AVRAM IANCU - Drama, de Lucian Blaga, publicata la Sibiu in . Piesa fusese scrisa la Viena, in cursul aceluiasi an. Fragmentar, tiparita mai intii in revistele "Gind romanesc" (nr. 11, nov. 1934 si nr. 2, febr. 1935), "Familia" (nr. 8, 1935). Premiera absoluta a avut loc la 30 ian. 1935, pe scena Teatrului National din Cluj.

Piesa infatiseaza citeva episoade din lupta dusa de Avram Iancu, in fruntea romanilor transilvaneni, pentru dobindirea de drepturi nationale.

In primul act (sau in "faza intiia", cum o numeste autorul), Avram Iancu ne este prezentat in opozitie cu alti conducatori ai natiunii romane din Ardeal, membri ai Comitetului National Roman; tinarul tribun se situeaza pe o pozitie mult mai radicala decit mai virstnicii lui colegi.

In vreme ce toti ceilalti recomanda "rabdare si intelepciune", eroul este convins ca a sosii clipa marilor confruntari: "Cu solii si cu jalbe, nu sintem pentru imparatul decit jalnice umbre, care sint si nu sint. Cu solii si cu jalbe, dobindim, precum s-a vazut, fagaduieli! Sa cladim pe singe! Sa cladim pe otel!!!".

Actul al doilea (sau "faza a doua") ni-l prezinta pe Avram lancu in creierul Muntilor Apuseni, la Abrud, infruntind armatele maghiare conduse de generalul Hatvani; in miezul conflictului se afla insa, de data aceasta, disputa dintre Avram Iancu si Ion Dragos.

In vreme ce craiul motilor intelege sa lupte, in continuare, de partea armatelor imperiale, Ion Dragos - trimisul lui Kossulh Lajos - se straduieste sa-i convinga pe romani ca interesul lor ar cere sa se alature trupelor maghiare.

In viziunea lui Lucian Blaga , Dragos este un spirit mai degraba cosmopolit; pentru el, primejdia de "a trebui sa ne schimbam si legea si limba" reprezinta o falsa problema, fiindca "crestinilor adevarati le e totuna ce limba vorbesc". intreaga aceasta retorica se dovedeste, insa, in cele din urma, a nu fi decit sofismul unui tradator de neam.

In actul al treilea ("faza a treia") il vedem pe erou cum a fost inselat de Istorie; victorios in confruntarile militare pe care Ie-a condus, Avram Iancu asteapta acum un semn din partea imparatului de la Viena, un semn de gratitudine si de implinire a fagaduielilor. Dar acum, cind nu mai are nevoie de el.

Istoria refuza sa-l mai ia in seama; in trecerea lui prin Transilvania, imparatul il evita pe lancu, se eschiveaza de la intilnirile eu acesta, isi incalca asadar cuvintul. Ultimul act al piesei pune prin urmare intr-un puternic si semnificativ contrast pe Avram Iancu si pe imparat. Piesa are insa si un Prolog, iar, la sfirsitul actului al treilea, se schiteaza, in chip simetric, si un "epilog"; dramaturgul a avut nevoie de un astfel de cadru, pentru a-si aseza personajul intr-o perspectiva mitica si legendara, in Prolog, asistam la "intruparea" in istorie a eroului, din duhul neodihnit al unei mari pasari de padure:

"in padure Toate pasarile dorm. Numai una n-are somn, Cata sa se faca om."

La intruparea lancului, martora este o aparitie de sorginte mitica. Baba, care trebuie pusa in legatura cu divinitatea tutelara a romanilor din Apuseni: "Hei, Muma padurii, muma noastra, muma romanilor" - i se adreseaza un Mot.

In "epilog", Iancu va lua calea de intoarcere, se va refugia din nou in aratarea de pasare, lasindu-i duhului tutelar al zburatoarei libertatea unor alte, mai norocoase, intrupari viitoare: "Cine s-o faca? Ca eu nu mai sint bun de nimic" - se plinge Iancu. Si continua: "Sa vie altii! Sa vie altii - peste zece, peste douazeci, peste o suta de ani, sa vie altii cu sutele, cu miile, cu miile de mii -s-o faca ei imparatia noastra! Eu nu mai sint bun de nimic. Mie mi-e destul.

Eu ma duc - eu ma duc unde stapineste fiara si tacerea. - Erji, parinte, aici e muntele! Aici am fost pasare si m-am facut om. Acu ma duc iar in padure - ma duc in padure - sa ma schimb". Prologul si epilogul dramei au asadar menirea de a configura un orizont al mitului, din care va avea, apoi, sa se deschida necontenit floarea, mereu schimbatoare, a Istoriei. Simbolul pasarii se inalta si planeaza, astfel, asupra dramei, ca o emblema a spiritului nepieritor din care creste si cu care se hraneste soarta acestui neam.

Avram Iancu este o piesa cu o structura dramatica strinsa, cu o actiune riguros condusa, cu personaje de un relief intru totul remarcabil.

EDITII: Avram lancu. Drama intr-un act si Irei (aze (zece tablouri), Sibiu, 1934; Opera dramatica (voi. II), Sibiu, 1942; Avram Iancu. Drama in zece tablouri. Sibiu, 1942; "Opere (voi. 5). Teatru, editie ingrijita de Dorii Blaga, Bucuresti, 1977; Opere. IV, ed. critica de G. Garia, Bucuresti, 1991.

Scriitori romani