Eugen Lovinescu apreciaza ca aparitia romanului Ion, de Liviu Rebreanu, este o data istorica "in procesul de obiectivare a literaturii noastre epice", deoarece depaseste metodele mai vechi de tratare a temei rurale ("lirismul samanatorist, ,atitudinea poporanista, ,eticismul ardelean), propunand ,formula romanului naturalist, a Comediei umane () Formula epicei tolstoiene: formula ciclica a zugravirii, nu a unei portiuni de viata limitata la o anecdota, ci a unui vast panou curgator de fapte invalmasite ()fara o finalitate ()".
"Obiectul de studiu al lui Ion continua criticul este viata sociala a Ardealului care, desi inchisa in celula unui sat, este zugravita in intreaga ei stratificare, de la simplul vagabond pana la candidatul de deputat si la mediul administratiei unguresti, cu o fauna bogata in exemplare variate. Cu un material aparent haotic, cu episoade numeroase ce se pun de-a curmezisul, romanul se organizeaza totusi, in jurul unei figuri centrale, al unui erou frust [direct in comportament, elementar] si voluntar, al lui Ion.
Ponderand transant remarca de mai sus, se poate observa simetria compozitionala (nu haosul) si faptul ca personajul Ion, centrul epic de major interes, este contrabalansat de personajul Titu Herdelea din planul vietii intelectualilor. Titu, prieten si sfatuitor al lui Ion, este o varianta, in celalalt plan, a lui Ion. Nu are indarjirea acestuia in urmarirea celor doua chemari: interesul material si pasiunea iubirii
Tudor Vianu remarca la Rebreanu "inteligenta corespondentelor din natura; acompaniamentul pe care il face natura tuturor momentelor sufletesti acute", citand scena uciderii lui Ion: "Lovi a treia oara, fara sa-si mai dea seama unde. Oracaitul broastelor reincepu brusc, speriat, amenintator, ca o vaicareala care salta valtorita in vazduh de vantul ce sufla mereu mai manios si mai intepat". De retinut si aliteratia consoanei "v". Tudor Vianu remarca, de asemenea, "viziunea naturalista a omului": pudoarea, setea, frigul, zecile de fiori zgaltaie trupul omului, toate acompaniamentele organice ale emotiilor reapar in nenumaratele descrieri pe care scriitorul le doreste puternice, directe, zguduitoare". De exemplu, inima lui Ion "ii batea coastele ca un ciocan infierbantat ''.
Stilul autorului este sobru, frust, direct, fara podoabe, lipsit de artificii, iar vocabularul cuprinde termeni ardelenesti (,solgabirau", ,fleandura", ,ponihos", ,zadie", "a tandali", ,gorduna", ,holirca").
Intr-un interviu din 1926, autorul marturisea: ''prefer sa fie expresia bolovanoasa si sa spun intr-adevar ce vreau, decat sa fiu slefuit si neprecis. Stralucirea stilistica, cel putin in opera de creatie, se face mai intotdeauna in detrimentul preciziei si al miscarii de viata De altfel cred ca e mult mai usor a scrie frumos, decat a exprima exact "(Ideea europeana, l ianuarie 1926).
In Addenda la Jurnalul I, scriitorul noteaza: ,, pentru mine arta zic «arta» si ma gandesc numai la literatura inseamna creatie de oameni si de viata. Astfel, arta, intocmai ca si creatia devine, dintre toate, cea mai minunata taina. Creand oameni vii, cu viata proprie, cu lume proprie, scriitorul se apropie de misterul eternitatii. Nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza in arta, ci pulsatia vietii. Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele frumoase din lume ".
George Calinescu, referindu-se la romanul Rascoala, remarca o serie de aspecte valabile si pentru stilul romanului Ion: ,frazele, considerate singure, sunt incolore ca apa de mare tinuta in palma, cateva sute de pagini au tonalitatea neagra verde si urletul marii (Istoria literaturii romane , 1941).
OPINII ALE CRITICII LITERARE
Eugen Lovinescu, Creatia obiectiva: L. Rebreanu, Ion
Aparitia lui Ion rezolva o problema si curma o controversa in cele mai multe constiinte, samanatorismul se confunda cu taranismul si lupta impotriva lui cu lupta excesului taranesc in literatura Pusa in acest plan, problema putea fi discutabila la un popor cu teza rurala atat de larga si cu o literatura autentica de inspiratie folclorica in care samanatorismul parea singura expresie posibila a realitatilor nationale in lupta cu utopiile modernismului. Problema se pune, insa,altfel: lupta impotriva samanatorismului nu avea decat incidental ca obiectiv «taranismul» sau «opincarismul» (), pe cand, in realitate, ea se indrepta, fie impotriva atitudinii si a tendintei, fie impotriva lirismului, conceputa astfel, lupta ar fi fost indreptatita, oricare ar fi fost materialul de inspiratie a samanatorismului, deoarece nu avea in vedere materialul, ci felul tratarii lui. Aparitia lui Ion a facut si mai evidenta aceasta distinctie ().
Pornind de la acelasi material taranesc, Ion reprezinta o revolutie si fata de lirismul samanatorist sau de atitudinea poporanista si fata de eticismul ardelean, constituind o data, istorica am putea spune, in procesul de obiectivare a literaturii noastre epice (s.n.).
Formula lui Ion e () formula marilor constructii epice (), formula romanului naturalist, a Comediei umane (), formula epicei tolstoiene (), aceasta zugravire nu printr-o selectiune de elemente simple, caracteristice, ci printr-o ingramadire de imponderabile. E, negresit, o metoda fara stralucire artistica, fara stil, cu mari primejdii ( banalitatea), dar care ne da impresia vietii in toate dimensiunile ei, nu izolata pe planse anatomice de studiu, ci curgatoare si naturala: formula realizata rar in toate literaturile si pentru prima data la noi in Ion".
"Daca in Ion se cauta poate () vointa de a avea o figura simbolica, mai mare ca natura (), in toti ceilalti eroi atat de numerosi sunt pastrate cu rigurozitate legile obiectivitatii (n.n.). Sunt oameni mijlocii, priviti fara nici un fel de pasiune, fara ura sau dragoste, in meritele si slabiciunile lor, alternate in acelasi individ dupa imprejurari, oportunisti cei mai multi, oameni smulsi din umanitatea inconjuratoare E galeria neuitata a invatatorului Herdelea, ce se zbate in atatea nevoi, suflet bun, dar slab, oportunist din saracie, cu o casa de copii, cu fete gospodine si reverentioase cu tanarul Titu, poetul pierde-vara, sentimental si entuziast,, sfarsind prin a se capatui in regat, si care acum e, probabil, deputat national in Ardeal si propaga ura impotriva «regatenilor»; e aprigul popa Belciug, in care iubirea de biserica si de neam e asociata cu sentimentele rele si cu atatea pasiuni lumesti, e teologul Pintea, pitoresc cu groaznica lui onestitate, e jovialul avocat Grofsoru, palavragiu si, in fond, om de inima, e biata Ana, aprigul Vasile Baciu, Florica, e voluptoasa Roza Lang si betivul ei sot, e lumea de «domnisoare», ale «inteligentii» din Amaradia, de studenti nationalisti, de avocati, notari, inspectori scolari evrei-maghiari, oameni in exemplare felurite ce se desprind in indiferenta obiectiva (n.n.) a scriitorului."
"Aparitia lui Ion a fost privita aproape de unanimitatea criticei ca o data in istoria literaturii romane contemporane si ca prima mare creatie obiectiva (an.)"
Ov.S. Crohmalniceanu, Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale, 1967 , Exista un fel de contrapunctare simfonica, urmarita cu rara arta de Rebreanu in desfasurarea vietii eroilor. Dupa formulele mai noi ale romanului, corespondentele neasteptate, ca si contrastele, dau ideea multiplicitatii vietii si totodata a cadrelor ei omenesti comune." "Nici in Ion nu lipsesc cu totul unele alunecari naturaliste, dar raman doar aspecte de suprafata. Ele nu afecteaza viziunea de ansamblu a cartii, care se impune ca o monumentala creatie realista (s.n.)"
