Prima nuvela istorica din literatura romana, \"Alexandru Lapusneanul\" de Costache Negruzzi (1808-l868), apare la 30 ianuarie 1840, in primul numar al revistei \"Dacia literara\", inscriindu-se intr-una dintre directiile romantice imprimate de programul acesteia, \"Introductie\", conceput de Mihail Kogalniceanu si anume inspirarea scriitorilor din istoria patriei. Pentru crearea acestei nuvele, Negruzzi se inspira, in principal, din cronica lui Grigore Ureche, asadar din trecutul istoric al romanilor.
Prozatorul imbina realitatea istorica si fictiunea, tema romantica a nuvelei ilustrand evenimentele istorice \"si cele plasmuite din-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul (1564-l569) in Tara Moldovei.
Ca specie epica, nuvela are un singur fir narativ, urmarind un conflict unic, concentrat, intre domnitor si boierii tradatori; personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint si viguros, in functie de contributia lor la desfasurarea actiunii. Nuvela prezinta o intriga riguros construita, cu fapte verosimile, accentul fiind pus mai mult pe definirea protagonistului decat pe actiune, and o evidenta tendinta spre obiectire aperspectivei narative.
Structura narati a nuvelei este simetrica si riguros construita, cu un echilibru solid, fiind organizata in patru module, fiecare purtand un motto semnificativ pentru continutul acestuia:
. \"Daca voi nu ma vreti, eu vreu\" - replica apartine lui Alexandru Lapusneanul, ca raspuns la indemnul de a renunta la tronul Moldovei, adresat lui de catre boierii veniti sa-l intampine;
. \"Ai sa dai sama, doamna!\" - amenintare rostita de du unui boier ucis de Lapusneanul si adresata doamnei Ruxanda, sotia, domnitorului;
. \"Capul lui Motoc vrem\" - strigatul norodului, venit ia Curtea domneasca sa se ga de asuprirea boierilor, de saracie, de foamete, de viata lor insuporila;
. \"De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu\" - sunt cuvintele lui Alexandru Lapusneanul, aflat pe patul de suferinta, ca avertisment impotri celor care-l calugaJfcera.
Compozitia narati reuneste mai multe curente literare: clasicismul, definit de simetrie si de echilibrul solid al nuvelei; romantismul, reprezentat atat de psihologia si tragismul protagonistului, cat si de scenele cutremuratoare; realismul, ilustrat de aderul istoric al celei de a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul.
(Constructia si momentele subiectului)
Actiunea se bazeaza pe conflictul bine evidentiat dintre domnitor si boierii care-l tradasera in prima domnie si-l silisera sa paraseasca tronul Moldovei. Naratorul obiectiv si omniscient (heterodiegetic) si naratiunea la persoana a IH-a, cu focalizare zero definesc viziunea narati \"dindarat\" a nuvelei. Modalitatea narati (situatia diegetica) se remarca, asadar, prin absenta marcilor formale ale naratorului obiectiv, de unde reiese distantarea acestuia de evenimente si caracterul obiectiv al nuvelei, desi vocea auctoriala face adesea aprecieri despre personaje (\"tiran\", \"uratul caracter\", \"gingasa Ruxanda\").
Timpul narativ este cronologic, bazat pe relatarea in ordine a derularii evenimentelor situate intr-un trecut istoric, iar spatiul narativ este real, Moldo secolului al XVI-lea.
Incipitul este reprezentat de informatia cu caracter istoric despre Stefan Tomsa care ucisese cu buzduganul pe Pespot-Voda, ca sa ocupe tronul Moldovei.
Apartenenta la specia nuvela este argumentata si de organizarea discursului epic pe momentele subiectului, Expozitiunea. Sub mottoul \"Daca voi nu ma vreti, eu vreu\", care este si prima secventa a nuvelei, naratorul relateaza episodul venirii lui Alexandru Lapusneanul in Moldo, hotarat sa ocupe, pentru a doua oara, tronul tarii. in prima domnie, el fusese izgonit de catre Despot-voda, ucis la randul sau de catre Stefan Tomsa, care \"acum carmuia tara\". Alexandra Lapusneanul adunase o armata numeroasa, \"sapte mii spahii si vro trei mii oaste de stransura\", cu care venise in Moldo ca sa-l izgoneasca \"pre rapitorul Tomsa\" si sa-si ia inapoi scaunul domnesc, \"pre care nu i-ar fi perdut, de n-ar fi fost ndut de boieri\". Se manifesta astfel un puternic conflict exterior intre fostul domnitor si boierii tradatori. imprejurarile si succesiunea la tron a domnitorilor, asa cum sunt ele prezentate de naratorul obiectiv, constituie fapte reale consemnate de istoria Moldovei.
Boierii care-l tradasera in prima domnie il intampina pe Lapusneanul la granita, aproape de Tecuci: vornicul Motoc, postelnicul Veverita, spatarul Spancioc si Stroici. Ca mesageri ai \"obstii\", ei vor sa-l convinga sa renunte la tron, deoarece \"tara este linistita\", iar \"norodul nu te vrea, nici te iubeste\".
Intriga este bine evidentiata, Lapusneanul fiind hotarat sa se instaleze pe tronul Moldovei cu orice pret si le raspunde boierilor cu ochii scanteind \"ca un fulger\": \"Daca voi nu ma vreti, eu vreu [] si daca voi nu ma iubiti, eu iubesc pre voi, si voi merge ori cu voia, ori fara voia voastra. Sa ma intorc? Mai degraba-si intoarce Dunarea cursul indarapf\'.
Desfasurarea actiunii. Spancioc il ameninta cu faptul ca boierii si Tomsa-voda sunt hotarati sa ceara ajutor \"la unguri, la Iesi si la munteni\" ca sa adune \"osti streine\" pentru a i se impotrivi, apoi apeleaza la formule patriotarde despre \"biata tara\", pe care o vor prada si pustii cei aproape zece mii de turci care-l insoteau pe Lapusneanul ca sa-l sprijine in ocuparea tronului. La intrebarea persiflanta cu ce satura el \"lacomia acestor cete de ani?\", Lapusneanul le raspunde cu o ura imensa, cu o sete de razbunare nestapanita si cu satisfactie nedisimulata: \"Cu averile voastre, nu cu banii taranilor pre care-i jupuiti voi., Voi mulgeti laptele tarii, dar au venit vremea sa mulg si eu pre voi\".
Speriat de amenintarile lui Lapusneanul, Motoc cade in genunchi si-l roaga sa nu-i pedepseasca \"dupa faradelegile\" lor, promitandu-i cu viclenie ca, daca renunta la oastea turceasca, atunci \"un fir de par nu se clati din capul inaltimei-tale\". Alexandru nu se lasa pacalit de tertipurile lui Motoc, pe care-l stie \"invechit in zile rele\", deoarece il tradase \"pre Despot, m-ai ndut si pre mine, vei vinde si pre Tomsa\". Cu toate acestea, Lapusneanul ii promite sa-l crute, pentru ca intrigantul ii fi util, ba, mai mult, ii fagaduieste ca \"sabia mea nu se manji in sangele tau\". Primul gand al lui Motoc este de a se duce la Constantinopol ca sa impiedice intronarea lui Lapusneanul, dar isi da seama ca acesta \"venea cu.insusi invoirea Portii\", asa ca decide sa i se alature cu umilinta si-i saruta mana \"asemenea canelui care, in loc sa muste, linge mana care-l bate\".
A doua secventa narati are ca motto \"Ai sa dai sama, doamna! \" si incepe cu inscaunarea lui Lapusneanul, care nu intampina nicio piedica, deoarece Tomsa fugise in Valahia. El este primit de norod \"cu bucurie si nadejde\", insa boierii sunt inspaimantati, fiind constienti ca poporul \"ii uraste\", iar noul domn \"nu-i iubeste\". Lapusneanul arde toate cetatile Moldovei, in afara de Hotin, cu scopul de a starpi \"cuiburile feudalitatii\", apoi trece la pedepsirea aspra a boierilor, carora le ia averile si le taie capetele, iar \"la cea mai mica greseala dregatoreasca, la cea mai mica gere [], capul vinotului se spanzura in poarta curtii [] si el nu apuca sa putrezeasca, cand alt cap ii lua locul\". Episodul ilustreaza latura istorica a nuvelei, intrucat ilustreaza fapte reale, consemnate in cronica. O alta masura inteligenta a domnitorului este aceea ca isi alcatuieste garda personala din mercenari albanezi, sarbi, unguri, izgoniti din tarile de origine \"pentru relele lor fapte\", venetici care nu au relatii cu boierii moldoveni si pe care ii plateste bine ca sa-l apere.
Doamna Ruxanda, sotia lui Lapusneanul si fiica \"bunului Petru Rares\", inspaimantata de cruzimile si crimele infaptuite de sotul sau, il roaga sa nu mai verse sange si sa inceteze cu omorurile, fiind impresionata de cuvintele duvei unui boier ucis, care o amenintase \"Ai sa dai sama, doamna!\", pentru ca \"barbatul tau ne taie parintii, barbatii si fratii\". Desi uimit de vizita sotiei sale, Lapusneanul se poarta cu delicatete, o saruta pe frunte si o asaza pe genunchii sai ca sa afle motivul acestei indrazneli. Ruxanda ii saruta mana, apoi, cu lacrimi in ochi, ii povesteste despre du boierului ucis care o amenintase si-l implora sa opreasca sangeroasele razbunari, pentru ca si el este muritor si \"ai sa dai seama\". Lapusneanul izbucneste cu manie si mana sa cauta pumnalul la cingatoare, dar isi stapaneste pornirea violenta, gandindu-sp, probabil, la ziua carid ii ucide pe toti boierii la un loc. Cu un zambet perfid, Lapusneanul ii promite ca de poimaine nu mai vedea omoruri si capete taiate si ca ii da \"un leac de frica\". Voda o trimite, apoi, sa-si da de casa si de copii, insa o roaga sa porunceasca mancaruri alese pentru un ospat de a doua zi, cand da \"masa mare boierilor\". Acest episod este in totalitate rodul fictiunii auctoriale.
Prin flashback, naratorul insereaza un ader isteric, o scurta biografie a doamnei Ruxanda, cu trimitere directa la \"hronica\", din care reiese faptul ca, dupa moartea tatalui sau, voievodul Petru Rares, ramasese orfana la o rsta frageda, sub tutela celor doi frati mai mari, Uias si Stefan. Urmand la tron, Ilias se dovedise un desfranat, ba, mai mult, trecuse la mahomedanism, iar fratele sau, Stefan, ocupand tronul dupa el, se dovedi chiar mai rau, saracind tara si fiind un afemeiat nestapanit. Negruzzi citeaza din nou pe cronicar, de aceasta data cu fraza: \"Nu haladuia de raul lui nicio jupaneasa, daca era frumoasa, zice hronicarul in naivitatea sa.\" Stefan fusese ucis de boieri, iar fata este harazita lui Joldea, \"pre care ei il alesesera de domn\". Lapusneanul il biruise pe Joldea, ii taiase nasul si-l trimisese la manastire si, ca sa atraga simpatia poporului, in memoria caruia era inca vie domnia \"bunului Petru Rares\", se insoara el cu fiica acestuia. Destinul doamnei Ruxanda fusese, asadar, dramatic, sufera cand asista la crimele faptuite de sotul ei, \"este trista si tanjitoare, ca floarea espusa arsitii soarelui, ce nu are nimica s-o umbreasca. Ea zuse murind pre parintii sai, privise pre un frate lepadandu-si relegea, si pre celalalt ucis\". Casatorita prin viclenie cu Alexandru Lapusneanul, \"gingasa Ruxanda\" jurase sa-l cinsteasca si sa i se supuna, ba ar fi fost dispusa chiar \"sa-l iubeasca, daca ar fi aflat in el cat de putina simtire omeneasca\".
Punctul culminant incepe odata cu al treilea modul, care are ca motto \"Capul lui Motoc vrem\". in aceasta secventa, episodul de la Mitropolie scoate in evidenta perfidia feroce a personajului si tine de fictiunea auctoriala.
Alexandru Lapusneanul \"facuse de stire tuturor boierilor\" sa participe impreuna la slujba de la Mitropolie, dupa care erau cu totii invitati \"sa pranzeasca la curte\", cu scopul de a impaca pe domnitor cu boierii. Ca niciodata, in ziua aceea Lapusneanul vine la biserica imbracat \"cu toata pompa domneasca\" si, dupa ce a ascultat cu smerenie slujba, \"s-a inchinat pe la icoane [], a sarutat moastele sfantului\", a rostit un discurs emotionant in finalul caruia isi cere tuturor iertare pentru ca a rsat \"sangele multora\", propunandu-le sa traiasca \"de acum in pace, iubindu-ne ca niste frati [] sa ne iertam unii pre altii\", dupa care ii pofteste \"pre boieri sa vie ca sa ospeteze impreuna\".
Spancioc si Stroici se sfatuiesc reciproc sa nu participe la ospatul domnesc si-i transmit lui voda ca \"ne vom vedea pan-a nu muri!\", prevestind astfel finalul, procedeu artistic numit prolepsa.
Invitatii sosesc la palat insotiti fiecare de cate doua-trei slugi , \"adunandu-se boierii, 47 la numar\". Spre sfarsitul ospatului, descris detaliat de naratorul omniscient, la semnul domnitorului, \"toti slujitorii de pe la spatele boierilor\" scot jungherele si-i lovesc, iar alti ostasi se \"napustira cu sabiile in ei\". Privind macelul, voda radea satisfacut, iar Motoc se silea si el sa zambeasca pentru a-i face pe plac domnitorului, desi \"simtea parul zburiindu-i-se pe cap si dintii sai clantanind\", deoarece \"patruzeci si septe de trupuri zaceau pe parchet!\". Scena este de factura romantica prin violenta faptelor si a imaginilor impresionante, in realitatea istorica inscriindu-se numai uciderea celor 47 de boieri.
Putinii slujitori aflati in curte, care scapasera cu viata sarind peste ziduri, \"dasa larma pe la curtile boierilor\", asa ca o multime \"de norod, tot orasul\" venise la portile curtii domnesti. Lapusneanul, instiintat de venirea norodului, trimite pe armas sa-i intrebe \"ce vor si ce cer\" si-si exprima fata de Motoc pornirea de \"a da cu tunurile in prostimea aceea\". Motoc este de acord, deoarece daca au murit atatia boieri, \"nu-i vro uba e-or muri cate sute de mojici\". intrebata ce vrea, \"\"prostimea ramasa cu gura cascata\", deoarece ei venisera fara un scop anume, se luasera unii dupa altii si incep sa-si strige nemultumirile: \"Sa micsureze dajdiile! [] Sa nu ne mai jafuiasca! [] Am ramas saraci! N-avem bani! Ne i-au luat toti Motoc!\" Si brusc, toti ca unul, incepura sa strige \"Capul lui Motoc vrem!\". Numele boierului asupritor \"fu ca o schinteie electrica\", iar \"toate glasurile se facura un glas, si acest glas striga: «Capul lui Motoc vrem»\". Motoc, inspaimantat peste masura, incepe sa se lamenteze si sa se roage Maicii Domnului, jurandu-se sa ridice o biserica, \"sa postesc cat voi mai ave zile,-sa ferec cu argint icoana ta cea facatoare de minuni de la monastirea Neamtului!\". Imediat insa, in contradictie cu smerenia anterioara, il roaga pe voda sa puna \"tunurile intr-insii Sa moara toti! Eu sunt boier mare; ei sunt niste prosti!\". Voda ii raspunde cu sange rece: \"Prosti, dar multi, [] sa omor o multime de oameni pentru un om, nu ar fi pacat?\"si, profitand de aceasta situatie, Lapusneanul il da pe Motoc multimii, care se repede asupra lui ca o \"idra cu multe capete [] si intr-o clipala i! facu bucati\", pedepsind astfel un alt boier tradator, fara ca sabia lui sa se fi manjit de sange, asa cum ii promisese. Linsarea boierului Motoc este o scena de factura romantica si flctionala prin imaginea violenta a multimii dezlantuite si prin faptul ca boierul fugise inainte de instalarea pe tron a lui Lapusneanul si ucis de un trimis al acestuia in Polonia: \" (Lapusneanul) au trimis pre sluga sa, pre Crasitchii la Liov de i-au taiatu capul Tomsii si lui Motoc, vornicul si lui Spanciog spatariulsi lui Veverita postelnicul, pre carii i-au ingropat afara din targu, la manastirea lui steti Onofrie.\" (Letopisetul lui Grigore Ureche)
Lapusneanul pune sa se reteze capetele celor ucisi, dupa care le asaza in mijlocul mesei, \"puind pe ale celor mai mici boieri dedesubt si pe a celor mai mari deasupra, dupa neam si dupa ranguri, pana ce facu o piramida de patruzeci si septe capatane, rful careia se incheia prin capul unui logofat mare\". Cand termina, o cheama pe domnita Ruxanda sa-i dea leacul de frica promis, dar aceasta lesina la vederea grozaviei, spre dezamagirea domnitorului: \"Femeia tot femeie [], in loc sa se bucure, ea se sperie\". Voda porunceste apoi ca trupurile sa fie aruncate la caini, iar \"titvele lor sa le insire pe zid\", fiind preocupat de faptul ca Spancioc si Stroici scapasera si de aceasta data si-l amenintasera ca \"ne vom vedea pan-a nu muri!\". Episodul este romantic si fictional.
Deznodamantul coincide cu ultimul modul, care are ca motto: \"De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu \". Timp de patru ani Lapusneanul isi respecta promisiunea facuta Doamnei Ruxanda si nu mai ucide niciun boier, dar nascoceste tot felul de schingiuiri: \"scotea ochi, taia mani, cinntea si seca pe carea avea prepus\". Se disting in aceasta secventa o elipsa narati si o elipsa temporala, deoarece naratorul nu relateaza intamplarile, ci comprima in cate fraze evenimentele celor patru ani.
\" Voda se retrage in cetatea Hotinului, unde se imbolnaveste \"de lingoare\" (febra tifoida-«.«.) si, \"in delirul frigurilor\", ii cere mitropolitului Teofan sa-l calugareasca, lasand mostenitor la tronul tarii pe fiul sau, Bogdan. Trezindu-se din starea de inconstienta si zandu-se imbracat in rasa de calugar, Lapusneanul se enerveaza, isi pierde complet controlul si-i ameninta cu moartea pe toti, inclusiv pe sotia si pe fiul sau: \"M-ati popit voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu! Iar pre cateaua asta voi s-o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei\". Limbajul protagonistului accentueaza violenta si ura sa nepotolita, chiar si dupa toate crimele infaptuite. Lipsit de credinta crestina, il jigneste pe mitropolit spunandu-i \"boaita fatarnica\" si-l ameninta cu dusmanie: \"eu [] te-am facut mitropolit, eu te desmitropolese\". ingrozita de amenintarile lui Lapusneanul, Doamna Ruxanda accepta sfatul lui Spancioc de a-i pune sotului ei otra in bautura, fiind incurajata si de mitropolit, care-l caracterizeaza direct \"crud si cumplit\", incurajand-o discret cu binecuntarea: \"Dumnezeu sa-l ierte, si sa te ierte si pre tine\". Ruxanda umple un pahar de argint cu apa si, mai mult silita de boieri, toarna otra, intra in camera bolnavului si-i da sa bea, apoi are puternice mustrari de constiinta, fiindu-i teama de pedeapsa divina: \"Voi sa dati seama inaintea lui Dumnezeu, zise suspinand, ca voi m-ati facut sa fac acest pacat\".
Scena otravirii este cutremuratoare, Spancioc si Stroici se uita cu satisfactie la suferintele lui voda, iar acesta din urma, cu un cutit, \"ii desclesta [] dintii si ii turna pe gat otra ce mai era pe fundul paharului\", spunandu-i cu bucurie: \"inta a muri, tu -care stiai numai a omori\". Naratorul obiectiv si omniscient (heterodiegetic) descrie in detaliu chinurile ingrozitoare ale domnitorului care \"se zrcolea in spasmele agoniei; spume facea la gura, dintii ii scrasneau, si ochii sai sangerati se holbasera\", pana cand, in sfarsit, \"isi dete duhul in mainile calailor sai\".
Episodul calugaririi si al mortii prin otravire de catre doamna Ruxanda constituie ader istoric preluat din cronica lui Grigore Ureche, iar faptul ca Lapusneanul a sfarsit in bratele calailor sai este fictiunea autorului: \"zandu-sa in boala grea ce zacuse sineandu nadejde de a mai firea viu, au lasat cuntu episcopilor si boierilor, de-l vor vedea ca ieste spre moarte, iara ei sa-l calugareasca. Decii zandu-l ei lesinandu si mai multu mort decat viu, [] l-au calugarit si i-ati pus nume de calugarie Pahomie: Mai apoi, daca s-au trezit si s-au zut calugar, zic sa fie zis ca de sa scula, popi si el pre unii. [] Roxanda, doamna-sa, temandu-se de un cuntu ca acesta [] l-au otravit si au murit.\"
Finalul nuvelei ilustreaza aderul istoric, voda Lapusneanul, lasand \"o pata de sange in istoria Moldovei\", a fost inmotmantat la manastirea Slatina, unde \"se vede si astazi portretul lui si a familiei sale\", in cronica lui Ureche fiind inclusa informatia ca domnitorul a fost ingropat cu cinste \"in manastirea sa, Slatina, ce ieste de dansul zidita\", ceea ce constituie un argument puternic pentru incadrarea nuvelei in romantism, prin definirea ca nuvela istorica.
Alexandru Lapusneanul - protagonistul nuvelei, erou romantic si eponim (care da numele operei-«.«.), and atestare istorica - este alcatuit din puternice trasaturi de caracter, un personaj exceptional, ce actioneaza in imprejurari deosebite. Ca orice personaj principal de nuvela, Alexandru Lapusneanul este foarte riguros conturat, and puternice trasaturi de caracter.
Lapusneanul este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa puternica si spirit vindicativ (razbunator), trasaturi ceseies indirect, din faptele si vorbele personajului. Hotarat sa-si duca la indeplinire ul de razbunare, el este de neclintit, raspunzand cu manie boierilor: \"Daca voi nu ma vreti, eu vreu\". Bun cunoscator al psihologiei umane, detine arta disimularii, insa toate aceste caracteristici se subordoneaza cruzimii, trasatura romantica si dominanta, reiesind indirect din multele scene cumplite: leacul de frica, linsarea lui Motoc, amenintarea cu moartea a propriei familii, schingiuirea si omorarea cu sange rece, ba chiar cu satisfactie a boierilor etc. Caracterizarea directa facuta de narator se contureaza, prin redarea gesturilor si a mimicii personajului, atat forta de disimulare - \"in minutul acela el era foarte galben la fata, ca si racla sfantului ar fi tresarit\"-, cat si ura permanenta care-i determina comportamentul: \"sangele intr-insul incepu a fierbe\". Moartea violenta, prin otravirea lui Lapusneanul de catre chiar blanda lui sotie, este tot de factura romantica.In antiteza cu Lapusneanul este domnita Ruxanda,inzestrata numai cu trasaturi pozitive, intre care gingasia, blandetea si iubirea de oameni, caracteristici tipic romantice. Personaj mobil, Ruxanda isi otraveste sotul tot dintr-o pornire umanitara, ca sa scape tara de un domnitor crud si razbunator.
Motoc este boierul intrigant si tradator, perfid si cinic, care nu se da in laturi de la nimic pentru a profita de orice imprejurare care-i poate fi benefica.
Norodul - este personajul colectiv constituit pentru prima oara intr-o opera literara, dupa regula de miscare si de gandire unitara, reactionand ca un singur om: \"Prostimea ramase cu gura cascata.[] incepu a se strange cete-cete [] Toate glasurile se facura un glas [] in toate inimile fu ca o schinteie electrica.\" Autorul are maiestria artistica de a surprinde psihologia multimii, iar pentru a numi multimea constituita ca un singur personaj, foloseste substantive si expresii sugestive, ca: \"gloata\", \"norodul\", \"cate sute de mojici\", \"prostimea\", \"prosti\", \"multime\", \"idra cu multe capete\".
Referindu-se la loarea incontesila a nuvelei \"Alexandru Lapusneanul\", de Gostache Negruzzi, George Calinescu afirma ca aceasta \"ar fi devenit o scriere celebra ca si Hamlet, daca literatura romana ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate inchipui o mai perfecta sinteza de gesturi patetice adanci, cuvinte memorabile, de obsertie psihologica acuta, de atitudini romantice si intuitie realista\".
