BALADE SI IDILE - Volum de poezii de George Cosbuc.
Prima editie, Balade si idile. Bucuresti, ed. Socec, 1893, 256 p.
A doua editie, din 1897, contine in plus poeziile Legenda, Cintec, Ostirile lui Alah, De pe deal, Lordul John, dar autorul elimina poeziile Nusa, Cintec oriental, Politica, precum si 41 din cele 45 de Cintece (probabil, explica G. Scridon in notele editiei critice, datorita acuzatiilor de plagiat care i-au fost aduse lui George Coşbuc , la aparitia primei editii).
Prima editie cuprinde poezii publicate in periodice de-a lungul a 10 ani (cu precadere in gazetele "Tribuna" si "Lumea ilustrata", dar si in "Convorbiri literare"). intre textele incluse in volum, grupajul de Cintece (la care autorul va renunta ulterior) reuneste cea mai mare parte a productiei satirice a lui George Coşbuc
Comentariile tacute volumului, de un veac incoace, se inscriu pe doua directii principale: exista, intre exegeti, adeptii ideii potrivit careia (in termenii lui D. Micu) George Coşbuc e un "poet tinind prin excelenta de secolul trecut si a carui aparitie n-ar fi fost posibila altundeva decit intr-un Ardeal arcadic, intr-o tara veche si totusi tinara, in stare de a genera o «poezie naiva» in sens schillerian", respectiv aceia care vad in poezia cosbuciana (indeosebi in volumul de fata) "un necesar respiro intr-un context invadat de melancoliile minore ale posteminescienilor" (V. Fanache).
Volumul instituie si valideaza citeva din constantele intregii creatii lirice cosbuciene: lirismul obiectiv, utilizarea filonului folcloric (la multiple nivele: al imaginilor, dar si al subiectelor mitologice, al limbajului pitoresc, dar si al formelor de mentalitate care sustin desfasurarea subiectului), interesul (de sorginte romantica) pentru crearea unei mitologii poetice romanesti, elementul solar obsesiv (P. Poanta afirma ca soarele este la George Coşbuc "o zeitate pagina coborita intr-un spatiu de familiaritate elementara, de intimitate", careia "ii lipseste misterul stihial"), in sfirsit, un limbaj colorat, muzical, imbinind vocabularul de mare accesibilitate cu experimente prozodice foarte rafinate; I. Negoitescu e de parere ca "acolo unde George Coşbuc ne ofera versuri agreabile, temeiul lor estetic e in general muzica // Starea sufleteasca a personajelor baladesti se manifesta muzical".
"Contemplatia poetului se indreapta - scrie V. Fanache - cu precadere spre miscarea fizica a oamenilor, a soarelui si a lunii cuprinsa de beatitudine". Inspirate aproape exclusiv din universul rural (chiar cadrul feeric al citorva balade nu e decit o innobilare a acestuia), poeziile, balade sau idile, surprind momente eterne ale satului, in care emotia autorului este de ordin contemplativ, cititorul partie ipind la "inaltarea spirituala", produsa de spectacolul unui ceremonial general-uman privit din afara, cu smerenie, cu induiosare sau (in poemele "solare") cu ineintare (privirile "de farmec bete" sint in acest sens o ipostaza definitorie a celui ce contempla - autor sau cititor). Baladele - cu un succes inca nedezmintit in lumea manualelor scolare si a recitari lor ocazionale - au, desigur, rosturi didactice, explicabile (cum face M. Tomus, in Prefata la Fire de tort) prin programele de culturalizare pe care si le-a impus literatura transilvana. Ele prelucreaza, cel mai adesea, motive folclorice pun mijloacele literaturii culte. Nunta Zamfirei, Craiasa anelor. Briul Cosinzenii, Moartea lui Fulger au o desfasurare epica lineara, care nu urmareste (in sensul dorit altadata de baladele romantismului major european, la noi - de Eminescu) transcrierea anecdotic-alegorica a unor sensuri filosofice. Rezultatul este - apreciaza G. Calinescu - un epic greoi "fara sens superior", eu "lustru inghetat"; echilibrul e asigurat in schimb de limbajul poetic, stapinind in detalii de mare finete resorturile dramaticului, ale inscenarii (ca in defilarea alaiului si tabloul nuntii din Nunta Zamfirei) si dialogului (cu replici-cheie, cu strofe-sentinta, precum ades-cilata incheiere a Mortii lui Fulger).
Pretextul oriental din Balada albaneza, Puntea lui Rumi sau El Zorab nu e decit un exercitiu in alta gama a pitorescului: siluetele, situatiile, dialogurile, totul pastreaza aceleasi contururi fundamentale. M. Tomus aseaza la cele doua extreme ale lirismului baladesc cosbucian Nunta Zamfirei (care "ar sintetiza optica idilica, ace] lirism al instinctului erotic perceput in manifestarea sa rituala") si Moartea lui Fulger (unde culmineaza "viziunea tragica a poetului, tema suferintei si a mortii"). Idilele proiecteaza intr-un univers rural cu valoare de generalitate, stilizat, un evantai de sentimente diverse, gravitind in jurul erosului. Este insa un eros solar, clasic, mai degraba al ineintarii exprimate, decit al deznadejdii (cliseu romantic) care nu-si afla cuvintele. Fiecare idila are orgoliul de a reproduce o alta stare sufleteasca, un alt raport intre partenerii dialogului imaginat: stinga-cia jocului erotic (Pe langa boi), nonco-municarea (Nu te-ai priceput), cochetaria lucida (Rea de plata, Rada), gelozia (Fata morarului), dorul lipsit de obiect (Cintecul fusului), bucuria intilnirii (De pe deal), dialogul posibil (Suplinea din vecini).
Uneori, scena parafrazeaza tablouri bucolice de gen, ca in Vintul ("si printre spice el sopteste/ Vorbind aiurea si-alintat!/ si cum se plimba-n lung si-n lat,/ Cu fetele se-mprieteneste/ si din copil sfios el creste/ Flacau intreg de sarutat",..etc, etc). Pornind de la caracterul scenic al multora dintre idile, Calinescu vorbea despre un "lirism reprezentatii", idee continuata de M. Tomus, care vede intr-insele o "ilustrare dramatizata a unui continut pasional cu valoare de ritual, pe un fundal de peisaj satesc", Croii idilei cosbuciene sini ageri in jocul de-a dragostea (lipsa agerimii este, in toate aceste "scenete", pacatul capital - V., de ex., Nu te-ai priceput), pentru care desfasoara o enorma energie verbala; erosul se consuma (sau esueaza) la nivelul limbajului, al reprezentarii sale, intr-un balans echilibrat al sensurilor explicite si implicite, care captiveaza cititorul mai mult chiar decit trama abia schitata, previzibila, Probabil cel mai celebru volum al unui poet de mare si indelungat succes (Ia un public extrem de divers), Balade si idile fructifica filonul lirismului romantic tirziu, de influenta folclorica, obiectivat, dar il fructifica pina la epuizare: imitatiile care i-au urmat nu au tacut decit sa confinne statului (Je exceptie al ciclului, precum si personalitatea puternica a creatorului sau.
La aparitia primei edilii, in jurul volumului s-au purtat discutii contradictorii (D. Vatamaniuc este de parere ca raceala primirii de care s-a bucurat prima editie s-ar datora diferentei de formula poetica fata de curentul eminescianismului epigonic, la moda in epoca), unele degenerind chiar in scandal, George Coşbuc fiind acuzat de" plagiat" (v.
In acest sens brosura publicata in 1893, la Piatra Neamt, de Gr. N. Lazu, intirulaia Adevarul asupra poeziilor d-lui Gh. Cosbuc. Raspuns ,. Romanului literar", unde s.- fac - considera G. Scri-don - "pe linga unele trimiteri la literatura universala neargument.tte, // si citeva observatii intemeiate, mai ales in legaturii cu unele influente pe care le-a resimtit poezia lui C").
Ii iau apararea nume de marca din cultura romaneasca de la sfirsitul veacului trecut (I. L. Caragiale, Al. Vlahuja, N. Iorga, George Coşbuc D. Gherea, Ov. Densusianu, M. Drago-mirescu) si intreaga dezbatere are drept consecinta impunerea autorului si a volumului in cauza, contribuind la succesul lor extrem de rapid.
