Reintors la Bucuresti, este un timp membru al cenaclului "Sburatorul", publica in diferite reviste literare ale epocii, intemeiaza si conduce reviste: "Saptamana muncii intelectuale si artistice" (1924) si "Cetatea literara" (1925 - 1926).
in 1933 publica romanul Patul lui Procust.
Se dedica apoi, timp indelung, unor studii filosofice. Intre 1934 - 1947 este, cu intermitente, redactor la "Revista Fundatiilor Regale", in 1939 este numit director al Teatrului National. Dupa razboi, scrie romanul Un om intre oameni, ramas in fapt in stare embrionara, publicat totusi in 1957, si piesele Balcescu (1948) si Caragiale in vremea lui (1957). Din 1948 este membru al Academiei Romane. Anticalofil, Camil Petrescu promoveaza autenticitatea ca_act de cunoastere, spiritul noocratic, atitudinea polenmica introspectia-confesiune, substantialismul. ca modalitati de gandire.
Aceste coordonate sunt vizibile si in alte creatii ale sale, precum Noua structura si opera lui Marcel Rroust (conferinta-manifest literar inclusa in volumul Teze si antiteze, 1936), Modalitatea estetica a teatrului (1937), lucrarea filosofica Husserl. O introducere in filosofia fenomenologica (1938), Turnul de fildes (nuvele, 1950), piesele de teatru Mioara (1929), Danton (1933), volumul de versuri Transcendentalia (1931). Camil Petrescu este creatorul unui sistem filosofic: Doctrina substantei (adus la cunostinta publica postum, in ed. ingr. de Florica Ichim si V. Dem. Zamfirescu, 1988).
Opera lui Camil Petrescu inseamna pentru literatura romana un moment de deschidere spre inovatie, cu un accent aparte asupra universu'"! subiectiv al personalitatii umane, asupra dramei intelectualului, aflat intr-o permanenta stare de conflict cu lumea exterioara si cu sinele profund. Considerand ca "nu putem cunoaste nimic absolut, decat restrangandu-ne in noi insine", in ordinea unei viziuni de tip autenticist si in spiritul tehnicilor de analiza psihologica, scriitorul realizeaza romanele Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, in care razbat si ecouri ale experientei sale de combatant pe front, si Patul lui Procust, opere care i-au adus reputatia de mare prozator si reprezinta momente importante in procesul de sincronizare a literaturii noastre cu literatura occidentala. Ca teoretician serios preocupat de lumea teatrului, Camil Petrescu elaboreaza lucrarile Fals tratat pentru uzul autorilor dramatici (1926), Modalitatea estetica a teatrului (1937) si Addenda la Falsul tratat (publicata la sfarsitul volumului de Teatru din 1947).
Operand cu o bogata informatie, autorul incearca o descriere istorica- si o definire a specificitatii reprezentatiei dramatice, pe relatia dintre textul propriu-zis si realizarea lui scenica. in acest sens, optiunea sa este pentru ,legia autentica" sau "regia sintetica", intelegand prin aceasta o integrare a tuturor elementelor reprezentatiei intr-o viziune echilibrata, purtand amprenta regizorului.
Pentru Camil Petrescu "teatrul nu poate fi altceva decat o intamplare cu oameni11 si "nu e dramatica decat confruntarea intre sferele constiintei pure, iar intensitatea dramatica este in functie de amploarea acestei sfere si de orizontul ei de cunoastere. Iata de ce o drama nu poate fi intemeiata pe indivizi de serie, ci axata pe personalitati puternice, a caror vedere imbratiseaza zone pline de contraziceri (Addenda la Falsul tratat). Drama intelectualului, absolutul, ideile, cunoasterea, pasiunea, onoarea sunt temele unei creatii dramatice remarcabile, "a unui teatru de probleme si nu de evenimente, de situatii si nu de caractere, de esente pure care-si preced existenta impura, devenind firesc existente care-si preced esenta" (Marian Popa, Camil Petrescu).
