A TREIA TEAPA - "Tragedie populara in cinci acte" de Marin Sorescu. Fragmente din piesa au fost publicate in revistele "Cronica" (Iasii 26 iunie 1971) si "Romania literara" (actul al doilea, in nr. din 16 martie 1978). Premiera absoluta a piesei a avut loc la Studioul "Casandra" al I.A.T.C., clasa Beate Fredanov, in .
In acelasi an, pentru aceasta piesa, autorul a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie. Piesa este publicata pentru prima oara in: Teatru (Raceala si A treia teapa), Craiova, Ed. Scrisul Romanesc, 1980.
In proiectul initial al autorului, A treia teapa urma sa fie a doua piesa (dupa Raceala) dinlr-o trilogie consacrata figurii principelui munlean Vlad Tepes; din a treia piesa, Otravitorii ele finlini, ca si din cea de a patra (proiectul initial de trilogie suferind modificari). Luptatorul pe doua fronturi, nu au fost publicate pina in prezent decit fragmente, in revistele literare. Scrisa in anii cind dictatura comunista cauta sa-si sprijine discursul in cil mai mare masura pe istoria nationala, aceasta "tragedie populara in cinci acte" a fost receptata imediat ca un raspuns polemic la comenzile puterii, inlrucit refuza atit explicit, prin neeonvenjionalilatea indicatiilor regizorale, de pilda, cit si implicit, prin sugestiile esopice ale limbajului, orice supunere la canoane Be ele impuse de traditia genului dramatic sau de discursul oficial.
Astfel, teatrul istoric al lui M. Marin Sorescu este - din punelul de vedere al poeticii teatrale antiteatru, structural similar "teatrului epic" brechtian, dar construit in lungi solilocvii, antipoetice si lirice deopotriva, intr-un limbaj de snoava, altoit (fals ingenuu) cu neologisme; rezultatul e un text deconcertant la lectura datorita codului avangardist, "conventie literara de aparenta neconventionala pentru transmiterea in stil ultra-modem a unui mesaj" etern (D. Micu). Ceea ce exegeza a observai foarte corect - iar succesul la public al montarilor, in epoca, vine sa confirme faptul - a fost ca atari figuri de limbaj, pendulind intre paremiologie si ilogismul pur, semnalau o neliniste interioara a personajelor, a toposului pe care veneau sa il incarneze.
Explicit, A treia teapa prezinta scene - aglutinate intr-o cronologie ad hpc, "de dimineata pina seara" - din domnia, in Tara Romaneasca, si captivitatea, la Buda, a lui Vlad Tepes. Dar succesiunea tablourilor este una epica, iar nu dramatica, rezultatul fiind o fresca in care personajele sint bidimensionale, hieratice, exemplare, construite pe eite un laitmotiv -sentinta, cu alte cuvinte, construite in si prin limbaj, prin limbajul "nelinistitor", in chip evident mai important pentru configurarea sensului decit dcslasurarea actiunii dramatice. Metafora centrala a piesei e teapa; scenele de inceput si de stirsit, ca si acelea ..marcate" in ansamblu, se desfasoara intre doua tepe, in care sint infipti un turc si un roman, voci comentatoare in traditia corului antic, dar si parteneri de discutie ai lui Vlad (de fapt, ambreiori ai monologului acestuia). Spatiul e centrat de 0 a treia teapa, neocupata pina la stirsit. Teapa are, desigur, sub aparenta evocarii istorice, valoare de simbol, reunind sensuri polare (malign, dar si benign, intrucit pe tema ei se discuta cu umor, se fac glume) eterne.
Dezinteresul autorului pentru detaliul pitoresc si exactitatea reconstituirii indica faptul ca. nu se urmareste restituirea unei epoci, ci o lectura simbolica a ei: metafora a torturii, rau fatal. implicit, centrind cosmosul, teapa-om muncii e substitutul crucii (simbol interzis, reamintim, in anii dictaturii, inclusiv in reconstituirile istorice!), simbol al suferitoarei fixari in destin, in pamint, in istorie, dar si in eternitate. Dupa zece ani de prizonierat, Vlad se intoarce si, invins, se trage pe sine in teapa goala, din centru, impli-nindu-si destinul, ureind la cer, judeeindu-se pe sine, ultimul nejudecat intr-o lume unde voise (si mi reusise) sa instaureze dreptatea absoluta. i iestul final are toate sensurile unei crucificari.
Vlad Tepes, eroul central, se defineste prin raportare la a serie de personaje emblematice, incarnari ale unor "teme" de evidenta actualitate- pictorul italian, naturalizat in cele din urma prin casatoria cu Domnica (pretext pentru consideratii despre raportul dintre autohlon si strain, estetic si politic, dintre artist si putere etc), credinciosul Papuc ("umbra" si "dublu" al lui Vlad, dar si personificare a poporului-fiinja tragica), tradatorii, solul turc, "strainul" incapabil sa inteleaga legile locului (la care rivneste, de altminteri), cersetorii, hotii (masa amorfii, dar eu ironica referinta subtextuala la "rolul maselor in istorie", tema predilecta a discursului puterii, si la raportul dintre acestea si conducator), in stirsit - probabil, cea mai interesanta figura a piesei - Minica, omul simplu ce strabate veacurile cautind (degeaba) o vreme mai buna de trait si de tacut prunci. Concluzia sa, laitmotivica, "Nu-mi plac vremurile", il condamna la ratacire, dezvaluind sensul tragic, fundamental, al lui Tepes insusi - cel care nu poate scapa de sub vremi, e obligat sa le infrunte si nu poate iesi decit invins (tras in teapa) din acest razboi, "adevaratul" sau razboi.
In termenii autorului, din prefata la editia engleza a piesei, "Teapa goala distruge simetria, creeaza tensiunea.
aaa1
Vlad se va sacrifica, prins in capcana evenimentelor implacabile, dornic de dreptate absoluta, pina la ultimul sau supus, care e el insusi". Mult mai putin poetica decit alte piese ale lui M. Marin Sorescu (si, prin aceasta, creind o aparenta de accesibilitate), A treia jeapa este unul din textele dramatice de mare succes ale autorului sau. Ceea ce ii asigura reusita este, probabil, echilibrul subtil intre componenta polemica (vizind una din figurile consacrate ale istoriei nationale) si cea hieratic-tragica (actuali/ind conllictul etern dintre fiinta si istorie).
