Legaturile invatatorului Creanga cu Maiorescu sunt intrerupte dupa 1865, dar noi evenimente petrecute in fata fostului elev ii va apropia din nou. in schimb, cand junimistii sau adeptii acestora au preluat conducerea invatamantului, el le-a atras in mod deosebit atentia, mai cu seama ca devenise stapan deplin pe metoda recomandata de Maiorescu la scoala preparandala. Astfel, la 21 decembrie 1870, junimistul Anton Naum a intocmit un raport, in urma inspectiei facute la scoala sucursala din Sararie, condusa de Creanga, consemnand ca a ramas "foarte multumit, incat, se atinge de progresul elevilor", desi localul era necorespunzator, friguros si "numai cu multe suferinte din partea d-lui institutore se poate sustine aceasta scolita".
Dar cu toata autoritatea de care se bucura ca invatator, pentru Creanga se apropiau zile grele, din cauza neeonformismului sau ca fata bisericeasca ce era, inca. In 1872, destituirii din randul clericilor ii urmeaza scoaterea din invatamant, de catre ministrul Teii, pe motivul ca "ne-maifiind preot, nu poate ca pierzand a sa demnitate de preot, sa mai figureze in corpul didactic".
Adresandu-se, la randul sau, ministrului, invatatorul se justifica, dar si acuza : "masura suspensiei mele de Ia altariu n-a fost decat o oarba persecutiune sistematica, care s-a pus din toate puterile ca sa ma loveasca din toate partile, pana chiar si in esis-tenta" . Dar ministrul-general nu i-a raspuns nici la prima nici la a doua plangere, motivand ca nu-l putea face dascal pe un raspopa. Spre norocul dascalului, dupa doi ani, la 27 mai 1874, Titu Maiorescu a preluat Ministerul Instructiunii si al Cultelor. Desi trecusera multi ani de la conlucrarea directa, Creanga s-a adresat cu curaj noului ministru, care l-a si primit in audienta, iar in mai 1874, lua cunostinta de scrisoarea invatatorului destituit pe care-! sfatuise sa ceara in scris reintegrarea. Avizul favorabil dat de Consiliul permanent reflecta si punctul de vedere al lui Maiorescu : "d-l Creanga in tot timpul functionarii sale in trecut a dat probe de un bun si apt institutor" si "chiar in acesti doi ani din urma de cand nu mai face parte din corpul didactic tot n-a incetat de a lucra pentru instructiune, ocupandu-se cu publicatiuni de carti didactice" .
Ordinul de integrare cu data de 1 septembrie, semnat de T. Maiorescu si aplicat de primarul N. Gane, l-a asezat pe Ion Crean: Scoala nr. 2 din Pacurari, unde avea sa ramana tot restul carierei didactice.
Fie pe cale directa, fie indirect, prin convingerea creata pe bancile scolii de la Trei-Ierarhi ca e necesar sa se aplice metoda noua in scoala, Maiorescu l-a determinat pe Creanga sa se apuce sa scrie manuale didactice, asociindu-se si cu alti institutori. Ca adept al metodei predari: simultane a scris-cititului, introdusa de profesorul sau, el a purces la scrierea unor carti, precum Metoda noua de scriere si cetire pentru uzul clasei 1 primara 01868), Invatatorul copiilor (1871).
Intr-un raport din 15 noiembrie 1875, Maiorescu recomanda introducerea obligatorie a unor manuale scolare, intre care si Metoda noua de scriere si citire. Cunoscandu-i si apreciindu-i cartile, el propunea sa scrie si lucrarea cu caracter metodic (impreuna cu Ienaeheseu), Pova-tuitoriu la cetire prin scriere dupa sistema fonetica. in 1875, Maiorescu ii scria in acest sens :
"Din inspectiile facute la scoalele primare, am vazut ca cei mai multi invatatori nu inteleg aplicarea metodei noua de citire si scriere, nici in cartea d-voastra nici a lui Constantinescu. invata tot dupa obiceiul vechi si apoi cetesc numai bucati din cartile noua. Cred ca este neaparat de trebuinta un conducator sau o calauza pentru invatatori [] Fa bine scrie aceasta brosura. Eu ti-o voi tipari in tipografia statului." incheierea scrisorii e o noua dovada a inaltei pretuiri de care se bucura pedagogul Creanga in fata ministrului Maiorescu : "Si de altmintrelea as dori sa te vad explicand la invatatorii de sat din viu grai, ce si cum trebuie sa faca. Cel putin pentru vreo 2 saptamani. Cum crezi ca s-ar putea intogmi mai practic un asemine curs pentru institutorii actuali ? Cum si cand ?" . Munca de redactare, revizuire si impunere a manualelor in scoli a prilejuit pentru Creanga noi si diverse legaturi cu junimistii. Este recunoscuta conlucrarea sa cu junimistul A. D. Xenopol pentru definitivarea textului la editia a IlI-a a Invatatorului copiilor, care, dupa opinia unor cercetatori, ar fi constituit si un indemn de apropia de ministrul junimist14, spre a-i cere reintegrarea in invatamant.
Revizorul scolar Mihai Eminescu i-a facut in 1876 un raport fav -rabil la Povatuitoriu, inaintandu-l Ministerului Cultelor si Instructiunii : in cuprinsul lui a sesizat caracterul cu totul nou al metodei si importantei ei, caci insemna "inceputul unei reforme adanci in instructia elementara", era "fructul experientelor lungi a doi invatatori inze de la natura cu darul de a instrui", ceea ce-l determina s-o recomande tuturor dascalilor .
Interesul junimistilor pentru Creanga invatatorul si autorul de manuale s-a mentinut permanent. in 1874, s-a adresat ministrului Maiorescu pentru a recomanda Metoda si Invatatorul copiilor sa fie folosite in scoala. Sarcina a fost incredintata unei comisii formata din personalitati ale Junimii, care i-au indeplinit dorinta : V. Alecsandri, P. Carp, I. Negruzzi, I. M. Melik. A. D. Xenopol, V. Burla, Al. Lambrior, G. P iar mai tarziu V. Culianu, St. Vargolici, M. Eminescu. La 1 august 1884, rectorul Universitatii din Iasi, junimistul V. Culianu, a inaintat un raport catre minister, apreciind ca "ar fi o dreapta si nimerita masura", daca s-ar conferi grade onorifice unor invatatori intre caro se afla si Creanga, "pentru inteligenta si zelul cu care isi indeplinesc sarcina de educatori" ai tineretului.
Un an mai tarziu, la 22 februarie 1885, Ion Creanga a solicitat sprijinul lui Iacob Negruzzi pentru aprobarea unor carti mai vechi de scoala ce urmau sa fie supuse examinarii de catre o comisie insarcinata special cu treaba aceasta. Intre manuale a amintit Metoda noua si Invatatorul copiilor, specificand ca acestea au fost "aprobate si prin decret domnesc din timpul d-lui Maiorescu"?.
Interesul lui Titu Maiorescu fata de dascalul Creanga ca om al invatamantului modern, asa cum el insusi il formase, a determinat numeroasele sale interventii in favoarea invatatorului si a autorului de manuale. Primul pas al apropierii de Junimea se facea astfel prin Titu Maiorescu, carc-l castigase pentru programul junimist in invatamant cu mult inainte de a fi participat la seratele literare ale societatii iesene. Tocmai aici isi afla explicatia cele spuse de Iacob Negruzzi, anume ca, in ultima instanta, cel ce a determinat apropierea lui Creanga de Junimea a fost Titu Maiorescu. Memorialistul a insistat insa asupra momentului reintegrarii in invatamant ca fiind hotarator pentru renuntarea la prieteniile politice cu fractionistii. Cel putin deocamdata, pentru anii 1874-1875, nu junimismul politic era acela care constituia motivul atractiei lui Creanga, iar pretentia ca Maiorescu ar fi staruit "pe langa cativa membri ai societatii in special pe langa Eminescu, ca sa-l introduca" printre junimisti nu este sustinuta de evolutia anterioara a raporturilor ramase in planul invatamantului si nici de ceea ce se va intampla dupa cunostinta cu Eminescu.
