ALEXANDRU LAPUSNEANUL - Nuvela de Constantin Negruzzi, publicata in "Dacia literara", 1840, nr.l si in volumul Pacatele tinerelelor, Iasi, 1857 (cu deosebiri fonetice si morfologice minime fata de varianta din revista).
Prima versiune are titlul complet: Scene istorice din cronicele Moldaviei.
Alexandru Lapusneanul; in volum a fost incadrata in sectiunea Fragmente istorice. Sursa principala a nuvelei se gaseste in Letopisetul tarii Moldovei al lui Gr. Ureche, in paragrafele consacrate celei de a doua domnii a Iui Lapusneanu, din care Costache Negruzzi retine citeva dintre trasaturile temperamentale si telurile politice ale domnitorului, precum si sugestia a doua replici-cheie, pe care le va plasa in primul si ultimul capitol. in note, autorul trimite insa la cronica lui Miron Costin, din care a avut in vedere, pentru scena uciderii lui Motoc, pasajul referitor la sfrrsitul favoritului lui Alexandru Ilias, Batiste Veveli. Episodul respectiv a mai fost asociat si cu scena uciderii favoritului Fabiani din Marie Tudor de V. Hugo (tradusa de Costache Negruzzi in 1837), dupa cum finalul capitolului al treilea (cu edificarea piramidei de capete si reactia doamnei Ruxandra) a fost asemanat cu un episod din Legenda de los siete Infantes de Lara, pe care Costache Negruzzi ar fi putut s-o cunoasca prin intermediul lui Florian.
E. Lovinescu se refera si la o posibila inrudire stilistica a nuvelei cu romanul lui P. Merimec, Chronique de Charles IX. in realitate, nici una dintre aceste asocieri nu este in masura sa puna sub semnul intrebarii forta artistica si nici originalitatea funciara a nuvelei lui Costache Negruzzi
Nuvela infatiseaza, in cele patru capitole, deschise toate prin cite un motto ales din cuvintele rostite de personaje intr-o scena-cheie, citeva episoade reprezentative din cea de a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanu, urcat pe tron cu sprijinul ostilor turcesti si hotarit sa-si mentina puterea si sa se razbune pe boierii care-i uneltisera, cu citiva ani inainte, caderea. Respingind cu fermitate orice incercare de a-l intoarce din drum, domnitorul isi alege un acolit in persoana lui Motoc si, cu ajutorul lui, incaseaza noi biruri si-i ucide pe boieri la cea mai mica greseala, "adevarata sau plasmuita". Cu prilejul unui ospat care ar fi trebuit sa sanctioneze impacarea sa cu boierii, omoara 47 dintre acestia, oferindu-i sotiei sale, Ruxandra, privelistea pirarnidei de capete drept "leac de frica"; tot atunci, pe Motoc il lasa prada furiei orasenilor asmutiti de vestile nelegiuirii si de exactiunile pe care nu le mai pot indura.
Ii scapa insa Spancioc si Stroici, care, avertizati de un presentiment, se refugiaza in Polonia. Patru ani mai tirziu, aflindu-se bolnav de "lingoare" in cetatea Hotinului, e otravit de sotia sa, la sfatul boierilor intorsi din exil si al mitropolitului, dupa ce, intr-un ultim acces de furie teribila, amenintase cu uciderea propriului sau fiu, care trebuia sa-i urmeze la tron. in 1845, in Scrisoarea XIX (Ochire retrospectiva), Costache Negruzzi isi expliciteaza punctul de vedere asupra domniei lui Alexandru Lapusneanu, aratind ca acesta a fost considerat un tiran pentru ca, desi s-a silit sa striveasca "furnicarul de intriganti" reprezentat de clasa boiereasca, n-a stiut sa o lichideze, opunindu-i "pe insusi poporul".
De fapt, din perspectiva cititorului actual, nuvela dezvaluie contradictia intre mersul obiectiv progresiv al istoriei (tendinta de centralizare a puterii si de restringere a anarhiei feudale), pe care il serveste in mod inconstient Lapusneanu, si mobilurile individuale care-i calauzesc actiunile si care sint cele ale unui tiran vindicativ si obsedat de ideea dominatiei absolute. Din punctul de vedere al conceptiei literare si al constructiei, nuvela intruneste si armonizeaza in mod remarcabil trasaturi care ne fac sa ne gindim in acelasi timp la clasicism, romantism si realism. De cel din urma mod de a concepe opera literara ne amintesc mai ales detaliile si procedeele ce pot fi calificate drept balzaciene; atentia deosebita acordata inregistrarii amanuntelor de decor, vestimentatiei sau obiectelor familiare si definitorii pentru unele personaje; de asemenea, modul cum este prezentat personajul colectiv, poporul, ca o masa informa lipsita de o constiinta clara a intereselor sale, dar manifestindu-si ponderea in determinarea esentei sau cel putin a formei concrete pe care o vor imbraca evenimentele. Aspectele romantice tin, inainte de toate, de alegerea subiectului (interesul pentru trecutul national si in mod special pentru perioadele si personajele iesite din comun ale acestuia); din aceasta perspectiva, Lapusneanu este vazut ca un personaj demonic, cu manifestari uneori patologice, un caz de exceptie, in acelasi timp monstruos si tragic: personalitate puternica, capabila o vreme sa-si afirme in exclusivitate vointa si libertatea extrema (pina la aceea de a lua viata altora), el se dovedeste in cele din urma supus imprevizibilului si e ucis de cei care la un moment dat pareau cei mai vulnerabili in fata vointei sale. in mod evident, tot de viziunea romantica tine si structura de roluri a nuvelei: personaje contrastante ca pozitie sociala si politica, ca interese, caractere, virsta etc. Antiteza este modalitatea fundamentala in conceperea subiectului, dar si in compunerea unor episoade si scene (sub forma coincidentelor antitetice impresionante). Daca judecam insa felul cum este construita si condusa naratiunea, trasaturile cele mai numeroase sint cele ce ne trimit spre clasicism.
Costache Negruzzi demonstreaza in aceasta nuvela o stapinire aproape perfecta a modalitatilor arhitectonice, pe care Ie utilizeaza iara nici o ostentatie, cu o mare indeminare si naturalete. Textul e impartit in patru capitole, care se incheaga toate in jurul unor scene si replici de o mare putere expresiva. Dimensiunile capitolelor sint aproape egale, proportiile dintre scene perfecte, infatisarea personajelor e fireasca, iar caracterizarea lor reiese din cuvintele si actiunile relatate de scriitor. Toate clementele textului sint strict functionale, nimic nu este superfluu sau pur ornamental. Textul e dominat de procedeul reprezentarii, sub forma scenelor dialogate multifunctionale, care contribuie nu numai la caracterizarea personajelor si a relatiilor dintre ele, ci si la impingerea inainte a actiunii, intr-un mod care a amintit pe drept cuvint exegetilor de procedeele literaturii dramatice. Naratiunea este concentrata indeobste in partile introductive ale capitolelor, pasajele de acest tip avind dimensiuni mai mari in capitolele al doilea si al patrulea, Costache Negruzzi apeleaza si la procedeul povestirii rezumative, in care concentreaza toate evenimentele de relevanta secundara pentru textul sau. Pasajele narative inglobeaza in cele mai multe cazuri si elementele de descriere, fie ca e vorba de portret, fie de descrierea de interior sau de cea a naturii.
Elementele de discurs auctorial sint reduse la minimum, locul lor fiind luat de pasaje care amintesc mai curind de "didascaliile" utilizate in genul dramatic. Coerenta strinsa a textului realizat din imbinarea acestor patru modalitati se obtine prin marea incarcatura de sens a pasajelor, dar si prin reteaua foarte deasa de anticipari, care realizeaza o legatura permanenta intre diferitele capitole sau parti de capitole. Tot de echilibrul clasic ne aminteste si stapinirea limbajului. Exista din acest punct de vedere o perfecta proportie intre elementele lexicale apartinatoare fondului comun al limbii, neologisme si arhaisme. Fraza e echilibrata si functionala, variind de la perioada la constructia scurta si sacadata, in functie de imprejurarile in care este folosita. Creatie remarcabila a literaturii pasoptiste, nuvela lui Costache Negruzzi a fost valorificata ca atare inca din anul aparitiei. Reprodusa in 1840 in "Curier de ambe sexe" (per. III, nr.6) si "Foaie pentru minte, inima si literatura" (nr. 35-37), relevata de Alecsandri pentru indrazneala subtexlului sau social-politic (in introducerea la Scrierile lui C. Costache Negruzzi), ea a servit drept model marturisit Iui Al. Odobescu si drept sursa de inspiratie pentru lucrarile dramatice ale lui D. Bolintineanu (1868), Samson Bodnarescu (1884), Iuliu I. Rosea (1886) si G.M. Zamfirescu (Cuminecatura, 1925). Nuvela lui Costache Negruzzi este considerata pina astazi unul dintre textele cele mai reprezentative ale literaturii romane din toate timpurile.
EDITII: Pacatele tinerelelor. Iasi, 1857; Scrierile lui Constantin Negruzzi, voi. I, cu o introducere ele V. Alecsandri, Bucuresti, 1872; Opere complete, voi. I, editie ingrijita de II. Chendi si E. Carcalechi, Bucuresli, 1905; Fragmente istorice, cu o prelata de E. Lovinescu, Bucuresti, 1928; Pacatele tinerelelor, editie ingrijita si comentata de V. Ghiacioiu, Craiova, 1937 (ed. II, 1942); Pacatele tinerelelor si alte scrieri, editie ingrijita de Liviu Lconte, cu o prefata de Costache Negruzzi I. Popa, Bucuresti, 1959; Pacatele tinerelelor, editie ingrijita de Liviu Leonte, Bucuresti, 1963; Opere, voi. I, Pacatele tinerelelor, editie critica, cu studiu introducliv, comentarii si variante de Liviu Leonte, Bucuresti, 1974. |
REFERINTE CRITICE: E. Lovinescu, C. Negruzzi. viafa si opera, 1913 (ed. II, 1924; ed." III, 1940); Costache Negruzzi Iorga, Povestitori de ieri si de azi, I, 1914; G. Marinescu, Nuvela in literatura romana, 1928; Ov. Densusianu, Literatura romana moderna, III, 1929; I. M. Rascu, Alte opere din literatura romana, 1938; G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini pina in prezent, 1941 (ed, II, 1982); Al. Pini, C. Negruzzi, 1966; Istoria literaturii romane, II, 1968; E. Papu, Din clasicii nostri, 1972; L. Leonte, Constantin Negruzzi, 1980; Constantin Negruzzi. Interpretat de, 1981; G. Dimisianu, Introducere in ojrera lui Constantin Negruzzi, 1984. |
