Matematicieni Romani din prima jumatate a secolului al XX-lea

 

Trecem acum la prezentarea unor aspecte din viata si opera catorva matematicieni de frunte, care au activat in prima jumatate a secolului al XX-lea.

 

Constantin C. Popovici (1878-1956) 49769tgr51hzn5o

 

Nascut la Iasi la 12/24 martie 1878, fiu al functionarului Constantin Popovici si al sotiei sale Marta, a facut scoala primara si liceul in orasul natal. Dupa terminarea liceului s-a inscris la facultatea de stiinte a Universitatii iesene, luandu-si aici licenta in matematici in anul 1900.

In anii 1900-1901, a peregrinat ca profesor suplinitor de matematici la liceele din Iasi, Barlad, Braila si Tulcea. In urma trecerii examenului de capacitate din 1901 pentru invatamantul secundar, a fost numit profesor de matematici la liceul din Turnu Severin. Dar si de aici a fost transferat la liceele din Tulcea si Galati. Intre timp a obtinut o bursa „Adamachi” pentru studii in strainatate, pleaca la Paris, unde obtine din nou licenta in matematici, in anul 1905. Ramane la Paris pentru pregatirea doctoratului in matematici pe care-l trece la Sorbona, in martie 1908. gz769t9451hzzn

A inceput sa elaboreze memorii de matematici chiar din 1904, adica cu mult inaintea tezei de doctorat. Teza sa de doctorat a avut ca subiect analiza matematica, care a fost dezvoltarea unor idei intr-un articol publicat in 1908 in jurnalul lui Liouville.

Dupa trecerea doctoratului se intoarce in tara si functioneaza pentru scurt timp ca profesor suplinitor la Scoala de poduri si sosele din Bucuresti. In 1909 trece conferentiar universitar si profesor suplinitor la catedra de geometrie analitica la universitatea din Iasi. In acelasi an, 1909, isi trece si docenta la Universitatea ieseana. Nu sta mult aici si este trimis in Franta pentru specializare in astronomie. In acest scop, in anul 1910, trece ca stagiar la Observatorul astronomic din Paris, apoi la Observatorul central si la cel din Mont-Souris.

Dupa specializare se intoarce in tara, unde este numit profesor agregat de astronomie, geodezie si mecanica cereasca la Universitatea din Iasi (1911-1914). Dupa 1914 a fost titularizat la aceasta catedra unde a predat pana in 1937. Din acel an trece titular al catedrei de astronomie de la Facultatea de stiinte din Bucuresti pana in 1940, fiind numit si director al Observatorului astronomic din capitala.

Cu toata varsta inaintata, C. Popovici a scris continuu memorii de analiza matematica si mecanica cereasca, pana in 1953.

A decedat in Bucuresti, la 26 noiembrie 1956; a fost inmormantat la cimitirul Belu.

Urmarind-i activitate stiintifica, s-a remarcat ca, desi era profesor de astronomie si mecanica creasca, lucrarile sale abordeaza cu precadere domeniul analizei matematice. Lucrarile din domeniul analizei privesc ecuatiile integrale, ecuatiile integro-diferentiale si ecuatiile integro- functionale, ecuatiile diferential-functionale sau ecuatiile functionale.

In perioada vietii a publicat memorii de matematici pure sau aplicate in peste 100 de publicatii.

Theodor Angheluta (1882-1964)

 

S-a nascut in satul Adam din fostul judet Tutova la 28 aprilie 1882. Scoala primara si liceul le-a urmat la Barlad. A inceput sa colaboreze la „Gazeta matematica inca din liceu. A urmat cursurile Facultatii de stiinte a Universitatii din Bucuresti, sectia matematici, unde si-a luat licenta in matematici in 1905. In perioada 1905-1909 a functionat in invatamantul secundar. Intre anii 1910 si 1914 a urmat din nou matematicile in Franta la Sorbona unde l-a avut, printre altii, ca profesor pe Emile Picard. Angheluta se reintoarce in tara in 1914 datorita izbucnirii primului razboi mondial, unde functioneaza iarasi in invatamantul secundar. In 1919 este numit conferentiar la Universitatea din Bucuresti, la Facultatea de stiinte, sectia matematici. In acelasi timp a fost numit suplinitor la catedra de algebra si teoria numerelor, deoarece Lalescu a fost trimis la Paris. Doctoratul si-l trece la 16 iunie 1922 la Universitatea din Bucuresti cu subiectul O clasa generala de polinoame trigonometrice si aproximarea cu care ele reprezinta o functie continua care abordeaza un subiect din teoria seriilor trigonometrice. In anul 1923 este numit profesor titular definitiv la Universitatea din Cluj, la catedra de algebra superioara, pana la scoaterea la pensie la 1 septembrie 1947. Intre anii 1930 si 1931 a fost decan al Facultatii de stiinte din Cluj, iar in anumiti ani, profesor suplinitor de mecanica sau teoria functiilor. Desi era la pensie, in 1950 a fost solicitat sa revina ca profesor la Facultatea de matematica si fizica a Universitatii „V. Babes” din Cluj, unde a functionat pana in septembrie 1955. La 1 octombrie 1955 a fost numit profesor la Institutul politehnic din Cluj. In aceasta calitate a functionat pana in anul 1962.

La 30 mai 1964 a decedat in Cluj.

Theodor Angheluta a fost un excelent profesor si pedagog, avea o fire potolita, delicata, manifestand mult devotament pentru stiinta. Prelegerile sale erau pline de fantezie investigativa. Lectiile sale erau urmarite cu placere. Nu se putea sa nu admiri o conferinta din care rezultau usor, precis si riguros, legile matematice si mai ales frumusetea acestor legi.

Angheluta a publicat in diferite reviste de specialitate din tara si strainatate, memorii originale de matematici si o serie de articole tratand probleme de matematici elementare sau superioare in „Gazeta matematica” sau „Revista matematica din Timisoara.

 

Aurel Angelescu (1886-1938)

 

S-a nascut la Ploiesti, la data de 15 aprilie 1886, unde a facut cursul primar si liceul „Sfintii Petru si Pavel”. Chiar din cursul inferior a dovedit stralucite aptitudini pentru matematici. Revista „Gazeta matematica” i-a desavarsit apoi, in cursul liceului, gustul pentru studiul matematicii. A fost un corespondent asiduu al acestei publicatii.

In ultima clasa de liceu l-a avut ca profesor pe Niculae Abramescu, care isi incepea pe atunci cariera sa didactica. Abramescu s-a mandrit totdeauna ca in prima lui serie de liceeni l-a avut ca elev pe Aurel Angelescu, care, ulterior, intrecandu-si maestrul, si-a trecut doctoratul in matematici cu cativa ani inaintea lui Abramescu.

Licenta in matematici si-a luat-o in Franta la Sorbona, iar pe 7 aprilie 1916 si-a trecut doctoratul cu o teza avand ca subiect: Sur les polynomes generalisant les polznomes de Legendre et d’Hermite et sur le calcul approche des integrales multiples. Subiectul i-a fost inspirat de lucrarile lui Paul Appell, privind polinoamele lui Hermite. De altfel, Paul Appell a fost maestrul preferat al lui Angelescu la Paris; el a facut parte si din comisia care a examinat teza de doctorat a lui Anghelescu. Mai tarziu cand Paul Appell a scos tratatul intitulat Fonctions hyperspheriques. Polznomes d’Hermite, el a citat atat din teza de doctorat a lui Angelescu, cat si din alte memorii ale acestuia privind polinoamele lui Hermite.

Dupa doctorat e intoarce in tara si la propunerea profesorului Titeica este numit, cu incepere de la 1 noiembrie 1919, profesor agregat de teoria functiilor la Facultatea de stiinte a Universitatii in Cluj, catedra la care a fost titularizat in 1922. aici a functionat pana in anul 1930.

Angelescu impreuna cu Gh. Bratu si cu N. Abramescu iar mai tarziu P. Sergescu au pus multa ravna si multa munca pentru organizarea invatamantului atematic romanesc. Ei au redactat toate cursurile necesare studentilor, in special cursuri de initiere. Ngelescu a redactat Lectiile de calcul diferential editat in 1927. A sprijinit n 1929 aparitia revistei „Mathematica”, o revista de inalta tinuta stiintifica.

Intre 1927-1928 a fost decan al Facultatii de stiinte. In 1930 a fost chemat ca profesor titular de algebra superioara si teoria numerelor la Facultatea de stiinte a Universitatii din Bucuresti ca succesor al lui Lalescu. La aceasta catedra a predat pana la deces.

In creatia matematica romaneasca, Aurel Angelescu, ca matematician, a fost un om talentat avand si o rara distinctie sufleteasca. Totodata el a fost lipsit de noroc, caci cu toate rarele si multiplele sale calitati superioare. O drama muta, intima, l-a facut sa-si curme firul vietii la varsta de 52 de ani, la 6 aprilie 1938. nu a lasat nimic in care sa explice celor care l-au indragit ce l-a determinat sa faca acest gest. Se pare ca o fiinta apropiata i-a pricinuit o mare deziluzie.

In timpul vietii a publicat peste 50 de lucrari didactice si memorii in tara si strainatate.

Simion Stoilow (1887-1961)

 

Ca fiu al colonelului Stoilow din Craiova, Simion Stoilow s-a nascut in Bucuresti la data de 2/14 septembrie 1887. Studiile universitare le-a facut la Sorbona. Dupa absolvirea liceului din Craiova, a plecat in 1907 la Paris, cu gandul sa se faca inginer. Dar s-a inscris la Facultatea de stiinte, unde a fost student al lui Emile Picard, Henri Lebesgue, Emile Borel, Edouard Gourst si Jacques Hadamard. Si-a luat licenta in matematici la Sorbona in 1910. Doctoratul in matematici l-a trecut in iunie 1916, desi teza era gata din 1914. In perioada primului razboi mondial a fost concentrat ca ofiter in tara.

Subiectul tezei de doctorat este din domeniul ecuatiilor cu derivate partiale si are ca titlu: Sur une classe de fonctions de deux variables definies par les equations lineares aux derivees partieles. In teza lui Stoilow trateaza problema singularitatilor ecuatiilor liniare cu derivate partiale de ordinul n.

Simion Stoilow si-a inceput activitatea stiintifica publicand memorii privind ecuatiile liniare cu derivate partiale si functiile care satisfac aceste ecuatii, apoi lucrari privind teoria multimilor si s-a fixat, in plina maturitate stiintifica, intr-un domeniu matematic nou, domeniul topologiei. El a fost primul roman care a facut descoperiri referitoare la o ramura noua a matematicii pure, Teoria topologica a functiilor analitice.

Dupa doctorat Stoilow se intoarce in tara si participa ca ofiter de geniu la razboiul din 1916-1918, la inceput in Dobrogea, apoi in Moldova. Pentru scurt timp, in 1919 suplineste pe Lalescu la Scoala de poduri si sosele, la catedra de geometrie analitica. In iunie 1919isi trece docenta in analiza matematica la Universitatea din Iasi, facultatea de stiinte, unde a tinut un curs special de functii discontinue, iar in ianuarie 1920 a fost numit conferentiar de algebra superioara la aceeasi facultate, unde a functionat pana in 12 decembrie 1921.

Este trecut, la aceasta data, conferentiar de analiza superioara la Universitatea din Cernauti, Facultatea de stiinte. De mentionat ca Universitatea; pana la venirea lui Stoilow nu a mai avut profesor de matematici. Intre anii 1925-1926 si 1932-1939 a fost decan al Facultatii de stiinte.

In 1939 a trecut ca profesor de analiza la Politehnica din Bucuresti (1939-1941), ca succesor al lui Titeica, iar de aici trece in decembrie 1941 la Universitate din Bucuresti, la catedra de teorie a functiilor, ca succesor al lui D.Pompeiu. unde a activat pana in anul 1961. Din februarie a acelui an a renuntat la catedra, ramanand profesor onorific al Universitatii din Bucuresti.

A participat ca invitat la conferinte si simpozioane in tara si strainatate (Italia, Franta, Rusia, Poonia, Austria, Norvegia).

In anii 1946-1948 a fost ambasador al Romaniei in Franta, rector al Universitatii din Bucuresti 1944-1945, precum si decan al Facultatii de matematica si fizica din Bucuresti in anii 1948-1951.

A publicat peste 100 de memorii de matematici.

 

Florin Vasilescu (1897-1958)

 

S-a nascut la Calarasi Ialomita la 3/15 aprilie 1897, ca fiu al profesorului de liceu de limba romana Constantin Vasilescu. A urmat scoala primara la Buzau, cursul inferior de liceu la „Unirea” din Focsani, iar cursul superior la liceul „Petru si Pavel” din Ploiesti. In anul 1915 intra la Facultatea de matematici a Universitatii din Bucuresti. Ca licean, apoi ca student, a colaborat la „Gazeta matematica”, unde a fost imediat remarcat. A participat la razboiul din 1916-1918 ca sublocotenent intr-o companie de aerostatie creata de misiunea generalului francez Berthelot.

In 1918 Florin Vasilescu isi trece licenta in matematici, la universitatea din Iasi. Demobilizat in mai 1918, el a functionat pentru scurt timp la Iasi ca asistent al profesoarei Vera Myller. Pentru a-si trece din nou licenta in matematici si pentru a-si pregati teza de doctorat in matematici, il gasim la Paris, la Sorbona.

Intre timp obtine o bursa si trece pe la universitatile germane pentru a studia noutatile din creatia matematica germana. Din Germania trece in Elvetia, unde studiaza unele aspecte ale vietii si operele lui Euler.

S-a reintors la Paris, alege pentru doctorat una din cele mai interesante si moderne noutati matematice pentru acel timp: functiile multiforme de variabile reale. O data subiectul ales si un prim rezultat obtinut, face la Societatea de matematici a Frantei doua comunicari in 1925, cu titlul: Sur les fonctions multiformes de variables reelles. Teza de doctorat in matematici o sustine la 28 mai 1925, avand ca titlu: Essai sur les fonctions multiformes de variables reelles , obtinand din partea comisiei de examinare calificativul „tres honorables”.

Dupa sustinerea doctoratului, Vasilescu se intoarce in Romania, unde este numit asistent al profesorului Ermil A. Pangrati, la catedra de geometrie descriptiva la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de stiinte. In aceasta calitate functioneaza pana la 1 octombrie 1926, cand a demisionat.

In toamna anului 1926 obtine bursa de studii la Paris si apoi bursa la Harvard SUA. Cu aceasta ocazie se imprieteneste cu profesorul O.D. Kellogg, cu care colaboreaza la cateva memorii privind notiunea de capacitate a unei multimi. In SUA, in primul semestru al anului scolar 1928/1929 audiaza cursurile de matematici ale profesorilor Universitatii Harvard. In semestrul al II-lea trece la Rice Institute din Huston Texas in functia de conferentiar pentru un curs de studentii de la doctorat.

In vara anului 1930, Florin Vasiliu se intoarce in tara si este numit profesor titular de geometrie superioara si diferentiala la Facultatea de stiinte a Universitatii din Cernauti. Deoarece nu a primit catedra de teoria functiilor de la Universitatea din Bucuresti, pleaca la Paris, si sub influenta sotiei sale care era de origine franceza, in mai 1932.

Prima insarcinare in invatamantul universitar francez a avut-o in calitate de conferentiar de matematici la Universitatea din Montpellier in anul 1937 si este titularizat in 1938, iar la 1 ianuarie este inaintat ca profesor fara catedra. De la Montpellier a trecut la Universitatea din Lille, unde a fost insarcinat cu catedra de mecanica rationala.

Intre anii 1943-1958 a functionat ca profesor fara catedra la Facultatea de stiinte a Universitatii din Rennes, tinand cursuri de mecanica fluidelor, precum si un curs special de calcul simbolic, pe care l-a completat mereu cu dezvoltari privind teoria moderna a potentialului si utilizarea practica a functiilor de o variabila complexa, ocupandu-se in special de transformarile conforme.

Pe timpul celui de-al doilea razboi mondial (septembrie 1939 pana la 13 iulie 1940) in serviciul armatei franceze.

In activitatea didactica, Florin Vasilescu a fost un conferentiar placut. In afara de insarcinarile didactice din Romania si Franta si conferintele tinute in 1928-1930 in SUA, in palmaresul sau sunt trecute multe prelegeri la Paris si Geneva, tratand despre cercetari personale in domeniul mecanicii fluidelor, aplicatii in fizica matematica, procesul prin recurenta transfinita. Din 1948 nu a mai publicat memorii de matematici.

Ca fire, era un om cu mult tact, politicos si manierat, un om deschis, amabil, totdeauna ajutandu-si nu numai prietenii si cunoscutii, ci si pe toti cei care-i solicitau servicii. Avea si o fire de artist. Avea o voce calda, de tenor, care te antrena printr-un repertoriu extrem de bogat si ales.

In 1956 s-a imbolnavit de astenie, fiind spitalizat, apoi odihnindu-se cateva luni. A revenit in invatamant. In dimineata zilei de 15 octombrie 1958, in timp ce era in vizita la un prieten a avut un acces cardiac in urma caruia a decedat. A fost inmormantat la Vienne-le-Chateau.

Opera matematica a lui Florin Vasilescu priveste domeniul analizei matematice, cel al mecanicii fluidelor si al teoriei elasticitatii si rezistentei materialelor. Are 45 de memorii publicate, precum si monografii, lucrari didactice si articole.

Opera de frunte in care, pe timpul sau nu a avut rival stiintific, este aceea realizata in domeniul teoriei potentialului.

 

 

 

 

Mihai Ghermanescu (1899-1962)

 

S-a nascut in Bucuresti la 20 mai 1899. Ambii parinti au fost profesori de muzica in invatamantul secundar. Cursul primar l-a facut in perioada 1906-1910 la o scoala germana din Bucuresti, iar primele trei clase de liceu le-a facut la liceul „Matei Basarab” din Bucuresti, iar alte trei clase la liceul militar „Manastirea Dealu” de langa Targoviste, unde a intrat bursier prin concurs, iar ultimele doua le-a dat in particular. La „Manastirea Dealu” profesorul de matematica le-a vorbit elevilor sai despre „Gazeta matematica”. Ghermanescu fiind in clasa a V-a, desi nu manifestase nici o aptitudine speciala pentru matematici, vazandu-si colegii de clasa rezolvand probleme din gazeta, s-a abonat si a devenit corespondent care rezolva probleme incepand cu decembrie 1914. Fiindca la unele probleme avea nevoie de cunostinte superioare, a inceput sa studieze toate matematicile care se predau in liceul real, ajungand ca in 1916, cand termina clasa a VI-a sa cunoasca perfect nu numai materia clasei sale ci si materia intregului liceu real. In vara anului 1916 a inceput sa studieze si calculul integral, care era considerata materie de universitate.

In 1919 demisioneaza din armata si se inscrie la Facultatea de stiinte din Bucuresti, sectia matematici, de unde obtine licenta in octombrie 1921. Intra in invatamantul secundar unde a functionat pana la 1 februarie 1934, trecand prin toate gradele acestui invatamant. A fost ales profesor secundar definitiv la liceele din Bucuresti: Cantemir Voda, Sincai, Spiru Haret, Gh. Lazar. A fost profesor si la Scoala de ofiteri de geniu din Bucuresti in perioada 1928-1936.

Teza de doctorat o trece la Universitatea din Cluj a 13 mai 1933, cu subiectul Asupra integralei lui Poisson, in fata unei comisii compuse din D. Pompeiu, Th. Angheluta si Simion Stoilow . In aceasta teza, care reprezinta de fapt o lucrare de ansamblu mai ampla a mai multor memorii anterioare ale sale privind trigonometrice, Ghermanescu introduce unele somatii finite de sume Fourier ce duc la integrala lui Poisson, trateaza despre somatii recurente si generalizeaza unele somatii ale lui Vallee Pousssin.

Dupa doctorat, este numit conferentiar de matematici generale la Politehnica din Timisoara, pe data de 1 februarie 1934, calitate in care a functionat pana la 20 martie 1940, cand este numit prin concurs profesor titular la aceasta catedra. In aceasta calitate a predat pana la 1 decembrie 1948, cand a fost trecut la catedra de analiza, pana la 1 septembrie 1952. De la aceasta data pana la deces a functionat la inceput ca sef de catedra la Academia militara tehnica, la Institutul de cai ferate si la Institutul de constructii ca profesor sef de catedra.

In activitatea didactica a fost un bun pedagog, iar ca profesor, desi era destul de sever, a fost iubit. Elevii si studentii care i-a avut isi amintesc cu placere de cursurile cu nivel ridicat, dar atractive, amuzante, pe care le tinea Ghermanescu. A tinut numeroase conferinte cu caracter stiintific, fie cu caracter cultural. Printre cele din urma (nepublicate) in afara de unele privind arta combinarii melodioase a sunetelor spre a fi placute auzului, sau despre unii cantareti sau compozitori mai este si una despre Matematica amuzanta.

In societate era un om antrenant, spiritual. Avea o alura de atlet si era iubitor de sporturi, el insusi fiind sportiv.

In ce priveste activitate stiintifica Mihail Ghermanescu a abordat cu usurinta atat domeniul analizei matematice, cat si cel al altor discipline matematice pure sau aplicate. Are memorii si in domeniul algebrei (teoria ecuatiilor), al teoriei numerelor (ecuatii diofantice), geometrie, mecanica generala sau balistica.

A publicat peste 200 de memorii si articole de matematici pure si aplicate.

 

Dumitru Ionescu

 

Nascut la Bucuresti la 14/27 mai 1901, ca fiu al unui negustor, nu a avut o copilarie si adolescenta prea fericita, deoarece a ramas orfan de tata. Mama lui s-a recasatorit cu profesorul de matematici Gh. Nicolaevici. De la acesta a avut primele indrumari in domeniul matematic fiind elev in clasa a II-a de liceu la Sfantul Sava. In acea perioada era atras de geometrie. Abia mai tarziu, cand a studiat matematicile pentru cursul superior, si-a dat seama de farmecul acestei discipline.

In timpul razboiului din 1916-1918 s-a refugiat in Moldova la Roman, unde s-a angajat ca meditator pentru opt elevi. Reintors la Bucuresti a meditat elevi la matematici pana la terminarea liceului.

Dupa trecerea bacalaureatului septembrie 1919, a intrat in serviciul statului, la cadastru, totodata s-a inscris si la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de stiinte. Dupa un timp a ramas doar student, dar a continuat sa mediteze elevi si studenti, pentru a se putea intretine.

La facultate i-a avut ca profesori pe Titeica, A.Davidoglu, D.Emmanuel, N.Coculescu, T.Lalescu. catre sfarsitul studentiei a fost premiat cu premiul „Hellel”. Intre 1 septembrie 1922 si 1 septembrie 1923 a functionat ca profesor suplinitor la liceul „Gh. Sincai” din Bucuresti.

Cu ajutorul lui Andrei G. Ioachimescu a plecat la Paris cu o bursa la „Ecole normale superieure”, unde a fost coleg cu Miron Nicolescu. La Sorbona sau la College de France a urmarit cursurile lui e. Picard, H. Lebesgue, P. Montel, E. Goursant etc.

La 7 iunie 1927 si-a sustinut teza de doctorat in matematici cu subiectul Sur une classe d’equations foncionnelles.

Intors in tara isi face stagiul militar, cand functioneaza ca profesor de matematici la liceul militar „Manastirea Dealu”. A fost numit conferentiar la Universitatea din Cluj in 1928 la mecanica rationala, functionand in aceasta calitate pana la 15 mai 1931. Pana in 1948 a fost numit succesiv profesot agreat, apoi titularizat ca profesor si in cele din urma profesor titular de analiza.

Intre 1949 si 1955 Ionescu a fost profesor sef de catedra la matematica la Politehnica din Cluj infiintata in baza legii de organizare a invatamantului superior din 1948. din 1955 a fost trecut la Universitatea din Cluj ca sef de catedra la ecuatii diferentiale.

D. V. Ionescu a tinut conferinte atat in tara cat si in strainatate.

De la infiintarea filialei Academiei Romaniei la Cluj a activat sustinut, apoi la Institutul de calcul numeric din Cluj. A fost membru al Societatii romane de matematici.

Profesorul Ionescu a fost un om ordonat si a fost urmarit cu interes de catre studentii sai la prelegeri. A fost continuator al operelor lui Abramescu, Angelescu, Angheluta, Bratu si Sergescu.

Analizand opera matematica a lui D. V. Ionescu se constata ca cele mai multe dintre operele sale sunt din domeniul analizei matematice: ecuatii diferentiale liniare, ecuatii cu derivate partiale de ordin superior, ecuatii inegale, calcul functional, analiza numerica, aplicatii diverse ale analizei matematice; altele mai putin importante din domeniul mecanicii generale.

A scris peste 140 de memorii si analize matematice publicate in tara si strainatate.

 

Alexandru Ghika (1902-1964)

 

S-a nascut in Bucuresti la 9/22 iunie 1902, facand parte din vechea familie a Ghikulestilor. Scoala primara si trei clase secundare le-a facut in Bucuresti (Liceul Lazar), dupa care a plecat, in 1917, impreuna cu familia, la Paris. Aici urmeaza restul claselor secundare la Liceul „Saint-Louis”, trecand bacalaureatul in iulie 1920.

In toamna aceluiasi an se inscrie la Universitatea din Paris, Facultatea de Stiinte. In 1922, adica la varsta de 20 de ani, isi ia la Sorbona licenta in matematici, cu certificatele: calcul diferential si integral, mecanica rationala si astronomia aprofundata. La Sorbona si la College de France audiaza toate somitatile din acel timp. Simultan pregateste constiincios teza de doctorat in matematici, cu subiectul: Sur le Fonction de caree somable le long des contours de leur domaines d’holomorphisme et leur applications aux ecuations differentiales lineares d’ordre infini.

Dupa trecerea doctoratului se reintoarce in tara. Cariera universitara si-o incepe ceva mai tarziu, caci abia in noiembrie 1932 este numit asistent la catedra de teoria functiilor de la universitatea din Bucuresti, catedra al carei titular era Dimitrie Pompei. La 7 februarie 1935, in urma unui concurs, este numit conferentiar de analiza si teoria functiilor.

In 1945 aceasta conferinta este transformata in catedra de calcul functional si Ghika este numit titularul catedrei. Pe urma, in octombrie 1048, este ales membru al Academiei.

Cat timp a durat Academia de Stiinte din Romania, Ghika a fost membru corespondent al acesteia (din 1935), iar mai tarziu, in 1938 a fost ales membru titular. Din 1955 pana in 1963 a fost membru corespondent al Academiei R.P.R., la sectia de stiinte matematice si fizice, iar de la 20 martie 1963 a fost inaintat membru titular al acestei academii, la aceeasi sectie. De la infiintarea Institutului de matematica al Academiei si pana la deces, Ghika a fost seful sectiei de analiza functionala din acest institut.

Alexandru Ghika a decedat la 11 aprilie 1964, in urma unui cancer la plamani care s-a generalizat. A fost inmormantat in biserica „Ghika-Tei din Bucuresti, cladita de unul din stramosii sai.

Opera stiintifica a lui Alexandru Ghika este prin excelenta opera de analiza functionala publicata in peste 115 de articole si memorii.

 

Gheorghe Calugareanu

 

Nascut la Iasi la 16 iulie 1902, a urmat scoala primara si liceul in Bucuresti. Deoarece tatal lui a trecut profesor universitar la Cluj, Gh. Calugareanu a urmat Facultatea de stiinte, sectia de matematici la Universitatea din Cluj. Pe cand era student si apoi pe cand isi pregatea licenta in matematici, a fost preparator la Institutul de fizica teoretica si aplicata al universitatii clujene. Dupa luarea licentei pleaca la Sorbona unde-si ia din nou licenta la 30 iunie 1926, apoi doctoratul la 6 noiembrie 1928. Teza a avut ca subiect Sur les fonctiones polzgenes.

 

Dupa doctorat se reintoarce in tara si la 1 iulie 1929 isi ia docenta in teoria functiilor la universitatea din Bucuresti. La 1 octombrie 1930 este numit asistent la Institutul pentru invatamantul matematic de la Facultatea de stiinte din Cluj; ca asistent obtine titlu provizoriu la 1 martie 1934. De la 1 octombrie trece conferentiar provizoriu de geometrie proiectiva si descriptiva la Facultatea de stiinte a Universitatii din Cernauti. Aici nu sta mult deoarece la 1 decembrie 1934 este numit conferentiar provizoriu de analiza matematica la Cluj, iar la 1 februarie 1938, la aceeasi facultate, este numit conferentiar definitiv de analiza matematica.

Cand apare in 1938 legea de rationalizare a invatamantului superior, Calugareanu este trecut conferentiar definitiv de matematici generale si geometrie. In 1942 este numit profesor la catedra de teoria functiilor la Universitatea din Cluj, dar functionand la Timisoara. Din 1948 este numit sef de catedra.

In anul 1935 Calugareanu a fost ales membru corespondent al Academiei de Stiinte din Bucuresti. De asemenea a fost membru al Societatii de stiinte din Cluj si membru la „Societe mathematique de France”. A fost membru corespondent si apoi titular la Academia Romana.

Tacut si linistit, cu o fire de taciturn incorigibil profesorul G. Calugareanu a fost preocupat foarte mult de catedra si de memoriile sale de matematici pe care le publica in periodice de circulatie mondiala sau nationala, fiindu-i complet straina vanitatea goanei dupa publicitate cu ori ce pret si in ori ce conditii. A publicat peste 100 de memorii matematice si lucrari didactice.

 

Nicolae Cioranescu (1903-1957)

 

Fecior de invatatori, Nicolae Cioranescu s-a nascut in Bucuresti la 28 martie 1903. Vrednicul institutor, tatal matematicianului, a fost intemeietorul primei scoli de surdo-muti din Romania. Viitorul matematician a urmat scoala primara in satul Moroeni. Clasa a I-a de liceu a urmat-o la liceul „Manastirea Dealu”, clasele II –VII la „Mihai Viteazu” iar clasa a VII-a la liceul „Spiru Haret” din Bucuresti. Dupa bacalaureat s-a inscris la Universitatea din Bucuresti unde si-a luat licenta in matematici in anul 1925 si licenta in stiinte fizico-chimice in acelasi an. In urma staruintelor lui Gh. Titeica pleaca la Paris si-si ia din nou licenta in stiinte la Sorbona, cu certificate privind calculul diferential si integral, analiza superioara si mecanica rationala. In ianuarie 1929 trece si doctoratul in matematici tot la Sorbona.

Se intoarce in tara si este numit conferentiar la matematici generale pentru anul preparator, la scoala Politehnica din Bucuresti unde este titularizat definitiv la 1 mai 1933 si a predat aici pana in 1941. Prin iesirea la pensie a lui D.Pompeiu, N. Ciorranescu este trecut profesor suplinitor la catedra de geometrie analitica, pana in 1943 cand a trecut la catedra de analiza. In 1944 al gasim functionand ca rector al Politehnicii Bucuresti.

In viata de toate zilele Cioranescu a combatut nepregatirea, impostura, perfidia, uscaciunea sufleteasca. Spontan in creatia matematica, a fost tot atat de spontan si in zvarlirea glumei, careia nu i se putea imputa insa nici cea mai mica urma de rautate. A fost un matematician cu multa fantezie stralucitoare si cu umor sanatos, plin de verva muscatoare, care la conferintele profesorilor Politehnicii, nu numai ca descretea fruntile dar se si radea din toata inima.

A scris lucrari de popularizare a stiintei, printre care Astronomia pentru toti, care este un exemplu tipic. A fost membru la „Gazeta matematica” si la „Societatea romana de stiinte”, sectia de matematici si membru al Academiei de stiinte din Romania. A decedat la 2 aprilie 1957.

Opera sa matematica cuprinde peste 120 de memorii, lucrari didactice, monografii si diverse in publicatii straine si din tara.

Miron Niculescu

 

Originar din Giurgiu, unde s-a nascut la 14/27 august 1903, a urmat scoala primara si liceul in Bucuresti. Dupa absolvirea liceului Matei Basarab se inscrie la Facultatea de stiinte a Universitatii bucurestene, sectia matematici, unde isi trece licenta in matematici in 1924. A plecat apoi la Paris pentru a-si trece doctoratul in matematici. Aici a fost elev al Scolii normale superioare, intre anii 1925-1928.

La Paris, dupa ce-si trece din nou licenta in matematici, in anul 1026, incearca primul zbor spre culmile matematice, influentat de cursul predat de Emile Picard – functii analitice de doua variabile. La 5 mai 1928 si-a trecut la Sorbona teza de doctorat ,cu subiectul: Functii complexe in plan si spatiu. Lucrarea de doctorat a fost scrisa tot sub influenta cursurilor predate de Emile Picard.

Dupa trecerea tezei de doctorat, Miron Nicolescu se intoarce acasa si a fost numit conferentiar suplinitor de matematici generale la Universitatea din Cernauti la 1 aprilie 1928. Lucreaza apoi ca docent de analiza matematica, la aceeasi universitate, incepand de la 1 iulie 1929, iar de la 3 aprilie 1931 este numit conferentiar definitiv. La 1 august 1933 este numit profesor titular la catedra de geometrie analitica si superioara. La 1 octombrie 1940 trece la catedra de geometrie analitica la Universitatea din Bucuresti, iar la 30 decembrie 1941 ca profesor titular la catedra de calcul diferential si integral.

Dupa reforma invatamantului din anul 1948 activeaza ca profesor sef de catedra pentru calcul diferential si integral, iar din 1964 ca sef de catedra la analiza matematica. A fost membru corespondent (1936) si titular al fostei Academii de Stiinte din Romania.

Miron Nicolescu a reprezentat peste hotare Academia si matematica romaneasca la multe simpozioane si congrese, printre care: la Moscova (1956), la Paris (1957 si 1964), la Praga (1961), la Pisa, Roma si Bologna (1964).

Intr-un articol, publicat in revista „Natura” in 1933, intitulat Matematicile in timp si spatiu Miron Niculescu scria:

„Legenda creat un tip bine definit de matematician. Matematicianul-tip se cunoaste mai intai, daca ar fi sa credem aceasta legenda, dupa aspectul exterior, care este complet neglijat. De altfel, matematicianu-tip este prin excelenta un om distrat. Pentru marele public, distractia matematicianului a devenit un fel de masuratoare a stiintei lui. Cu cat matematicianul este mai distrat, cu atat acest matematician trebuie sa fie mai mare. Legea aceasta este atata de puternica, incat multi matematicieni se pleaca ei, cautand sa fie cat mai distrati!”

Daca exista vreunul dintre matematicienii romani care se indeparteaza total de aceasta legenda, acesta este, prin excelenta, Miron Nicolescu. Caci este totdeauna de o eleganta vestimentara distinsa, intruchipand un fel de Petronius modern, arbiter elegantiarum in viata de toate zilele. Acest matematician nu numai ca nu este niciodata distrat, si nu numai ca nu se inchide in turnul de fildes din care sa nu iasa- cun spune singur-decat „scos cu forta” dar participa cu insufletire la manifestatiile culturale si politice ale timpului sau. Intr-adevar, Miron Nicolescu este la antipod fata de matematicianul din conceptia legendei amintite despre matematicieni. Miron Nicolescu este matematicianul realist al timpurilor noi.

Domeniul de predilectie al lui Miron Nicolescu este analiza matematica, in special teoria functiilor.

A publicat peste 150 de memorii si articole de matematici, lucrari didactice, monografii si lucrari cu caracter divers.

 

Tiberiu Popoviciu

 

Tiberiu Popoviciu s-a nascut la 16 februarie 1906, la Arad. In liceu a fost un element exceptional la matematici. la „Gazeta matematica” a colaborat de timpuriu (1923). La concursul anual a obtinut premiul I in anul 1924. In cursul superior al liceului fiind, a scos o revista litografiata de popularizare a matematicilor: „Jurnalul matematic” (1923-1925) pe care a condus-o pana la absolvirea liceului „Moise Nicoara” din Arad.

A urmat cursurile facultatii de stiinte ale Universitatii din Bucuresti. Dintre profesorii sai a fost remarcat si apreciat de catre Gh. Titeica. In 1927 si-a trecut licenta in matematici.

Din 1927 pana in 1930 a fost elev la „Scoala normala superioara”, la Paris. In 1929 si-a publicat primul memoriu matematic important privind o problema de cea mai buna aproximatie a functiilor, in „Buletinul stiintific al Academiei Romane”.

La Paris si-a luat din nou licenta in stiinte in octombrie 1928, apoi la 12 iunie 1933 a obtinut titlul de doctor in matematici, cu subiectul „Sur quelques proprietes des fonctions d’une ou de deux variablesreelles”.

Teza de doctorat i-a fost citata de Laurent Schwartz in lucrarea sa intitulata Theorie des distributions si de G. Ascoli.

Se intoarce in tara si functioneaza timp de un an ca bibliotecar (secretar) la Universitatea din Cluj. Apoi pana la 1 aprilie 1036 lucreaza ca asistent la catedra profesorului Th. Angheluta de la Faculatea de stiinte a Universitatii din Cluj. In baza unui concurs dat in 1935, de la 1 aprilie 1926 este numit conferentiar provizoriu de geometrie proiectiva si descriptiva la Facultatea de stiinte din Cernauti, insa nu a profesat la aceasta conferinta ci la cea de matematici generale (1936-1940). In toamna lui 1940 trece la Universitatea din Bucuresti ca suplinitor pentru Analiza matematica (calcul diferential si integral). Din octombrie 1942 pana in 1946 a predat la Iasi, la Facultatea de stiinte, ca profesor agregat de teoria functiilor. In 1946 trece definitiv la Cluj, unde a functionat la inceput ca titular al catedrei de algebra superioara si teoria numerelor (1946-1948), apoi ramane profesor sef de catedra la analiza matematica, Facultatea de matematica si fizica. In aceasta calitate functioneaza la Facultatea de matematica si mecanica a Universitatii „Babas-Bolyai”. Incepand cu anul scolar 1959/1960, Popoviciu a predat si cursuri speciale (calcul operational si teoria functiilor generalizate; aproximare si interpolar).

Tiberiu Popoviciu a fost membru corespondent al Academiei Romane din noiembrie 1948 pana la 20 martie 1963, data la care a devenit membru titular al Academiei, la sectia de stiinte matematice.

A participat la numeroase congrese si conferinte internationale: Varsovia, Amsterdam, Viena, Paris, Germania, Stockholm, Ungaria, Moscova, Roma.

Din 1948 pana in 1951 a fost secretar al Filialei din Cluj a Academiei, iar din 1951 conduce sectia de matematici a acestei filiale. Din 1957 este director al Institutului de Calcul numeric al Academiei din Cluj. A fost membru la „Societe mathematique de France”. Din 1959 conduce revista „Mathematica” care apare la Cluj.

In creatia sa Tiberiu Popoviciu s-a preocupat in special de chestiuni de analiza matematica, in special de teoria functiilor de variabile reale, de analiza numerica, de algebra si teoria numerelor.

A publicat peste 250 de memorii, articole si note matematice in tara si strainatate.

 

Nicolae Theodorescu

 

La 5/18 iulie 1908 se naste la Bucuresti Nicolae Theodorescu. Studiile, inclusiv cele universitare , le-a facut in capitala. Sapte clase la liceul „Spiru Haret”, iar ultima a facut-o la fostul seminar pedagogic „Titu Maiorescu” unde si-a luat bacalaureatul in 1926. Facultatea a urmat-o la Universitate din Bucuresti, sectia matematici, luandu-si licenta in matematici in anul 1929. teza de doctorat si-a luat-o in Franta, la Sorbona, la 25 aprilie 1931cu subiectul „La derivee areolaire et ses applications a la Phzsique mathematique”. In juriul pentru sustinerea tezei a fost invitat sa faca parte si Dimitrie Pompeiu, ca cel care era descoperitorul derivatei areolar.

Intors in tara dupa sustinerea doctoratului la Paris, Nicolae Theodorescu a fost numit in octombrie 1931 asistent al profesorului Octav Onicescu la catedra de mecanica de la sectia fizico-chimice a Facultatii de stiinte din Bucuresti, pana in octombrie 1937. Dupa aceasta data a fost numit conferentiar suplinitor de mecanica la Academia de arhitectura din Bucuresti. Intre timp, din 1934 pana in 1937 este profesor de matematici la Scoala de conductori desenatori si ca profesor de calcul operational la scoala devenita ulterior Institutul de statistica, actuariat si calcul din Bucuresti (1931-1948).

La 1 octombrie 1942 este numit profesor titular de geometrie descriptiva si stereotomia Facultatea de arhitectura a Politehnicii din Bucuresti, calitate in care functioneaza pana in 1948. in anii 1946-1948, deoarece profesorul Gh. Moisil a fost numit ministru plenipotentiar al Romaniei la Ankara, Nicolae Theodorescu a predat in locul sau analiza superioara la Universitatea din Bucuresti.

In 1948 a fost numit simultan sef de catedra in trei locuri: Institutul Politehnic, Facultatea de electrotehnica, unde a predat din 1948 pana in 1952 matematici speciale aplicate; la Institutul de constructii di 1948 pana in 1953; si la Universitate, Facultatea de matematica, unde a predat ecuatiile fizice matematice, catedra transformata in catedra de ecuatii diferentiale. Din 1953, aplicandu-se legea cumulului de functii, ramane doar sef de catedra la Universitate, pentru ecuatii diferentiale.

Nicolae Theodorescu a participat ca delegat al Romaniei la numeroase congrese si colocvii in: Cehia, Austria, Franta, Marea Britanie, Italia, Ungaria, Suedia, Elvetia, Germania etc. In martie 1963 a studiat unele aspecte ale organizarii invatamantului matematic englez.

Din 1949, de la infiintarea Institutului de matematica al Academiei, este sef de sectie pentru „Ecuatii diferentiale si cu derivate partiale”. In 1953 a obtinut Premiul de Stat pentru lucrarea „Metode vectoriale in fizica matematica”. In 1955 a fost ales membru corespondent al Academiei Romane la sectia de stiinte matematice. Din 1960 pana in octombrie 1962 a fost decan al Facultatii de matematica si fizica din Bucuresti, iar dupa reorganizarea din 1962 este decan al facultatii de matematica si mecanica. De la 30 decembrie 1965 este membru in biroul executiv al Consiliului national pentru Cercetari stiintifice.

In activitatea stiintifica, Nicolat Theodorescu s-a ocupat cu predilectie de domeniul analizei matematice, in special de ecuatiile cu derivate partiale liniare de ordinul intai sau de ordin superior. De asemenea, datorita preocuparilor sale didactice, Theodorescu a atacat si probleme de calcul vectorial si tensional sau probleme de calcul numeric.

Realizarile sale in domeniul analizei matematice pot fi impartite in doua: lucrari privind geometrizarea ecuatiilor cu derivate partiale si lucrari privind notiunea de derivata areolara a lui Pompeiu si largirea aestei notiuni. Nicolae Theodorescu a introdus functiile monogene si functiile olomorfe .

Nicolae Theodorescu publica peste 100 de memorii, lucrari didactie si monografii diverse in publcatii din tara si strainatate.

 

 

 

 

 

Niculae Abramescu (1884-1947) 

S-a nascut la Targoviste, la 31 martie 1884, ca fiu al unui preot. In orasul natal a urmat scoala primara si liceul. A fost unul dintre cei mai asidui corespondenti la „Gazeta matematica”, inca de pe bancile liceului. Studiile universitare le-a facut la Bucuresti, la Facultatea de stiinte, sectia matematici. La 20 de ani, in 1904, a fost numit profesor suplinitor in invatamantul secundar, la Ploiesti. Aici a scris cunoscutele sale Lectiuni de geometrie analitica, pentru clasa a VIII-a reala, lectii care au servit ca manualul de baza, din 1907 data aparitiei, si pana la desfiintarea in 1928 a liceului real. La Ploiesti l-a avut ca elev in clasa a VIII-a a liceului pe Aurel Anghelescu, profesorul universitar de mai tarziu.

Tot la Ploiesti, iar apoi ca profesor suplinitor de matematici la Botosani, la liceul „August Treboniu Laurian”, A. Abramescu a redactat un manual intitulat Curs de algebra superioara, pentru clasa a VIII-a real, aparut in mai multe editii.

Dupa trecerea examenului de capacitate ca profesor in invatamantul secundar la Botosani, a fost numit profesor titular la liceul „Vasile Alecsandri” din Galati, unde a functionat pana in anul 1919. In acest oras a publicat o brosura intitulata Formule pentru geometria triunghiului. Tot aici a pregatit si manuscrisul pentru manualul de Mecanica pentru clasa a VII-a real, precum si manuscrisul pentru Trigonometrie pentru clasa a VI-a real.

In noiembrie 1919, Gheorghe Titeica l-a recomandat pe Abramescu pentru a fi numit conferentiar la Universitatea din Cluj. Cu acea ocazie Titeica a recomandat pe doctorii in matematici Aurel Anghelescu si Gheorghe Bratu ca profesori. Dupa numirea lor la Cluj, acesti trei matematicieni au format un nucleu in jurul matematicianului Dimitrie Pompeiu, directorul seminarului clujean de matematici.

La Cluj, Abramescu a redactat si transcris cu cerneala litografica tot felul de cursuri de matematici pentru studenti (matematici generale, algebra, mecanica, geometrie analitica etc.).

Cursurile tinute la Universitate erau metodice, atragatoare, pline de avant, presarate de glume.

In iulie 1921 si-a trecut doctoratul in matematici la Bucuresti, cu o teza privind Sistematizarea teoriei polinoamelor ortogonale (nepublicata). La data de 15 februarie 1923, in urma unui examen, a fost numit profesor suplinitor de geometrie descriptiva. Dupa luarea doctoratului in matematici incepe adevarata activitate de matematician, prin publicarea a peste 120 de memorii si note originale de matematici, articole si lucrari didactice si diverse.

Abramescu a fost membru al Societatii romane de stiinte, la „Gazeta matematica”, membru titular la Academia de Stiinte din Romania, la Societatea de stiinte din Cluj, la Societatea matematica din Franta, la Circolo matematico di Palermo, la Deutsche Mathematiker Vereinigung, membru referent la Mathematical Reviws si la Zentralblatt fur Mathematik.

Niculae Abramescu este, in creatia sa matematica, in primul rand unul dintre merituosii geometri, formati sub influenta lui Gheorghe Titeica. In secundar, sunt de considerat memoriile sale de algebra si mecanica generala. Ca profesor, a fost un pedagog desavarsit de o energie spirituala inepuizabila. Manualele sale didactice de matematici, datorita limpezimii stilului, profunzimii de idei, tratarii nuantate si gradate, au fost folosite timp de 40 de ani in invatamantul mediu si au insemnat un mare succes de editura. A fost un autor care a scris mult, din necesitatea imperioasa de a contribui la ridicarea noastra in matematici.

 

Scriitori romani