Bietul Ioanide
(fragment)
"Cand Gaittany aminti lui loanide ca a doua zi urmau sa se intalneasca la cinci, la ceaiul oferit de Saferian Manigomian, loanide protesta cu o vehementa crescanda.
- Dar ai spus ca vii! obiecta zambind deconcertat Gaittany. ().
A doua zi, Gaittany lamuri societatii ca loanide nu poate veni «luna asta», fiindca il supara apusul soarelui. Rasunara felurite rasete si chicote, numai Saferian, intins pe sofa, zambi cu impaciuire din buzele lui groase, clatinand din cap neincrezator. Se aflau in salon, asezati pe mari scaune incrustate cu sidef, intr-un cerc in jurul sofalei, Angeia Valsamaky, Panait Sufletel, Dan Bogdan, Ion Pomponescu, Bonifaciu Hagienus, Andrei Gulimanescu, Gonzalv lonescu, Gaittany si, evident, Smarandache si Smarandachioaia. ().
- Si zi, nu vine loanide, regreta Angeia Valsamaky, cu glasul ei gros, silindu-se a nu misca prea mult buzele vopsite cu rouge si a nu-si crapa fina tencuiala de pudra si fard de pe fata ei senila. Pacat! Ce om original!
- Hei zise Panait Sufletel sarind de pe scaun in mijlocul odaii si trecandu-si pieptenele degetelor prin parul alb, contrastand cu fata tanara, loanide e epicureu, loanide umbla acum dupa femei. El e Ahile in vesnica expeditie erotica, filozoos, iubitor de viata! ().
Dan Bogdan, miscandu-si putin buza, interveni academic:
- Eu cred ca loanide lucreaza, are planuri. il socotesc, dupa umila mea parere, cel mai mare arhitect pe care l-am avut.
- Da, domnule, confirma entuziast Gaittany, plin de o multumire personala. ().
- Si ce planuieste? intreba inocent doamna Valsamaky.
- Un turn, raspunse din marginea modesta, unde sedea Smarandache.
Fu un ras general, care demoraliza pe Gaittany
- Domnul loanide, vorbi atunci rar si bland Saferian de pe canapeaua lui, are idei mari, este artist, il cunosc
- Desigur, continua Dan Bogdan, loanide nu-i un profesionist, el viseaza lucruri, poate imposibile deocamdata la noi, care insa sunt normale in alta parte. Eu ma mir ca nu se duce in strainatate. Sunt sigur ca ar face o cariera stralucita, am vorbit cu oameni care il pretuiau extraordinar, nu se sfiau a declara ca e un geniu. ().
- Ce face, unde sta? intreba Gonzalv lonescu, pentru care loanide reprezenta neantul pur.
- Cine stie unde sta?! zise Panait Sufletel. loanide e cleric vagant, fara domiciliu fix.
- Nu, domnule, observa Gaittany, are locuinta!
- Sta langa sosea, explica si Saferian.
- Nu primeste pe nimeni! obiecta Gulimanescu, ramanand iarasi cu gura cascata la Pomponescu, spre a vedea daca a nimerit-o.
- Se zice ca-l dau afara proprietarii, afirma Pomponescu intre solemn si ironic. Parca dumneata l-ai surprins, domnule Smarandache, nu-i asa?
Gonzalv lonescu isi continua ancheta, ca si cand ar fi fost vorba despre un individ imposibil:
- E insurat?
- E insurat, raspunse madam Valsamaky, o cunosc pe Elvira lui. -Are si copii, completa Pomponescu.
- Or fi mari acum! banui madam Valsamaky, nu i-am vazut de mult, doar pe fata, acum doi-trei ani.
- Fata are aproximativ douazeci si doi de ani, informa Dan Bogdan; baiatul e mai mic cu un an ori doi."
|
Bietul loanide este o opera complexa, polifonica, adesea derutanta la lectura, rezistand exigentelor timpului, scrisa in maniera clasic-balzaciana cu care suntem deja obisnuiti din cartile anterioare (Cartea nuntii si Enigma Otiliei).
Bietul loanide surprinde prin structura lui moderna, armonioasa sinteza, unica in dezvoltarea romanului romanesc, a trei elemente romanesti: metoda lui Balzac, tehnica narativa proustiana si dialogia moderna. (Ion Balu, G. Calinescu - eseu despre etapele creatiei). Este o opera cuprinzatoare atat ca spatiu problematic, cat si ca spatiu istoric. Romanul adaposteste mari probleme si pasiuni, precum confruntarea intre om si spatiul universal, om si istorie, om si propriul sau destin.
Conform fragmentului citat, romanul incepe prin consemnarea unei absente: "Gaittany lamuri societatii ca loanide nu poate veni «luna asta», fiindca il supara apusul soarelui".
loanide nu a venit in casa lui Saferian Manigomian, loc de intalnire pentru o parte din protipendada intelectuala a timpului. Sunt amintiti protaeonistii, viitoarele personaje ale romanului: Angela Valsamaky, Panait Sufletel, Dan Bogdan, Ion Pomponescu, Bonifaciu Hagienus s.a.
Remarcam, in context, similitudinea cu romanul Enigma Otiliei. Felix Sima, proaspat absolvent al Liceului Internat din Iasi, viitor student |a medicina bucuresteana, vine in casa unchiului sau Costache Giurgiu-veanu, loc de adunare pentru membrii familiei. Trecerea in revista a personajelor - Otilia, Aglae, Pascalopol, Aurica etc. - ingaduie autorului cateva observatii de comportament, in special, verbal. Interesant este faptul ca absenta lui loanide, respectiv, prezenta lui Felix, nu impiedica adunarea personajelor amintite.
Ioanide nu a venit si discutia in jurul absentei sale naste primele evenimente. Personajele isi amintesc intamplari cu loanide. Eroul este adus in fata noastra de istorii care pastreaza intact sentimentul neobisnuitului; loanide, spun istoriile ce motiveaza absenta sa, se comporta in afara conventiei, in afara protocolului pe care l-ar presupune pozitia sa sociala. Participarea sa la existenta grupului e inconstanta, imprevizibila (cf. Cornel Ungureanu, Proza romaneasca de azi).
Toti cad de acord ca loanide e un original, dar sub originalitatea acceptata de toata lumea, interlocutorii incearca a descifra nuantele care, adunandu-se in jurul arhitectului, sa permita conturarea imaginii ferite de impuritatile accidentalului, loanide este un epicureu, nu dispretuieste sexul opus si "dispare" deseori de acasa cu fete: "El e Ahile, arunca o vorba Sufletel, in vesnica expeditie erotica, filozoos, iubitor de viata'''. Spre indispozitia lui Pomponescu, profesor de beton armat, fost si viitor ministru. Dan Bogdan il socoteste pe loanide "cel mai mare arhitect pe care l-am avut", "un geniu", "loanide nu-i un profesionist, - crede Pomponescu, n.n. - el viseaza lucruri mari, poate imposibile la noi, care insa sunt normale in alta parte. Eu ma mir ca nu se duce in strainatate".
Ii este disecata in continuare viata familiala. Este criticat ca se lipseste de o locuinta particulara pentru voluptatea de a locui un timp anume, prin clauze introduse in contract, in casele ce le construieste altora. Casatorit (sotia lui Elvira "e o femeie foarte fina" - Pomponescu; "a fost o frumusete rara" - Angela Valsamaky-Farfara), loanide are doi copii adolescenti, dar nu iese niciodata cu ei.
Tonul coboara uneori spre ironie, semn al destinderii participantilor. La intrebarea aparent inocenta a doamnei Valsamaky, ce anume "pla-nuieste" loanide, Smarandache raspunde: "Un turn". "Fu un ras general" ce demoraliza pe Gaittany, care tine sa puna lucrurile la punct: "Domnul loanide () are idei mari, este artist"
Probabil "turnuF imaginat de Smarandache ar trebui sa fie de "fildes", loc al retragerii strategice a lui loanide in semn de indiferenta fata de societatea care-l vrea in mijlocul ei.
Discutia este curmata de Manigomian care-si invita oaspetii la ceai.
in momentul in care loanide intra in scena, cititorul are posibilitatea sa compare diferitele opinii, exprimate in casa lui Manigomian, cu personajul in sine, cu intregul sau inventar de trasaturi de caracter, atitudini sociale sau viata profesionala.
Fragmentul supus discutiei permite, pe de o parte, conturarea unui portret al lui loanide, evident subiectiv deoarece este facut de altii conform unor anume stari fata de loanide, din care nu lipseste invidia sau pur si simplu dorinta de a barfi si, pe de alta parte, permite reliefarea unor trasaturi caracterologice ale participantilor la ceaiul oferit de Manigomian, fie prin ceea ce ei spun, fie prin ceea ce comunica scriitorul. Astfel, amabilitatea doamnei Valsamaky este prefacuta, invidia lui Pomponescu este reala, atitudinea de supralicitare a personalitatii lui loanide facuta de Dan Bogdan corespunde unei viitoare pareri a cititorului fata de arhitect, apararea lui loanide de catre Gaittany corespunde duplicitatii celui ce-l apara, iar impaciuitorismul lui Manigomian corespunde perfect atitudinii lui de gazda impartiala.
Interventiile autorului intaresc aceste constatari. Gaittany "confirma entuziast", doamna Valsamaky "intreaba inocenf, Gulimanescu "obiectS^ la o anume interventie a lui Manigomian, iar Pomponescu se situeaza "intre solemn si ironie".
Comparate cu loanide, personajele amintite se dovedesc a fi de extractie inferioara. Ei fantazeaza intre explicatii normale si istorii vulgare pe cand arhitectul loanide se afla deasupra tuturor, senin si imperturbabil in plan personal, tulburat si atins de miscarea convulsiva a timpului.
Teme de lucru:
. Realizati portretul arhitectului loanide pornind de la afirmatiile participantilor la ceaiul oferit de Saferian Manigomian.
. Aratati in ce masura, vorbind despre loanide, personajele isi demasca propria atitudine fata de arhitect.
. In ce masura loanide domina romanul si are o influenta deosebita asupra celorlalte personaje?
. Balzacian prin constructie si formula epica. Bietul loanide se apropie de Enigma Otiliei si prin structura unor fragmente. Prezentati similitudinile dintre textul literar supus atentiei si textul similar de la inceputul romanului Enigma Otiliei.
. Aratati ca loanide este un personaj nonconformist intr-o societate in care altii cauta cu infrigurare confortul vietii.
